Istoria presei românești

Istoria presei romanesti nu poate fi privita ca un segment in sine, a carui existenta s-a desfasurat paralel cu viata societatii, ci ca o parte componenta a acesteia.

Perspectiva noastra asupra trecutului presei, imbina principiile lungii durate, al metamorfozei si al interferentelor. Si aceasta pentru ca presa a prevestit si a reflectat miscarile tectonice interne si externe ce-au privit societatea romaneasca si lumea din afara, dar si nenumaratele fapte diverse care constituie in bine si in rau cotidianul cititorului, a afirmat principii care s-au aflat in sensul mersului inainte al istoriei, al civilizatiei ce trebuie sa cuprinda toate structurile tarii noastre, dar a combatut formele spectaculoase, stralucitoare care s-au dovedit lipsite de aderenta cu fondul national. Presa a demascat tot ce a insemnat deviere de la normele morale, oricine ar fi fost autorul lor, dar nu o data a trecut din naivitate sau din interes de partea autorilor acestor fapte. A dovedit neinfricare in apararea unor principii, infruntand pericole, punand in joc totul, dar s-a si grabit sa imbratiseze si sa salute noile intocmiri chiar cand acestea erau la antipod una fata de cealalta, adica trecerea de la o zi la alta de la democratie la dictatura si de la dictatura la democratie. Presa a fost receptaculul vietii trepidante sau stagnante a societatii romanesti, a avut rolul esential in informarea, dar si in dezinformarea cititorilor, a contribuit la formarea, dar si la manipularea opiniei publice. A fost un factor colectiv de constiinta, in ciuda abaterilor de la normele morale a unora dintre reprezentantii ei, care clamau aceste principii. Dar mai presus de aceste sinuozitati de atitudine, a trecerilor dintr-o tabara in alta, a schimbarilor de opinie in functie de mutatiile puterii, in paginile presei a fost tinut treaz spiritul de veghe a unei societati fata de cei ce au avut in mainile lor parghiile de conducere esentiale, ca si fata de ci care se aflau pe diferitele trepte ale exercitarii unui mandat permanent sau temporar.

O privire lucida asupra istoriei presei romanesti trebuie sa tina seama de doi factori: reflectarea clipei, a evenimentului care s-a petrecut odinioara sau se desfasoara in prezent, priveste existenta cotidiana a cititorului sau raspunde curiozitatii sale – nu o data nesanatoasa – si dezbaterea cailor pe care, pe termen lung sau imediat, mergea sau trebuia sa mearga societatea romaneasca.

Aceasta pentru ca istoria presei romanesti reprezinta, inainte de toate, o istorie a ideilor, a curentelor care s-au manifestat in societatea romaneasca si i-au determinat mersul. Configuratia presei noastre a fost modelata inca de la inceputurile ei de prezenta unor intelectuali precum cei doi ctitori, Gh. Asachi si Ion Heliade Radulescu, si simultan, de personalitatea proteica a lui Mihail Kogalniceanu, primul mare ziarist roman. Fara sincope, acestor trei le-au urmat B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Mihail Eminescu, N. Iorga, C. Radulescu-Motru, G. Calinescu, Nae Ionescu, alaturi de scriitori a caror opera a ramas o referinta perena, precum I.L. Caragiale, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Gib. Mihaescu, Nichifor Crainic, Ion Vinea, Perpessicius, etc. Din generatia care s-a afirmat in anii dintre cele doua razboaie, Mircea Eliade, C. Noica, Petru Comarnescu, Mircea Vulcanescu, Eugen Ionescu sunt exemplele cele mai sesizante ale unei pasiuni ziaristice prezente chiar de la inceputuri, preludand sau insotind in unele cazuri operele lor reprezentative.

Prezenta acestor creatori, continua sau desfasurata pe mai lungi perioade de timp, cu o anume frecventa in paginile cotidienelor, saptamanalelor sau lunarelor, a conferit presei noastre o altitudine intelectuala si o permanenta mai presus de faptul cotidian, inscriind-o pe spirala duratei. Ceea ce a dominat multa vreme mentalul colectiv a fost efemeritatea actului ziaristic, repede eliminat de evenimentul aparut in orele urmatoarele.

Presa romaneasca a cunoscut un numar impresionant de ziaristi profesionisti, care s-au dedicat scrisului cotidian: Gheorghe Barit, Alexandru Beldiman, Ioan Nadejde, Gh. Panu, C. Bacalbasa, Pamfil Seicaru, C. Graur, B, Branisteanu, Grigore Gafencu, N.Carandino,Romulus Seisanu, Tudor Teodorescu-Braniste, Ghita Ionescu, Dem Theodorescu, C.A. Rosetti etc., iar in ceea ce priveste reportajul, F. Brunea-Fox.Unii dintre ei aveau inzestrari native, un temperament de luptator; oameni pentru care arena publica era locul privilegiat al existentei lor. Cei mai multi posedau o cultura generala care depasea cu mult orizontul studiilor lor superioare – in general facultatea de drept – prin lecturi indreptate catre toate orizonturile. De aceea comentariul, indiferent ca era politic, social, intern sau extern capata la noi, mai ales incepand din primul deceniu al secolului XX, valente care il fac sa se inscrie dincolo de fluxul cotidianului, sa constituie o analiza pluridisciplinara, o explicare a fenomenelor care au generat faptele respective sau pe care acestea le-au provocat si le-au influentat.

In sfarsit, cea de-a treia structura a celor care au ilustrat paginile presei noastre este reprezentata de specialisti, de cei s-au ilustrat intr-un domeniu anume, dar nu s-au limitat doar la studii, compozitii, cercetari stiintifice, interpretari, ci au fost deopotriva cronicari, eseisti. Acestia sunt muzicieni precum Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Cella Delavrancea, Virgil Gheorghiu, C.C. Nottara, artisti plastici ca N. N. Tonitza, Francisc Sirato, oameni de stiinta ca S. Irimescu, Octav Onicescu, Eugen Anghelescu, dramaturgi ca Victor Ion Popa, George Mihail-Zamfirescu, Victor Eftimiu, Al. Kiritescu. Dupa primul razboi mondial, critica de specialitate se profesionalizeaza, astfel incat nu numai saptamanalele sau lunarele vor gazdui rubrici permanente incredintate aceluiasi colaborator, ci si presa cotidiana va chema in paginile ei nume care se dedica integral unui anumit domeniu cultural. Acum, indiferent de format, de structura si de profil apar cronicile care urmaresc fenomenul cultural, iar critica devine o parte componenta a domeniului de creatie respectiv. Si vom cita aici pe G. Calinescu, Serban Cioculescu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius pe taramul criticii literare; G. Oprescu, Oscar Walter Cisek, Aurel D. Brosteanu,Al. Busuioceanu, Petru Comarnescu, critici de arta; G. Breazul, Emanoil Ciomac cronicari muzicali; Ion I. Cantacuzino, D.I. Suchianu critici de film; Ion Marin Sadoveanu, Alice Voinescu, Tudor Soimaru, pe taramul teatrului.