Studiul culturii gastronomice - bucătăria japoneză

Este cunoscut faptul ca japonezii sunt o natiune longevita. In mare parte acest fapt se datoreaza alimentaţiei corecte si balansate. Medicina Orientului antic afirma, ca: ,,Anume aceasta este izvorul sanatatii omului”.

1.Istoria şi evoluţia dezvoltării culturii gastronomice japoneze.

Formarea bucătăriei naţionale japoneze a început în sec. VIII, atunci când serbările festive au devenit o parte foarte importantă în viaţa nobilimii. Se caracteriza printr-o diversitate de preparate culinare vegetariane, care se serveau cu porţii mici. În bucatele acestea tradiţional trebuiau să fie prezente 5 culori : verde, roşu, galben, alb, bordo şi de asemenea 5 calităţi de gust: amar, acru, dulce, iute, sărat, delicat.

Începânxd cu sec. XVI, apar mai multe feluri de bucate care se serveau în timpul ceremoniei ceaiului.

În sec. XIV-XVII datorită dezvoltării comerţului extern a Japoniei cu ţările străine sau împrumutat unele ingrediente de bază din bucătăriile altor ţări. Până la perioada aceasta ingredientul principal a bucătăriei japoneze a fost orezul(se cultiva în ţară încă 300 ani î.e.n) . Negustorii olandezi au adus în Japonia porumbul, cartofii, şi alte legume, apoi navigatorii portugheji au învăţat japonezii să coacă pâine, de asemenea de la ei au preluat receta de tempura – bucăţele de carne de porc prăjite în ulei. În a doua jumătate sec XIX în alimentaţia japonezilor iarăşi se folosea carnea.

Mai târziu a crescut interesul pentru bucatele la modă în străinătate – sosul indian cărri , îngheţată, cafea, prăjituri.

În sec. XX bucătăria japoneză datorită influenţei americaniste a preluat multe elemente din sistema de fast-food, adică sa diversificat cu supe şi băuturi solubile, hamburger, cheeseburger, pui-grill, cipsuri, pop-corn.

Fenomenele culturii gastronomice în masă, au pătruns şi în Japonia. Dar totuşi, bucătăria japoneză până acum a păstrat originalitatea sa.

2. Alimentele care stau la baza preparatelor naţionale.

Fiecare mâncare a japonezilor trebuie să conţină „ceva din munţi şi ceva din mare”. Cele „din munţi” reprezintă o varietate de legume, orez, soie şi altele. Dar cele „din mare”- include toate felurile de peşte, fructele de mare, plancton de mare. Carnea şi carnea de pasăre nu sunt foarte importante în alimentaţia japonezilor, deşi sunt diferite preparate culinare. Factorii locali şi sezonieri influenţează tonul culinar. De obicei se foloseşte, cea ce creşte în grădină sau se aduce din mare.

Tradiţional japonezii se alimentează de 3 ori pe zi:

dejunul – la răsăritul soarelui, prânzul – amiaza, şi cina – la apusul soarelui.

Cel mai important ingredient de bază este orezul. Nu se acceptă cel importat. Japonezii mănâncă orezul lor fără mirodenii, ulei, şi sare, deoarece cred că are un gust destul de bogat. Orezul este sursa principală de valoare nutritivă şi a fost răspândit încă 2000 ani în urmă. În istoria japonezilor orezul a jucat un rol de monedă (până la jumătatea sec. IXX).Orezul era folosit pentru plata taxelor, salariilor, şi era simbolul statutului în societate pentru posesor. Orezul este practic de neînlocuit în cultura japonezilor.

În bucătărie se foloseşte o varietate de produse vegetale exotice: frunzele şi petalele crizantemei, bambuc, rădăcinele crinului, şi alte plante, ciupercile japoneze, nucuşoarele gingko, hreanul japonez - wasabi. Numai in Japonia se gaseşte in stare pura, in rest este importat ca pudra (care se amesteca cu apa) sau pasta dar, desi este un deliciu, nu este lucru adevarat. Oricum este, este verde deschis la culoare si este iute ca hreanul (ha!) dar cu o anumita… dulceata greu de descris. Excelent amestecat in piure de cartofi.

Peştele se serveşte crud, fiert sau prăjit în întrejime. Se preferă scrumbia, sărdina, stavrida. Multe bucate se prepară din darurile mării : calmar, caracatiţă, crabi, crevete, planctoane maritime, înotători de richini şi alte daruri ale mării. Crevetele mari prăjite în Japonia se numesc tempura.