O Franță Înțeleasă Doar de Artiști

În acest studiu am pus accentul pe o Franţă percepută cum trebuie doar de artişti, o ţară din cărţi, din romane, din articole, din însemnări, iar alături am subliniat câteva teme din contemporaneitate pentru a edifica diferenţa din Franţa secolelor trecute, cu Franţa mileniului III.

Ideea franceză de civilizaţie – Ernst Robert Curtius

Domeniul culturii, atât de larg în conceptul de civilizaţie franceză sau în definiţia lui Herder, se separă de activităţile materiale, sociale, practice şi utilitare, care rămân civilizaţiei, şi se restrânge la activităţile superioare ale spiritului, de ordin ideal şi gratuit - adică la ceea ce trebuie să înţelegem prin termenul de cultură. Pentru Curtius ideea antică despre cultură implică fuziunea într-un singur concept a tuturor bunurilor spirituale şi legătura acestui concept cu polis-ul, sau cu o civitas (în latină). Astfel ia naştere idea unei umanităţi <civilizate>, care se deosebeşte de natură şi se împotriveşte stării barbare a acelora care nu-i sunt încă supuşi.

Tot ceea ce înalţă omul deasupra grosoloniei sale originare, tot ceea ce contribuie să-l facă stăpân al elementelor naturii, totul înseamnă cultură.

Domnul profesor universitar Paul Magheru are şi dânsul un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cultura şi civilizaţia: Am întâlnit undeva cea mai scurtă definiţie a Culturii ca fiind Natura transformată de om. Tot ceea ce trece prin mâinile transformatoare şi mintea creatoare a omului în interesul vieţii devine cultură şi civilizaţie. Achiziţiile ştiinţei, produsele artei sunt specii de cultură. Literature însăşi, ca expresie sublimată a vieţii naturale şi sociale, se integrează în domeniul larg al culturii. Civilizaţia este aspectul practic, utilitar al culturii. De regulă, o ţară civilizată dispune şi de o prestigioasă cultură.

Un prim accent de cultură şi civilizaţie franceză semnalat de către Ernst Curtius este în satul Ezies, unde se află un monument istoric ridicat în onoarea morţilor din război: Tuturor acelora care au murit pentru civilizaţie – cuvântul <civilizaţie> capătă o rezonanţă, o demnitate şi o măreţie sfântă, nebănuită chiar de el însuşi. Dintre toate naţiunile, ne spune Curtius, Franţa este singura capabilă să exprime prin cuvântul civilizaţie, bunurile ei cele mai sacre. Franţa prelungeşte ideea de cultură antică în lumea modernă: nu ca o moştenire exterioară ei înseşi, ci ca o virtute incorporată în substanţa şi sângele ei. E una din formele primordiale ale realităţii sale intime.

Autorul nu uită să-i laude pe toţi cei care au contribuit la dezvoltarea Franţei, la cultura şi civilizaţia franceză: Toţi acei care au adus acestei opere măreţe, contribuţia forţelor şi curajul lor, sunt verigi ale aceluiaşi lanţ, slujitori, ai aceleeaşi gândiri. …Există, pe pământul Franţei, locuri unde palpită misterul eternităţii.

Sociabilitate franceză – Ilya Ehrenburg

Literatura franceză a avut o influenţă imensă asupra celorlalţi scriitori, în special datorită umanismului ei, caracterului ei social. Putem afirma că a fost o muză pentru celelalte popoare, a stimulat imaginaţia şi voinţa lor. Ilya ne spune că pe un francez îl disting sociabilitatea, înclinarea de a comunica, necesitatea de a ieşi în stradă, de a se amesteca cu mulţimea, de a vorbi, şi bineînţeles de a discuta în contradictoriu. Stendhal, care a pus în libertate termenul egotism, ura egoismul, iar Montesquieu scria: Pentru a crea ceva măreţ, nu e câtuşi de puţin nevoie să fii tu însuţi un om mare, nu e nevoie să fii deasupra oamenilor, e nevoie să fii împreună cu oamenii... – una din afirmaţiile cele mai umile şi sincere pentru a impulsiona scriitorii lumii şi pentru a le arăta unde se află adevăratul sâmbure al creaţiei.

Voltaire spunea: Aşa precum flăcările izbucnesc în sus, iar piatra cade în jos, tot aşa omul este creat pentru acţiune. A nu acţiona cu a nu exista este pentru om acelaşi lucru – un alt principiu care ne arată că ne dorim creaţii, avem nevoie de creaţii pentru a ne simţi împliniţi, şi a nu ne lăsa doar numele scris pe o piatră.

Cultura franceză s-a format şi s-a modelat în luptă continuă cu rânduielile existente şi nu în procesul adaptării la ele. Din vremuri străvechi scriitorii Franţei au luptat împotriva despoţilor şi a tiraniei. Voltaire a fost întemniţat în Bastilia, Diderot a stat la închisoarea din Vincent, Eseurile lui Montaigne au fost interzise. Béranger a fost judecat pentru cântecele sale, Baudelaire pentru Florile răului, Flaubert pentru Doamna Bovary.

Ilya a auzit nu o dată de la francezi, cât şi de la străinii care au petrecut câtva timp în Franţa că <francezii ştiu să trăiască>. Un cerşetor francez, deşi ajuns la disperare, este totuşi în stare să zâmbească la o glumă. Acest lucru nu-l va împiedica ca o oră mai târziu, dacă poporul s-ar răscula, să înfrunte moartea. Această capacitate a francezului de a se bucura de fiecare clipă s-ar putea caracteriza ca fiind naivitate, superficialitate, dar ea este de fapt înţelepciune. Literatura franceză a arătat un lucru foarte important de-a lungul timpului: omul trăieşte în societate, e interesat în chipul cel mai direct de tot ce este social, este legat de tovarăşii săi, de compatrioţi, de omenirea întreagă, dar căutând să îmbunătăţească, să înnobileze, să înnoiască societatea, nu uită nici o clipă că sâmbăta este creată pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.

Importanţa pe care o prezintă cultura franceză pentru celelate culturi, popoare are la bază faptul că francezii sunt talentaţi. În Franţa străinul nu se simte izolat, afirmă Ilya. Iar ca exemplu sunt Karamzin, Paris Heine, Mickiewicz, Turgheniev. Ataşamentul faţă de valorile general umane ar putea fi explicaţia atracţiei îndelungate pe care a exercitat-o cultura franceză.