Modernismul și Postmodernismul

Modernismul este o mişcare culturală, artistică şi ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea.

Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă, pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început la finele secolului al XIX-lea; pentru arta după anii 1970, vedeţi articolul despre postmodernism.

Ţelurile modernismului

Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. Artiştii abstracţi, inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale, arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală.

Modernismul apare în literatura secolului al XX-lea si cuprinde toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca ori curentul care le-a precedat. Desprins din miscarea simbolista, modernismul a încearcat sa puna de acord expresia artistica cu viata moderna, cu sensibilitatea epocii si a contribuit la îmbogatirea mijloacelor de creatie artistica.

In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui a fost E. Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclu si revista Sburatorul, la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza a de evolutie: o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului, va scrie el in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unul teoretic si consta intr-o bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiare literara. El este cel care a construit teoria sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veaculuicare determina, in ansamblu, aceeasi configuratie a culturilor. Teoria lui Maiorescu, cu privire la formele fara fond, prin care era condamnat importul de forme culturale straine, este contrazisa de Lovinescu prin ideea formelor care isi creeaza, treptat, fondul.

Revistele care au sustinut modernismul sunt: Miscarea literara, Romania literara (conduse de L. Rebreanu); Tiparnita literara (Camil Baltazar); Jurnalul literar (G. Calinescu); Cetatea literara (Camil Petrescu); Vremea (Zaharia Stancu); Sburatorul (apare intre 19 aprilie 1919 – 8 mai 1921; reapare in 1926 – 1927 –condusa de E. Lovinescu).

Principiile de la Sburatorul, care au fost reluate in Istoria literaturii romane contemporane, sunt: racordarea la spiritul veacului; sincronizarea cu Occidentul, in plan cultural si literar, prin imitatia formelor, dar si prin realizarea diferentierii; mutatia valorilor estetice (sub influenta factorilor istoriei); afirmarea autonomiei estetice, obiectivizarea prozei; preferinta pentru tematica citadina, pentru psihologii mai complicate si pentru spiritul analitic; promovarea noilor talente si ,,revizuirea” clasicilor; incredera in progres si refuzul autohtonizarii excesive a literaturii.

POSTMODERNISMUL

- nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism (asa arata si prefixul `post-`); - dificultatea definirii termenului se datoreaza faptului ca el functioneaza nu doar in literatura, cultura, arhitectura sau in artele plastice, ci si in filozofie, disciplinele social politice etc; - postmodernismul si postneomodernismul trebuie puse in relatie cu termenii: modernism, modernitate.