Basarabia - Colonie a Imperiului Rus

In anii care Imperiul rus a anexat Basarabia și teritoriului din Stinga Nistrului la Rusia, țarismul considera aceste teritorii drept coloniile sale interne, la fel ca si alte zone periferice ale imperiului ( Ucraina de Sud, Caucazul, Asia Centrala, Siberia etc). Acestor colonii noi li se rezervase rolul de furnizor de produse agricole pentru guberniile centrale ruse , industrializate si de exportator de cereale peste hotare.

În afara de aceasta, Basarabiei i se rezerva rolul de baza strategico-militara pentru viitoarea expansiune a Imperiului Rus in Balcani si de furnizor de cereale si alte materii prime pentru armata rusa in viitoarele campanii militare.

Incepind cu 1828 Basarabia a fost transformata intr-o colonie tipica a Rusiei țariste.

Coloniile sunt țări sau parti din teritoriul acestora, anexate de statele straine si lipsite completamente de atribute ale statalitatii nationale, de independenta politica si economica.

In colonii aparatul de stat, cel administratic, fiscal si judiciar se constituie si activeaza respectiv sub controlul nemijlocit al organelor de stat centrale ale metropolei.

Lucratorilor autohtoni li se impune de regula o alta limbă, o alta cultură, un alt mod de viață,de obicei ei is umiliti,mai persecutați, mai împovărați cu impozite și diverse prestații.

Sub astfel de regim politico-juridic au fost impuși să existe românii basarabeni.

Creându-se „goluri” în populaţia Basarabiei prin plecarea românilor în cele patru zări, guvernul rusesc s-a grăbit să le umple. În acest scop s-a produs şi o mişcare de populaţie în sens invers, adică spre Basarabia. Aceasta a cuprins cele mai diferite naţionalităţi.

Primele valuri de colonişti au fost aduse în Bugeac, unde populaţia era rară după plecarea tătarilor nogai şi după anii de război pustiitor. Însă continuitatea românească de locuire acolo nu s-a întrerupt niciodată. Încă pe vremea tătarilor, în Bugeac erau numeroase aşezări româneşti. Unele se înşiruiau pe valea Nistrului, precum Talmaz, Ciubărciu, Răscăeţi, Purcari, Olăneşti, Tudorovo. Altele ocupau locurile cele mai prielnice din interiorul Bugeacului, ceea ce atesta fără nicio greutate faptul că românii erau cei mai vechi locuitori ai regiunii: Palanca, Căuşenii Vechi, Căinari, Ermoclia, Feşteliţa, Frumuşica Veche, Hancâşla, Valea Perjii, Furmanca, Chitai etc.

De asemenea, şi mai târziu, amestecaţi printre valurile migratorilor, au continuat să sosească români în Bugeac. Unii veneau din sud, din Imperiul otoman, odată cu bulgarii şi găgăuzii, în primul rând români din Dobrogea.

1 Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, . nr. 11/1991, p. 115.

2 Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 41

3 Istoria rominilor in epoca monderna clasa 11,Ion Varta,Demir Dragnev

Dar şi români din nordul şi centrul Basarabiei au emigrat spre acele locuri, astfel că după 1817 în Bugeac au apărut sate cu nume ca acestea: Spinoasa, Tambur, Căprioara, Frumuşica Nouă, Catargiu, Satu Nou, Bulboaca, Moldovanca, Moruzeni, Varatic, Răzleanca, Ialpugeni, Brezoaia, Grădina, Baba, Fântâna Zânelor, Cişmeaua Văruită etc.

Prima grijă a noilor stăpâni ai Basarabiei a fost să favorizeze venirea coloniştilor.

La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era chiar de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurământul de credinţă faţă de ţar. Articolul XXII al statutului respectiv prevedea: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.” Iar articolul XXIII completa: „Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.” (1)

Prin urmare, coloniştii din imperiu nu au întârziat să-şi facă apariţia. În câţiva ani după anexare, în Basarabia, mai ales în sud, au apărut 16 colonii evreieşti, 24 nemţeşti, 42 bulgăreşti, una elveţiană, 7 căzăceşti, două ţigăneşti etc. De asemenea, spunea Kruşevan: „Gurile Dunării i-au atras pe cazacii ruşi fugari.” (2)

Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.