Francois Rabelais

1.Renaşterea medievala a fost cunoscută în istorie ca o magnifică explozie a forţelor intelectuale, spirituale, literare şi artistice, un fenomen cultural de o amploare şi de o importanţă excepţionale, decisiv pentru evoluţia ulterioara a întregii culturi europene. Au concurat la aceasta atât rezultatele câştigate anterior, cât şi rolul noilor factori istorici. Viaţa intelectuală a căpătat o amploare şi o dezvoltare nemaiîntâlnite până acum în Evul Mediu. În primul rând, în perioada Renaşterii limba latina a fost cultivată cu metodă şi elegantă. Clasicii latini au fost studiaţi pentru valoarea lor literară intrinsecă, nu doar ca materie auxiliară în scop de exegeză a textelor religioase, sau ca ilustrări pentru exerciţiile gramaticale. Se scrie acum mai multă poezie în limba latină, limba care încă din perioada carolingiană îşi câştigase definitiv prestigiul de limbă prin excelenţă a culturii, de limbă internaţională a intelectualitaţii. Epoca renaşterii gândea internaţional. Cum cea mai mare parte din omenire era analfabetă, nu ştiau nici să scrie, nici să citească. Dar aceia care au ajuns stăpâni pe meşteşugul mânuirii penei de gâscă, alcătuiau o republică internaţională de litere. Universitaţiile erau fortareţele acelei republici. Ele se întemeiau acolo unde un profesor şi câţiva elevi luaseră obiceiul să se întâlnească.Şi odată cu înfiinţarea primelor universităţi - instituţia de cultură cea mai caracteristică Evului Mediu - învaţământul capătă un profil propriu, bine definit, cu un foarte important rol în viaţa socială.Renaşterea nu a fost o mişcare religioasă sau politică.A fost o stare sufletească.Oamenii încercau să redevină fericiţi pe pământ.Ei redescoperă rămăşiţele vechii civilizaţii romane şi greceşti.Aşa de mare e schimbarea în atitudine, că epoca lor va sta sub semnul reînvierii civilizaţiei.Omul e adus în centrul creaţiei divine şi nu-şi mai concentra gândurile şi acţiunile asupra fericirilor ce-au să-l aştepte în cer.Căuta să îşi clădească raiul aici, pe pământ.Ştiinţele se desprind de filozofie şi tehnologie.Orientarea spre natura lucrurilor determină până şi filozofia să îşi mute centrul de greutate de la divinitate şi supranatural la lumea pământească.Din ce în ce mai mult apare nevoia de libertate a exprimării individualităţii şi particularităţii, de originalitate.Sub auspiciul acestei noi orientări apare ideea de cultură umanistă.În limba latină termenul humanus înseamnă ceea ce este specific omenesc.Extinzând ideea, umanismul presupunea punerea în valoare a personalităţii umane şi mai ales a raţiunii, dar şi recunoaşterea dreptului de a te bucura din plin de viaţă.Umaniştii în genere erau de părerea că principalul mijloc de acces şi dezvoltare a moralităţii şi intelectului era redescoperirea şi studierea culturii clasice.Reacţionând puternic la restricţiile şi restrângerile impuse în Evul Mediu, renaşcentriştii şi-au manifestat dorinţa de cunoaştere spre cât mai multe domenii,aspirând spre o cultură universală, spre omul universal.Spre exemplificarea acestui nou concept al renaşterii potrivit e scriitorul francez Francois Rabelais care prin opera sa "Gargantua şi Pantagruel" a adus o deosebită contribuţie la dezvoltarea teoriei pedagogice.