Atitudinea statului fata de Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului Ceaușescu

Istoria este știința care se bazează pe datări sigure, nu pe păreri, nu ne îngăduim a permite emiterea ipotezelor, ci enunțarea faptelor așa cum s-au petrecut ele în mod obiectiv în condițiile social istorice respective .

Odată studiată istoria Bisericii românești, care are o strânsă legătură cu istoria Bisericii universale, avem imaginea întregii vieți atât a creștinilor din orice colț al lumii, cât și a vieții creștinilor români .

Mari personalități românești socotesc Biserica Ortodoxă Română ca fiind piatră de temelie a poporului noastru. Așadar, Mihai Eminescu spune despre Biserica Ortodoxă că este ,, Mama spirituală a poporului roman” . Tot o mare personalitate care aduce omagii asupra Bisericii Ortodoxe Române este și Nicolae Iorga care spunea că „Structura noastră sufletească este facută din Ortodoxie tot atât cât este făcuta din sângele originii noastre daco-romane” .

Regimul totalitar comunist a fost un regim de maximă austeritate și în ceea ce privește Biserica. De la demolări, la arestări, de la trimiteri în exil, la trimiteri la canale, precum cel de tristă amintire, Dunăre-Marea Neagră. Acestea sunt câteva din replesaliile ce au fost îndreptate către Biserică în perioada comunistă.

Odată abolită monarhia, la 30 decembrie 1947, și îndată ce regimul totalitar s-a instalat, mai corect după anul 1948, Biserica a fost înlăturată din viața statului, activitatea acesteia limitându-se doar la lăcașul de cult și parohii . În timp ce noua orânduire își întindea brațele peste tot ceea ce însemna societate și căuta metode vaste de control asupra populației, sute de preoți erau arestați și închiși, ori trimiși la muncă la sumbrul canal citat anterior, sau uneori erau deportați chiar și în Siberia, acuzațiile îndreptate asupra lor fiind total nefondate, însă erau socotiți de noul regim drept persoane periculoase .

„Numarul preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor ortodocși morți pentru apărarea credinței este considerabil, însă au murit mai mulți preoți ortodocși în închisorile și lăgarele de exterminare comuniste din motive politice și nu religioase.” .

Replesaliile evidente nu s-au oprit. Odată instaurat regimul, presiunile tot mai concludente asupra Bisericii Ortodoxe Române au născut serioase neliniști în rândul câtorva greco-catolici, însă și printre cărturarii români, care se înspăimântau de gândul pericolului pierderii atât a autonomiei bisericești cât și a independenței culturale. „Sovietele ruse par că sunt pe cale să prepare un cler ortodox de paradă, cu menirea de a lua conducerea spirituală a Ortodoxismului în Orient. [ ] Clerul ortodox rusesc va ști să se folosească de rivalitatea dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită Catolică Română, pentru a-și atinge scopul. Clerul Ortodox Român are naivitatea caracteristică țăranului român. El crede în vorba scrisă sau vorba pronunțată în chip solemn. Clerul român va fi cu ușurință înșelat.” .