Teoriile Formaliste in Film - Rudolf Arnheim

Imagine preview
(6/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Teoriile Formaliste in Film - Rudolf Arnheim.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 3 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Viorel Mihalcea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istoria Artelor

Extras din document

Rudolf Arnheim, s-a născut la Berlin, Germania, pe 15 iulie 1904. Fiu al unui om de afaceri ce deţinea o mică fabrică de piane, Arnheim i-a înşelat aşteptările tatălui său, înscriindu-se la Universitatea din Berlin unde a studiat psihologia, filosofia, precum şi istoria artei şi muzicii. În cadrul Universităţi, la faimosul Institut de psihologie, care avea sediul în clădirea abandonată a Palatului Imperial, Rudolf Arnheim a absolvit (în 1928) cu un studiu realizat sub îndrumarea lui Max Wertheimer şi Wolfang Kohler, asupra expresivităţii chipului uman şi caligrafiei.

După absolvire, Arnheim a lucrat pentru diferite reviste în calitate de critic de film şi editor de ştiri culturale. Film als Kunst (Filmul ca artă) este reprezintă primul eseu complet şi sistematic asupra caracterului antinaturalist al cinematografului, pe care Arnheim îl publică în 1932. El îşi construieşte speculaţia pe baze riguros ştiinţifice, inspirate de maeştrii săi Max Wertheimer şi Wolfgang Kohler care, au iniţiat şcoala experimentală Gestalt. Noua doctrină susţinea că procesele vizuale organizează în mod creator materialul brut furnizat de simţuri conform unor principi de simplitate, de ordine şi de echilibru, care guvernează organul receptiv. Şcoala Gestalt considera că arta nu e o simplă imitaţie sau un dublet selectiv al realităţii, ci transformarea unor trăsături caracteristice observate în manifestările unui anumit mijloc de expresie. Întrucât la vremea aceea, filmul încă era contestat ca artă fiind considerat o imitaţie a realităţii, la vârsta de 25 de ani, plecând de la teoriile formaliste şi aplicându-le filmului, Arnheim începe să strângă note pentru Materialtheoria sa (reprezentările artistice şi ştiinţifice ale realităţii se exprimă în forme derivând nu atât din subiectul în sine, cât din calităţile mijlocului întrebuinţat).

În prima parte a volumului autorul enumeră şi analizează diferenţele existente între imaginea reală şi imaginea filmică, elementele care-i lipsesc imaginii filmice în raport cu imaginea reală şi care disting, prin urmare, cinematograful de reproducerea pasivă a realităţii. Diferenţele derivă din proiecția corpurilor pe o suprafaţă, din limitarea adâncimii spaţiale, din omisiunea culorilor, din iluminare, din limitarea cadrului, din decupajul cadrului, din abolirea continuității spaţiale, a celei temporale şi a lumii senzoriale non-optice. „Irealitatea” imaginii filmice, caracterul ei de reproducere parţială permite cinematografului să fie considerat un limbaj artistic, chiar mai mult, propriile lipsuri îi conferă cinematografului posibilităţi creatoare ce pot fi folosite pentru a modifica realitatea în scopuri artistice. Deficienţele, sunt de fapt instrumente în mâinile regizorilor creatori, mijloace formative. În capitolul al treilea al lucrării – Cum se filmează. Mijloacele artistice ale camerei şi ale peliculei, Arnheim demonstrează prin metoda deductivă, că filmul e artă. Astfel, cadrul nu fotografiază lucruri sau obiecte ci evidenţiază caracteristicile acestora, în funcţie de compoziţia sa (cadre orizontale, verticale, oblice, unghiul ales, dispunerea personajelor şi obiectelor etc.). Dar procesul de selectare a compoziţiei este dependent de personalitatea regizorului, de viziunea lui. Deducem astfel, că realitatea ecranului nu este un autograf al naturii ci este realitatea regizorului - „ne aflăm pe teritoriul artei”. Arnheim analizează apoi principalele funcţii ale cadrajului - reducerea celor trei dimensiuni ale realităţii la cele două ale ecranului se ramifică, după cum afirmă Arnheim, în mai multe restricţii cu potenţial artistic: prezentarea obiectului într-o formă neobişnuită reclamă din partea spectatorului atenţie sporită, de unde caracterul direct al obiectului şi intensitatea mai mare a impresiei pe care o provoacă. Apoi, capacitatea de a dirija atenţia faţă de un obiect sau lucru, precum şi faţă de calităţile sale formale, capacitatea de a sugera ceva mai amplu – esenţe, idei (se referă la posibilitatea de a genera semnificaţie simbolică), manipularea adâncimii spaţiale (şi cu ajutorul luminii şi prin abolirea culorilor – atingând maximum de expresivitate), deformările de perspectivă, toate acestea reprezintă aspecte care contribuie la transformarea realităţii în artă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoriile Formaliste in Film - Rudolf Arnheim.doc