Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei și Relațiile cu UE

INTRODUCERE

UE extinsă este în prezent cel de al doilea mare partener comercial al ASEAN, înaintea Chinei şi a Japoniei şi reprezintă 11,7 % din comerţul ASEAN pe 2006. ASEAN în ansamblu este cel de al cincilea mare partener comercial al UE, înaintea Japoniei, a Norvegiei şi a Turciei. În ciuda nivelului actual de comerţ, potenţialul enorm de intensificare a parteneriatului economic a determinat UE şi ASEAN să iniţieze negocieri în 2007 privind Acordul de liber schimb. Exporturile principale ale UE în ASEAN în 2006 au fost produse chimice şi utilaje şi echipamente de transport. Importurile principale din ASEAN în UE au fost utilaje şi echipamente de transport, precum şi produse chimice, textile şi articole de îmbrăcăminte. UE este net cel mai mare investitor în ţările ASEAN: 27 % din aportul de investiţii străine directe din 2001 până în 2005 provin din UE, comparativ cu 15 % pentru SUA.

Ca regiune, ASEAN a beneficiat în mod semnificativ de Sistemul de preferinţe generalizate al UE. Ţări cum ar fi Thailanda şi Indonezia au evoluat în ceea ce priveşte un număr de sectoare în care acestea au devenit competitive în ultimii ani, pierzând beneficiul SPG pentru produse importante – în special produse pescăreşti pentru Thailanda. Singapore este exclus din sistem ca urmare a nivelului său avansat de dezvoltare. În octombrie 2006, Comisia a emis comunicarea „Europa globală, concurând în lume”, din care reiese că ASEAN este un partener prioritar în cadrul unui Acord de liber schimb. Un astfel de Acord de liber schimb trebuie să fie complex şi ambiţios în privinţa domeniului său de aplicare, vizând cel mai înalt grad posibil de liberalizare a schimburilor comerciale şi inclusiv liberalizarea extinsă a serviciilor şi a investiţiilor. La 23 aprilie 2007 Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocierile pentru un Acord de liber schimb cu ASEAN (şi de asemenea cu India şi Coreea) şi negocierile au fost lansate oficial la 4 mai 2007. Ambele părţi au confirmat totuşi că o încheiere cu succes a rundei de negocieri multilaterale de comerţ Agenda pentru Dezvoltare de la Doha (DDA) rămâne o prioritate.

Procesul de negociere dintre UE-ASEAN se bazează pe o metodă interregională. Este desigur mult mai complicat şi necesită mai mult timp să se negocieze un acord cu zece ţări independente decât un acord cu o singură ţară, în special atunci când există o mare variaţie a nivelului de dezvoltare. Acele niveluri diferite de dezvoltare şi capacitatea membrilor individuali ASEAN trebuie să fie recunoscute şi luate în considerare. Laos şi Cambodgia beneficiază deja de sistemul „Totul în afară de arme” (EBA), în timp ce situaţia politică din Birmania/Myanmar arată faptul că UE se opune participării sale complete la negocieri, exceptând cazul în care procesul de democratizare credibilă continuă.

1.RELAŢIA UNIUNII EUROPENE CU ASEAN

În ceea ce priveşte relaţia dintre Uniunea Europeană şi ASEAN se poate vorbi despre trei perioade şi anume cea dintre anii 1967 – 1980 in care s-au pus bazele contractelor dintre cele două ţări, apoi perioada 1980 – 1994 ce s-a remarcat prin semnarea Acordului de Cooperare EC – ASEAN (martie 1980) şi ultima care prezintă relaţiile dintre cele două regiuni ce au ca scop realizarea unui cadru multilateral pentru dezvoltarea relaţiilor pe baze egale.În prezent, Uniunea Europeană şi ASEAN pun accentul mai mult pe economie, politică şi securitate.

Tocmai în acest sens a fost semnat Acordul de Liber Schimb, ce se dorea a fi unul în variantă extinsă, acoperind pe lângă comerţul cu bunuri, serviciile, facilitatea investiţiilor şi protejarea proprietăţii intelectuale. De asemenea se dorea ca acest acord să fie negociat în afara acordurilor politice şi de cooperare care există deja şi eventual, să le completeze pe acestea.

Din perspectiva Uniunii Europene, relaţia cu ASEAN, are ca scop întărirea poziţiei în această zonă faţă de principalii concurenţi globali, şi anume Japonia şi SUA, care sunt mai bine reprezentate economic.

Din perspectiva ASEAN, relaţia cu Uniunea Europeană, avea să asigure intrarea pe piaţa europeană şi beneficierea de experienţe ei în managementul relaţiilor comunitare.

Astfel , semnarea Acordului de Liber Schimb avea să ducă la o creşterea a exporturilor Uniunii Europene în ASEAN cu 24%, ia valoarea exporturilor ASEAN in UE cu 18,5%

În momentul negocierii Acordului cu ASEAN, existau trei variante la dispoziţie şi anume ALS cu toate ţările ASEAN, ALS UE cu ASEAN “-“ 3, şi 7 ALS bilaterale, fiind aleasă în final a doua variantă. Acestea au apărut ca urmare a mai multor realităţi:

- UE derula negocieri pentru Acorduri de Parteneriat şi Cooperare cu Tailanda, Singapore, Indonezia, Malaiezia, Filipine şi Brunei. De asemenea, urma să înceapă negocieri cu Vietnam.

- În momentul acela, datorită situaţiei politice din Myanmar, încălcarea drepturilor omului şi a libertăţii, UE avea în vedere aplicarea de sancţiuni.

- Cambogia şi Laos erau considerate ţări prea sărace pentru a face faţă renunţării la taxele vamale. Oricum, UE negocia cu Laos şi Cambogia acorduri separate.

2.TRĂSĂTURILE VIITORULUI ACORD DE LIBER SCHIMB

În primul rand se dorea semnarea acordului în termen de 2 ani, cu o perioadă de tranziţie de 10 ani, ce putea fi extinsă în cazul produselor şi serviciilor sensibile.

Comisia Europeană dorea prin acest ALS, negocierea accesului liber nu numai pentru bunuri dar şi pentru servicii şi investiţii.

În acest sens, erau prezentate câteva caracteristici ale viitorului ALS, care merită subliniate:

1. nivelul taxelor vamale de la care se va începe reducerea este cel „erga omnes”.

2. măsurile posibile de salvgardare se vor raporta la nivelul Naţiunii celei mai favorizate pentru agricultură, ceea ce înseamnă că UE va putea ridica taxele vamale, dar nu mai mult de nivelul mai sus menţionat. De asemenea, părţile vor putea lua măsuri antidumping şi de contrcarare conform reglementărilor OMC (Art. 6 GATT 94 sau Acordul OMC asupra subvenţiilor şi măsurilor de contracarare).