Giotto și capela Scrovegni (Madona dell Arena) din Padova

Începând cu secolul al - XV-lea, feudalismul intră în descompunere, prăbușindu-se de altfel odată cu revoluția burgheză din Anglia din secolul al - XVII-lea.

Renașterea este o înflorire, dezvoltare culturală, artistică; o societate apărută prin emanciparea a omului în domeniile precum arta, literatura, știința, politica.

Cultura renașterii este o creștere a preocupării pentru om, o orientare spre viața reală și prețuirea creațiilor literare și artistice ale antichităților greco-romane, ca expresie a unei culturi laice bazată pe rațiune, fiind totodată caracteristicile umanismului. Acești artiști ai renașterii care realizează această revoluție sunt oameni cu activități multiple precum sculptori, arhitecți, pictori, bijutieri, muzicanți, ingineri, filosofi, multilingvi, străduindu-se să aibă o cultură cât mai bogată pe care să o arate publicului.

Renașterea a început mai devreme in Italia, datorită dezvoltării orașelor, ele devenind puternice prin practicarea comerțului despărțindu-se de celelalte orașe mai mari din nord în secolul XII, iar renașterea a putut să apară în secolul XIII- XIV, atunci când Franța, Germania, Anglia încă erau influențate de arta gotică cunoscând decât vitraliul și anluminura de pe cartea de rugăciuni. Dintre orașele din Evul Mediu, Florența a avut un rol important în cultura renașterii, cristalizând-o. Prin numeroasele monumente care s-au păstrat încă din antichitate oamenii au început să reînvie un sentiment de atracție spre tot ce înseamnă creație și frumusețe, din acest fapt rezultând noua orientare umanistică, dezvoltându-se orașe ca Urbino, Perugia, Milano.

Canoanele bizantine în pictură au fost prezente în timpul medieval și în partea Occidentală, mai ales în secolele XI-XIII, când în Italia lucrau numeroși pictori bizantini, crescând și mai mult numărul lor odată cu cucerirea Constantinopolului în 1204 de către latini. În acea perioada pictorii erau lipsiți de personalitate, fiecare dintre ei având același tip de pictură. În secolul XIII și începutul celui de-al XIV-lea ateliere precum cele ale familiei Berligheri din Lucca, cel al lui Cimabue din Florența al lui Duccio din Siena, Simone di Martini, diminuează influența artei bizantine introducând personaje care sunt mai aproape de viață prin redarea sentimentelor omenești.

În anul 1266 sau 1267 se naște Giotto (fiind diminutivul de la Angiolotto/Ambrogiotto) din Bondone, conform tradiției la Colle di Vespignano, lângă Vicchio di Mugello, în apropiere de Florența, intr-o familie de agricultori. Alte surse spun că acesta s-ar fi născut la Florența, în cartierul San Pancrazio în familia fierarului Bondone, originar din Mugello. Învățat al lui Cimabue între anii 1280-1290, ar putea fi cel care se rupe definitiv de tradiția bizantină. Giotto lucrează în orașe precum Padova, Assisi, Roma, executând pe lângă operele de pictură și opere sculptură și arhitectură. Creațiile sale principale sunt în frescele în care sunt reprezentate: viața sfântului Francisc de la Assisi, cele de la Biserica Sfânta Cruce din Florența în care sunt reprezentate viețile sfinților Ioan Botezătorul, Ioan Evanghelistul, Francisc de Assisi, și cele care înfățișează viața lui Cristos și a Mariei de la Biserica Scrovegni numită și Madona dell Arena din Padova.

Elie Faure spune că fresca s-a născut dintr-o colaborare strânsă între artist și zidar: ”câte căutări comune, câte eșecuri descurajatoare, câte entuziasme rănite, înainte ca pictorul să cunoască exact calitățile materiei, să știe să o pregătească, să o aștepte, să surprindă clipa în care ea îi va cere să-i dăruiască floarea cea mai rară a sufletului său, atâta vreme cultivată în desene și în schițe! Ei se trezeau în ultimele ore ale nopții, pentru a picta înainte ca soarele să usuce zidurile, trăiau ziua întreagă în așteptarea acelor clipe ” devenind limbajul tinerilor toscani.

Temele frescelor realizate de Giotto sunt religioase, obișnuite care capătă o interpretare nouă. Viața lui Cristos, spre exemplu, reprezentată ca fiind a unui om simplu care a rezistat până la răstignire; cu alte cuvinte reprezentând caracterul pur omenesc, natura umană a lui Cristos de la naștere până la moarte. Caracteristica lui Giotto este aceea de a reda prin frescă o succesiune de întâmplări sau povestiri; numărul personajelor depinde de acțiunea pe care acestea o săvârșesc, precum și expresivitatea fețelor pe care le redă (având fresca Sărutul lui Iuda spre exemplu), precum si poziția personajelor.