Filippo Lippi (1406-1469)

Filippo Lippi s-a născut la Florența în anul 1406, în apropierea mănăstirii calugărilor carmelitani, Santa Maria del Carmine, într-o familie modestă, tatăl său fiind ajutor de măcelar . Filippo a rămas orfan la o vârstă fragedă, mama lui murind la scurt timp după nașterea sa, iar la vârsta de doi ani, moare și tatăl său, Tommaso. Filippo Lippi este crescut cu mari greutăți de mătușa lui, mona Lapaccia, sora tatălui său , până la vârsta de 8 ani, după care, aceasta l-a încredințat călugărilor de la mănăstirea Santa Maria del Carmine. În interiorul mănăstirii, călugării au vrut să-i ofere o educație acestuia, să-l învețe să scrie, însă, acesta nu făcea altceva decât să deseneze și să mâzgâlească cărțile. Starețul mănăstirii auzind aceste lucruri, a luat măsuri pentru a fi învățat să picteze. Mănăstirea fusese recent pictată din nou de către Masaccio , iar numeroși pictori erau prezenți în mănăstire pentru a finaliza lucrarea pictorului, Filippo Lippi având astfel posibilitatea să învețe tainele picturii.

Aflat încă la o vârstă fragedă, acesta se întâlnește cu Masaccio, care era însărcinat cu terminarea decorării capelei Brancacci . Nu se știe dacă Lippi a devenit ucenicul lui Masaccio, sau dacă el a pictat detalile lăsate de marii pictori în seama ajutoarelor. Cert este că acesta a fost primul contact a lui Lippi cu arta. Giorgio Vasari, în opera Viața celor mai de seamă pictori, sculptori și arhitecți, susține că după ce a pictat câteva fresce în biserică și a fost făcut călugăr în anul 1420, Filippo Lippi fuge din mănăstire la vârsta de 17 ani, iar la scurt timp este prins în ținutul Anconei pe când se afla pe mare și este luat ca sclav de către mauri și dus în Africa, fiind eliberat după un an și jumătate datorită faptului că stăpânul său a fost impresionat de portretul pe care i l-a făcut Lippi . Acest aspect din viața pictorului este mai mult o legendă, pentru că se știe că acesta a părăsit mănăstirea la vârsta de 25 de ani, rămânând în continuare călugăr.

După o aventură la Padova, perioadă din care niciuna dintre lucrările sale nu ne sunt cunoscute, se întoarce la Florența, unde își deschide un atelier de artă, colaborând cu Fra Carnevale și Fra Diamante. În anul 1441 a început pictarea tabloului pentru altarul cel mare al bisericii calugărițelor de la Sant Ambrogio, ce ilustrează Încoronarea Fecioarei printre sfinți, îngeri și călugări. Tabloul este considerat de către Giorgio Vasari una dintre cele mai frumoase opere ale lui Filippo Lippi, datorită culorilor folosite dar și prin realismul cu care pictorul a surpins cu o deosebită măiestrie o serbare lumească, făcând ca latura religioasă să treacă pe planul secund. Lippi a renunțat la fundalul auriu, înlocuindu-l cu un cer în dungi care face aluzie la cele șapte sectoare ale Paradisului .

Cosimo de Medici, politician și bancher care a condus orașul Florența, văzând opera lui Filippo Lippi de la Santa Ambrogio i-a cerut să-i facă o serie de opere, precum Nașterea lui Hristos, iar alte tablouri pictate de Lippi au fost dăruite de către Cosimo papei Eugenio al IV-lea.

În anul 1437, Filippo Lippi a primit comanda de a picta în sacristia bisericii Santo Spirito din Florența un tablou ce o reprezintă pe Fecioara cu pruncul, fiind înconjurată de îngeri și sfinți . Lippi a utilizat modelul tradițional al polipepticului (tablou împărțit în secțiuni, panouri), doar în partea superioară, care cuprinde arcade și coloane. Fecioara este pictată în picioare, reprezentând punctul central al compoziției. Un element de inovație, pe care în regăsim și la Fra Angelico, contemporan cu Lippi, îl reprezintă lipsa unui fundal aurit, care este înlocuit de un spațiu arhitectonic, cu o fereastră prin care se vede peisajul deluros, aspect pe care îl regăsim și în lucrările contemporane flamande.

Următoarea operă a sa ilustrează Buna Vestire, tablou care a fost pictat de către Filippo Lippi în Capela Martelli din Basilica di San Lorenzo, din Florența. Tabloul este împărțit în două planuri de către coloana centrală. Acesta este considerat primul tablou de formă pătrată care nu are nici o decorație gotică tradițională precum canelurile și vârfurile. Perspectiva geometrică a tabloului evidențiază arhitectura complexă care include mai multe edificii. Toate personajele au deasupra capului o aură, acestea par să fie puse cumva pe capul lor, nefiind în aer. Hainele sunt pictate cu multe cute, pentru a oferi tabloului dinamism, personajele ilustrate par a fi în mișcare. Simetria tabloului este dată de copacii și clădirile care se găsesc în fundalul picturii .