Colectivizarea în România

Pentru populația din mediul rural din România, perioada anilor 1949-1962 a însemnat colectivizarea agriculturii. Acest fenomen s-a desfășurat pe o perioadă de treisprezece ani și a fost alături de industrailizare, a doua componentă fundamentală a comunismului în România, după preluarea puterii de către guvernul Groza . După această perioadă, cea mai mare parte a terenului agricol va intra în componența Gospodăriile Agricole Colective și GAS. Obiectivul acestui proces, a fost realizarea unei societăți fără clase, dar de fapt, s-a distrus proprietatea privată rurală, cu consecințe devastatoare asupra oamenilor. Colectivizarea a însemnat un experiment nereușit, coordonat de oameni străini realitățile și particularitățile lumii satului românesc, dar și insuficient pregătiți. Cu toate că constructia socialismului la sate a fost declarată un succes, prin vocea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în practică, a fost cu un eșec.

Colectivizarea este împărțită de către istorici în trei etape(1949-1953; 1953-1956; 1957-1962) . Întregul proces a stat sub semnul aducerii forțate a proprietății private în posesia statului, sub masca ideii de „revoluție agrară”. Procesul a fost condus în totalitate de către partidul comunist, prin liderii săi și pus în aplicare cu ajutorul segmentelor inferioare ale acestuia- organizațiile locale de partid. Nu mai puțin important a fost ajutorul dat de organele de represiune, Securitatea și Miliția, însă nici sprijinul armatei și al justiției nu a fost de neglijat. La toate acestea se mai pot adăuga prezența consilierilor sovietici și a Armatei Roșii. Sub abordarea principiului „luptei de clasă” împotriva „chiaburilor”, similarii kulacilor ruși, întreaga lume rurală s-a sfârșit, în cele din urmă, într-o masă controlată de către partid. Teroarea polițienească a însoțit fiecare etapă a înregimentării pământurilor în sistemul cooperatist, iar lumea rurală a sfârșit prin a trăi într-o stare permanentă de teamă, intaurată în întreaga societate românească. Rezultatele etapelor de colectivizare a făcut ca eficiența economică să devină secundară ca importanță și să primesze îndeplinirea obiectivelor politico-ideologice , conforme cu directivele trasate de Moscova. Modelul sovietic a fost copiat irațional, fapt dovedit nu doar prin crearea GAS și GAC pe modelul sovhozurilor și colhozurilor sovietice, ci și prin copierea, pur și simplu, din limba rusă a regulamentelor de funcționare ale acestor instituții .

Comuniștii din Rusia au recomandat abordarea cu prudență a colectivizării , dar acest lucru nu i-a împiedicat pe comuniștii români să dezlănțuie, începând cu 1945, un război total împotriva țărănimii. Cunoscând faptul că țărănimea este în mod tradițional atașată de proprietatea particulară , planul colectivizării a fost inițial ascuns, partidul încercând să-i atragă pe țărani de partea lui prin reforma agrară din 1945. Atunci au fost expropriate marile proprietăți moșieresti, proprietarii acestora rămânând cu 50 ha de pământ . Împărțirea a circa un milion de hectare la aproape opt sute de mii de familii, cu o medie extrem de mică 1,3 ha/familie, a făcut parte din planul de atragere a țăranilor , deoarece liderii comuniși erau conștienți de repitația deloc bună a colectivizării sovietice printre țăranii români . Atragerea țărănimii în acest mol nu a fost un episod izolat, ci a fost parte a planului comuniștilor de a asalta agricultura românească și prin astfel de măsuri propagandistice.

După ce fusese preluat controlul, rapid și brutal, asupra industriei și comerțului, prin naționalizarea de la 11 iunie 1948, în Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a fost declanșată oficial campania de colectivizare. Direcțiile trasate la Plenară au fost: crearea GAC, GAS și lupta de clasă împotriva chiaburilor , care aveau în medie 9 ha de pământ . Asaltul asupra proprietăților rurale a început, însă, în noaptea de 1 spre 2 martie 1949, când a fost confiscată marea proprietate agricolă. Expusă de către autoritățile comuniste drept expropriere, acțiunea aceasta nu poate fi considerată decât confiscare, deoarece proprietarii n-au primit nicio despăgubire . Dej menționează că „trecerea țărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care țărănimea săracă și mijlocașă poate scăpa de mizerie și înapoiere”, dar avertizează că „sub nici un motiv și în nici un caz țărănimea nu trebuie forțată să treacă la forma gospodăriilor colective” . Măsura confiscării a fot luată de către partidul comunist către sfârșitul lunii februarie și, pentru a avea succes, a fost comunicată unui număr restrâns de membri, constituiți în Comisia Centrală, care a coordonat acțiunea. Termenul stabilit pentru pregătirea confiscării a fost de numai patru zile, în condiții de păstrare a secretului, iar data stabilită a fost noaptea de 2 martie . Au existat abuzuri, generate de graba organizării și deficiența profesională a celor care s-au ocupat efectiv de confiscare- în parte, ca urmare a lipsei de membri de partid și aducerea la comisii a muncitorilor. Pentru a evita eventualele revolte ale țăranilor cu cei „expropriați”, s-a dispus evacuarea proprietarilor, a membrilor familiei, administratorilor de moșii, împreună cu familiie lor și eventualilor oaspeți de la conace în termen de 45 de minute de la pătrunderea comisie de proprietate și, maximum o oră, evacuarea lor din localitate. Proprietarilor li s-a cerut să-și declare avutul, după care au fost evacuațo, permiându-li-se să ia doar bunuri de uz personal și casnic, iar în cazul alimentelor, doar 100 kg, necesare consumului propriu . Au existat și cazuri în care foștii proprietari au fost evacuați fără să-și poată lua acel minimum stabilit de către autorități, după cum au fost și cazuri de persoane care au refuzat să-și ia aceste bunuri, gândindu-se că se vor întoarce în propriile case . Cele ai multe moșii s-au transforat în gospodării Agricole de Stat, bunurile care puteau fi folosite în agricultură au intrat în patrimoniul GAS, în timp ce casele au fost transformate în sedii GAS, fie au căpătat alte destinații utilitare. Celelalte bunuri, în funcție de caracterul lor, au fost distribuite altor instituții .