Metode Tradiționale de Reprezentare a Cunoașterii

1. Problematica reprezentarii simbolice

Înainte de a studia aceasta tema, trebuie sa ne putem pune totusi întrebarea: este posibila reprezentarea cunoasterii? Acest concept sta la baza filosofiei analitice, unde se presupune ca exista o lume reala „obiectiva”, independenta de orice observator si ca simbolurile sunt entitati care pot tine locul obiectelor din lumea reala, într-un sens abstract si absolut. Diferentele dintre observatori sunt de cele mai multe ori ignorate, deoarece se presupune ca acestia împartasesc un set comun de semnificatii ale simbolurilor. Este cazul, în special, al matematicii si limbajelor formale. Daca

intram însa în domeniul stiintelor sociale, diferentele culturale de reprezentare simbolica si interpretare nu mai pot fi ignorate. Actiuni si simboluri diferite pot avea aceeasi semnificatie pentru observatori din culturi diferite, pe când aceleasi actiuni si simboluri pot avea semnificatii diferite. De exemplu, în China lui Mao Tse-tung, culoarea rosie a semaforului însemna „trecere permisa”.

Informatica si, mai ales, inteligenta artificiala subscriu ideii ca descrierea simbolica a realitatii este posibila, întrucât aceasta este o modalitate convenabila de prelucrare a fenomenelor reale complexe. Astfel, reprezentarea cunostintelor într-un calculator consta în gasirea si realizarea unei corespondente între lumea reala si un sistem simbolic ce permite efectuarea rationamentelor.

Pe scurt, reprezentarea este o schema sau modalitate folosita pentru a captura elementele esentiale ale domeniului unei probleme. O reprezentare manipulabila este o reprezentare care faciliteaza prelucrarea computationala.

Reprezentarea cunoasterii presupune pe de o parte existenta unor fapte, adica adevaruri într-o anumita situatie sau univers de discurs relevant si pe de alta parte reprezentarea faptelor într-un formalism ales. Mai exact, faptele sunt lucrurile pe care vrem sa le reprezentam, iar reprezentarile lor sunt lucrurile pe care le vom putea manipula efectiv.

Din observatiile facute asupra lumii reale se identifica acele caracteristici carora li se pot asocia semnificatii determinante în cadrul modelului. Descrierea caracteristicilor are ca scop deosebirea imaginii obiectului dat de imaginile celorlalte obiecte ale lumii înconjuratoare, la fel cum obiectul fizic se deosebeste de restul obiectelor lumii reale. Descrierea reflecta cunoasterea despre obiectul respectiv. Cunoasterea trebuie raportata întotdeauna la un „subiect cunoscator”, un agent care are capacitatea de interpretare a unei informatii, pe care o poate avea la dispozitie direct sau prin extragerea din memorie.

Trebuie avute în vedere doua caracteristici ale reprezentarii cunoasterii:

- abstractizarea, adica reprezentarea numai a informatiilor necesare unui anumit scop,

element esential pentru gestionarea complexitatii;

- raportul dintre expresivitate si eficienta: unele reprezentari expresive sunt ineficiente, de aceea, pentru a creste eficienta trebuie sacrificata expresivitatea, fara a limita capacitatea reprezentarii de a surprinde esentialul. De exemplu, o reprezentare expresiva a numerelor neîntregi este cea sub forma de fractii sau radicali (2/3, 2 ). Din punct de vedere computational, aceasta nu este însa eficienta, asa ca se prefera reprezentarea în virgula mobila (memorându-se cifrele semnificative si pozitia lor fata de virgula). În acest caz, nu se poate reprezenta exact orice numar, însa se poate aproxima cu o precizie dorita, ceea ce este suficient în majoritatea cazurilor.

În vederea utilizarii prin program, cunoasterea este memorata sub forma unor piese de cunoastere, ce descriu fapte, fenomene, procese, evenimente, obiecte cu însusiri dintr-o parte a lumii reale, acea parte ce constituie domeniul de competenta al programului. Piesele de cunoastere alcatuiesc un model al lumii, la care programul are acces prin intermediul unor proceduri specifice (organizare, clasificare, cautare si recunoastere). Pentru a facilita rationamentul bazat pe model, modelul unui sistem trebuie sa includa:

- concepte – subdiviziuni logice ale sistemului în subsisteme;

- entitati – componente individuale (sau obiecte), care pot fi la rândul lor descompuse în

primitive (elemente atomice), care formeaza baza elementara a modelului;