Comunismul

“Comunism”, “democratie populara”, “epoca de aur” – exista in mintea noastra tot atatea denumiri pentru o perioada pe care noi, cei tineri, nu o cunoastem decat din povestirile parintilor, bunicilor, din carti, ori vizionand diverse documentare. Este o perioada istorica ce fascineaza pe multi dintre noi, ce continua sa lase urme adanci in societate si-n mentalitati chiar si astazi, o perioada de moarte a spiritului! Multe din aspectele vietii cotidiene sunt categorisite, chiar, dupa momentul ’89 sau inaintea lui! Acest referat ce am intocmit nu-si propune sa tina partea nimanui, nici neo-comunistilor, nici celor nostalgici, nici denuntatorilor sai ci, sa prezinte obiectiv, distant, realitatile trecute, atat cu partile sale luminoase cat si cu cele intunecate.

1. Instaurarea regimului comunist. Perioada 1944–1948.

Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului national si, apoi, de participarea la razboiul antihitlerist. Desi s-a voit un act ce va repune principiile democratiei in drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii si Statelor Unite, Romania a evoluat intr-o directie contrara intereselor sale, instaurandu-se, treptat, un regim politic si economic aservit Uniunii Sovietice. Un asemenea regim a fost instaurat in tara noastra in patru etape, cu alte doua repere ulterioare importante in cadrul unui stat comunist:

a) 6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R. si sustinut de sovietici

b) 19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor in favoarea comunistilor

c) iulie – octombrie 1947 – dizolvarea P.N.T. si procesul liderilor sai

d) 30 decembrie 1947 – abdicarea silita a regelui Mihai

si

e) 30 august 1948 – infintarea D.S.S. (Securitatea)

f) 22 ianuarie 1949 – infintarea D.G.M. (Militia)

Acapararea puterii de catre comunisti s-a realizat in mare parte datorita prezentei

Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei pe toata perioada acestui proces si inca timp de multi ani (pana in 1958) ca mijloc de prevenire a unor eventuale rebeliuni antisovietice. Cu prilejul conferintelor de la Teheran (inca din 1943, deci), Yalta, Potsdam sau in timpul unor intalniri neoficiale, Stalin a reusit sa-si impuna punctul de vedere in fata aliatilor occidentali, care au inteles sa salveze unele tari prin sacrificarea altora in favoarea sovieticilor. Acesta este sensul faimoasei tocmeli intre Churchill si Stalin, o bucata de hartie care a hotarat un destin tragic pentru milioane de oameni din intreaga Europa de Est. “Acordul de procentaj”, stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova, lasa, printre alte tari, Romania in proportie de 90% in sfera de influenta a U.R.S.S. In perioada razboiului, Moscova a instruit si pregatit militanti comunisti care sa preia responsabilitatile unor guverne prosovietice. Echipa moscovita din Romania avea in frunte pe: Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnaras (Bodnarenko), Gheorghe Pintilie (Pantiusa), etc.

In perioada 1944-1945, Romania, la fel ca si celelalte tari ocupate, a fost supusa unui proces de pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin patru obiective:

a) Sindicatele – s-a urmarit politizarea lor, atragerea liderilor in partidul comunist sau promovarea comunistilor de incredere la conducerea acestor organizatii. Cu precadere doua au fost sindicatele vizate de catre comunisti: cel al lucratorilor din CFR (cu ajutorul lor putand fi paralizata, daca interesul PCR ar fi cerut-o, intreaga activitate din tara) si al tipografiilor (care aveau sa blocheze tiparirea ziarelor “burgheze”, privandu-i astfel pe adversari de posibilitatea a-si expune punctele de vedere).

b) Partidele democratice – s-a cautat “spargerea” lor si crearea de disidente ale caror sefi sa fie castigati, defaimarea si compromiterea liderilor si a istoriei acestor partide (indeosebi PNT si PNL). In climatul de teroare creat, au fost oameni politici care s-au gandit ca o activitate normala nu se poate duce si ca este mai bine sa plece in Occident pentru a aduce la cunostinta opiniei publice gravele atentate ce savarsesc in Romania autoritatile comuniste. Numai ca fruntsii PNT ce au voit sa paraseasca tara (1947) au fost arestati la Tamadau, fiind tradati de pilotul care urma sa-i transporte. Acesta a fost pretextul folosit pentru a scapa de cei mai seriosi adversari ai politicii lor. Un rasunator proces a fost organizat, Iuliu Maniu si ceilalti lideri fiind acuzati de tradare si spionaj in favoarea puterilor capitaliste, partidul desfintat si liderii sai condamnati la diferite aspre pedepse (Maniu a fost condamnat la inchisoare pe viata; avea sa moara in 1953 in inchisoarea de la Sighet). Nici liberalii nu au mai rezistat mult timp, liderul lor, G. Bratianu, murind in inchisoare. Acestor fapte se adauga executarea maresalului Antonescu la 1 iunie 1946.

