Ambasada Romaniei la Roma

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Ambasada Romaniei la Roma.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istoria Romanilor

Extras din document

Diplomația reprezintă unul dintre cele mai vaste subiecte. Începuturile diplomației sunt identificate cu apariția statului. Este adeseori numită ,,arta negocierilor” căci se conturează în jurul raporturilor dintre state, unul din scopurile sale fiind menținerea păcii. Nu este o noutate faptul că istoria diplomației este confundată cu istoria relațiilor internaționale. În realitate, istoria relațiilor internaționale observă ,,apariția și dezvoltarea marilor probleme”, respectiv ,,politica externă a marilor puteri”. Pe când diplomația reprezintă ,,instrumentul principal de înfăptuire a relațiilor internaționale” .

Diplomația s-a dezvoltat în trei perioade. Primele le identificăm în Evul Mediu și sunt ,,ambasadele temporare (solemne)”. Faza a doua este cea a ,,ambasadelor permanente”. Au fost înființate în state străine și sunt caracteristice perioadei moderne și contemporane. Iar cea de-a treia perioadă este dedicată congreselor și conferințelor. S-a observat de-a lungul istoriei faptul că Europa a fost cuprinsă adeseori de conflicte și de războaie mondiale, cu un puternic impact asupra societății și asupra frontierelor statelor. Organizarea conferințelor și a congreselor a stabilit în repetate rânduri granițele țărilor sau sancțiuni economice .

În lucrarea de față se face trimitere la cea de-a doua perioadă a diplomației specifică perioadei moderne și contemporane așa cum reiese din clasificarea lui Nicolae Ciachir. Ambasadele au avut un rol foarte important în istoria secolelor XIX, respectiv XX și sunt în continuare un punct de reper în ceea ce privește relațiile dintre țări în ziua de azi. În continuare, sunt prezentate câteve aspecte referitoare la evoluția ambasadelor în România începând cu secolul XIX.

Unirea Principatelor la 1859 sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a avut numeroase urmări atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Printre măsurile luate de noul domn s-a numărat și organizarea Ministerului Afacerilor Străine. Era necesară o astfel de măsură deoarece românii aveau nevoie să stabilească relații cât mai bune cu marile puteri europene. În 1862 a fost ales primul titular al acestei funcții, și anume Apostol Arsache. În același timp, au fost trimiși reprezentanți la Paris și Constantimopol. Ei aveau misiunea de a obține recunoașterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Titulatura oficială a ministerului era Departamentul Trebilor Străine și era format din: Cancelarie, Afaceri Consulare, Politic, Publicații Oficiale. Scopul acestei instituții era acela de a dobândi, prin reglementarea legăturilor externe, recunoaștere internațională .

O nouă etapă în acest demers este dedicată lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Constituația de la 1866 a reprezentat un important pas. Pentru prima dată se folosește într-un document oficial numele de România. De asemenea, a fost constituit un corp diplomatic din personalități ale vremii precum: Ion Ghica, Petre P. Carp, Mihail Kogălniceanu, George Știrbei, Petre Mavrogheni. Un moment de cotitură în relațiile internaționale a afost provocat de războiul ruso-turc din 1877-1878. La acea vreme România s-a aliat taberei ruse alături de care a ieșit învingătoare. Congresul de pace de la Berlin din 1878 a recunoscut independența României. Recunoscută la nivel european până la 1880 ca stat independent, din anul următor România apărea ca regat . Funcționarea agențiilor diplomatice ale României în străinătate se realiza conform legii din 1873. Legea privea organizarea Ministerului Afacerilor Străine consacrată modalităților de desfășurare a politicii și acțiunilor externe ale statului roman. Ministerul de Externe exercita „direcțiunea superioară și controlul relațiilor internaționale . Îi revenea ,,direcțiunea tuturor afacerilor care fac obiectul raporturilor internaționale existente între România și țările străine”, ,,combină măsurile cari să satisfacă adevăratele interese ale țării, apară drepturile acestea în fața încălcărilor ce li s-ar face și întreține corespondența cu agenții României în străinătate” .

După anul 1881, a fost votată în Parlament o lege prin care reprezentanțele diplomatice ale României erau ridicate la rang de legații, cu atribuții de reprezentare, economice și juridice. Acestea au fost în număr de zece în diferite capitalele ale statelor europene precum Belgia, Germania, Grecia, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Imperiul Rus, Marea Britanie. Acestora li s-a adăugat o Agenție diplomatică la Sofia. Personalul diplomatic era format din trimiși extraordinari și miniștri plenipotențiari, secretari de legație și atașați. În perioadele următoare, marcate de cele două războaie mondiale, politica externă a României s-a concretizat prin încheierea unor alianțe. În același interval România a început să aibe în capitalele europene consulate și ambasade . În continuare, se vor prezenta aspecte referitoare la relațiile italo-române, inființarea ambasadei de la Roma, diplomați care s-au remarcat în capitala italiană, precum și la rolul ambasadei în zilele noastre.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ambasada Romaniei la Roma.docx

Bibliografie

- Boerescu B., Appendice Codicele Române coprinzand toate legile, decretele, regulamentele de la 1873, Bucuresti 1985.
- Bulei Ion, Dinu Rudolf, 35 anni di relazioni italo-romene, 1879-1914. Documenti diplomatici italiani, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001.
- Ciachir Nicolae, Istoria relațiilor internaționale de la pacea Westfalică (1648) până în contemporaneitate (1947), Editura Oscar Print, București, 1998.
- Ghețău Florin Gheorghe, Relațiile româno-italiene în perioada neutralității (1914-1916), Editura Focus, Petroșani, 2008.
- Hitchins Keith, România (1866-1947), traducere din engleză de George Potra și Delia Răzdolescu, Editura Humanitas, București, 2004.
- http://www.mae.ro/node.
- http://www.cdep.ro.
- https://www.cotidianul.ro.