Danaidele - Recenzie

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Danaidele - Recenzie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Adriana Boanta

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istoria Artelor

Extras din document

Cred într-adevăr că fiecare spectacol terminat este un eşec. E un eşec în raport cu visul iniţial, chiar dacă visul e mai confuz, mai puţin articulat. Întotdeauna intenţiile iniţiale sunt mai multe, sunt lucruri pe care îţi propui să le realizezi, lucruri care par simple, dar pe care încerci să le pui în practică şi observi că ele sunt mult mai complicate. Concluzia e că te vezi obligat să faci compromisuri.” - (interviu, Liternet)

Silviu Purcărete s-a născut la data de 5 aprilie 1950, la București și a absolvit secția de regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București, în 1974.

Spectacolul Danaidele în regia și scenografia lui Purcărete a avut premiera în anul 1995 în producția Teatrului Național din Craiova și a avut un turneu cu Festivalurile de la Avignon, Viena și Amsterdam. Textul este bazat pe scrierile grecești ale lui Eschil din Eleusis, care sunt traduceri ale textelor originale „Rugătoarele” sau „Suplicantele” sau „Hiketidele” care acum au ajuns „Danaidele” și „Egiptenii”, iar monologurile zeilor sunt inspirate din „Poetica” lui Aristotel. Fiind un spectacol care a fost construit în România, limba care deschide spectacolul o dată cu intrarea zeităților, este limba română, dar apoi realizăm că este unul bilingv, intrarea rugătoarelor deoarece acetsea vorbesc franceză (limbă cunoscută mai mult decât engleza, atunci).

Primul dintre toți zeii care a deschis spectacolul este Zeus, care este cunoscut în mitologie pentru escapadele sale erotice de pe urma cărora au rezultat urmași evlavioși și eroi, inclusiv Atena, Apollo și Artemis, Hermes, Persefona , Dionysos, Perseu, Hercule, Elena din Troia, Minos, Muzele, Ares, Hebe și Hefaistos. În spectacol, Zeus este vocea înțeleaptă, care ne vorbește despre Tragedie, citându-l pe Aristotel „tragedia are ca efect catharsis-ul (purificarea) de milă și frică a publicului datorită sentimentelor și suferințelor personajelor din opera dramatică.” Discurs continuat de către Hera care spune că aceste frici ale omenirii și ale spectatorilor este faptul că „ni s-ar putea întâmpla și nouă.”

În toate spectacolele lui Silviu Purcărete sunt povestiri alegorice scenice cu o predică în arealul întâmplărilor curente, care stârnește un interes și o curiozitate pătrunzătoare. Se stabilesc conexiuni politice, culturale şi se generează paralelisme şi analogii nu prin adăugarea de fapte jurnalistice ori prin aluzii fără finețe, deopotrivă, ci prin dezvăluiri ale unor întâmplări istorice periodice, din care se extrage un înţeles moral. În Danaidele subtextul ar fi o analogie între lumea ficțiunii și cea a realității, ficțiunea este lumea lui Purcărete și ceea ce noi putem observa pe scenă, iar realitatea sunt faptele întâmplate în contemporaneitate post 1989 și a transformărilor socio-politice, putem spune că Purcărete folosește spectacolele lui ca un adăpost sau refugiu de exprimare.

În concepţia lui Eschil, centrul acţiunii în „Rugătoarele” îl deţine zeiţa justiţiară, Nemesis. Ea e executoarea sentinţelor divine şi e asimilată cu Dreptatea. În concepţia lui Silviu Purcărete (din Danaidele) ea e o prezenţă infuză, obsesivă, în toate peripeţiile; zeii, ce vorbesc mult și detaliat despre Tragedie, pare că ar pregăti spectatorii pentru ficțiunea întâmplărilor care urmează; împrăștiați în prim-planul scenei, în haine albe, moderne, aşezaţi apoi la mese ale căror mese sunt mici piscine cu apă albăstruie, care este un „portal” către „lumea de pe pământ”, o evocă într-un fel, deşi comentariile lor, uneori sarcastice, denotă nu imparţialitate, ci mai degrabă nepăsare. Între cei puternici (zeii) şi cei mulţi (Danaidele) e, adesea, o nonconcordanţă care, în unele cazuri, are o evoluție lentă, care este prelungită.

După așezarea zeităților la mese, pe scenă putem observa o lumină albăstruie pe zeități, respectiv: Zeus (Radu Beligan), Artemis (Mariana Buruiană), Hera (Mihaela Caracaș), Hermes (Mihai Dinvale), Apollo (Victor Rebenciuc) și Poseidon (Alexandru Repan); și o lumină caldă, gălbuie, pe mijlocul scenei unde sunt Danaidele, corul, valizele lor din lemn și o valiză mai mare. Lumina aceea albăstruie, rece, denotă detașarea zeităților de oameni, iar lumina caldă gălbuie denotă, în primul rând schimbarea dintre dualitatea: realitate - ficțiune, și oarecum prezența sufletească și spirituală a Danaidelor. Pe scenă se creează o oarecare aglomerație.

Se spune de către exegeţi (Bernard Croisset, Ulrich Wilamowitz-Mi:illendorf, Snell, și Liviu Rusu) că, Eschil, avea gustul marelui spectacol: actori înălţaţi pe coturni , maşinării scenice, măşti și figuraţie numeroasă. El e reformatorul vechilor jocuri populare din care s-a născut mimesis-u l teatral cult şi e acela care a făcut din cor un protagonist. Regizorul român 1-a urmat în ce priveşte amploarea desfăşurărilor, cadrul bogat, splendid, dar cu unele diferenţe. A diminuat predominanţa (din texte) a factorului liric şi a ridicat mult cota dramaticului, inventând situaţii şi episoade care produc tumultuoase coliziuni şi aglomerează

Fisiere in arhiva (1):

  • Danaidele - Recenzie.docx