c) Armata – multe dintre unitati au fost trecute in mod abuziv sub comanda sovietica, mii de ofiteri au fost dati afara sub pretextul colaborarilor trecute cu nazistii si inlocuiti cu tineri fara experienta, usor de manipulat si indoctrinat. Regimentul 22 Garda si Protocol, garda personala a regelui, a fost dezarmat. Interventia regelui a facut sa intarzie deznodamantul.

d) Fasificarea alegerilor - o trasatura a perioadei 1945-1947 este amestecul de manipulare si actiuni legale. Se observa o grija deosebita pentru salvarea aparentelor, fie prin pastrarea secretului actiunilor ilegale, fie dand un aspect legal presiunilor sau interventiilor in forta. Aceasta explica de ce comunistii s-au straduit sa castige alegerile, prin orice mijloace. Frauda electorala a jucat un rol deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedita formal. Era aplicat principiul lui Stalin comform caruia “nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”. Alegerile de la 19 0ctombrie 1946 s-au desfasrat int-o atmosfera de tensiune maxima. Rezultatele indicau o victorie a comunistilor si a acolitilor lor, “tovarasii de drum” ce au fost indepartati ulterior, cu aproximativ 70% din voturi. Dovezile descoperite dupa 1989 arata ca in realitate alegerile au fost castigate de PNT.

Pe masura ce comunistii se indreptau spre monopulul asupra puterii politice, monarhia devenise, in opinia lor, o anomalie. Partidul se temea ca acest ultim vestigiu al vechii ordini sociale putea sa devina un centru de opozitie in noua societate (in 1947 Romania era singura tara din sfera de influenta sovietica ce mai pastra aceasta institutie, de remarcat, deci, opozitia regelui). In acest context, comunistii au facut ultimul pas in asigurarea dominatiei lor asupra tarii, fortandu-l pe regele Mihai sa abdice la 30 decembrie 1947 si sa paraseasca tara.

Proclamarea Republicii Populare Romane in aceeasi zi a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.

2. Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).

Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist in octombrie 1945, ulterior conducator al partidului unic pana la moartea sa in 1965, a fost, dupa modelul politic reprezentat de Stalin, un conducator autoritar, intolerant cu orice forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei etape principale ale luptei in interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea (epurarea) adversarilor reali sau potentiali.

Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a inceput in 1945, prin lichidarea grabita a lui Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist in timpul razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de partid Lucretiu Patrascanu, un comunist cu o buna pregatire intelecuala si foarte ambitios in care Dej vedea un adversar politic personal. Patrascanu a fost inchis si supus la diverse presiuni fizice si psihice, pentru a recunoaste colaborarea cu servicii secrete occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie 1953), noul conducator al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, a dat semnalul innoirii echipelor conducatoare din tarile-satelit. Temandu-se ca Hrusciov va dori inlocuirea sa cu Lucretiu Patrascanu, Dej a decis in 1954 lichidarea adversarului sau, in urma unui proces regizat in culise.

A doua etapa a epurarii intrepinse la varful propriului partid i-a avut drept victime principale pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca si Teohari Georgescu (gruparea moscovita, Dej si colaboratorii sai fiind “fractiunea interna”). Cele doua fractiuni au colaborat atata vreme cat au avut de luptat impotriva dusmanilor comuni. In 1952, avand consimtamantul lui Stalin, gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisa impotriva gruparii Anei Pauker, acuzand-o de “politica de stanga”, “impaciuitorism”, etc. Unul dintre avantajele lui Dej provenea si din faptul ca atacul sau la adresa Anei Pauker (care era evreica) coincidea cu inceputul unei camapni antisemite a lui Stalin la Moscova.

Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in iunie 1957, an in care Dej a anihilat, din punct de vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili de a-i deveni adversari: Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu. Acum, ca si-n precedentele etape, comform ritualului politic practicat de toate regimurile comuniste, Dej a legat de numele adversarilor sai inlaturati toate abuzurile, esecurile si nerealizarile regimului; in locul celor epurati, si-a numit oameni fideli, din propria sa echipa. Dupa 1958, anul retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul Romaniei, trece la o schimabare sensibila a liniilor directoare ale politicii sale: este vorba de o oarecare indepartare fata de modelul sovietic, mai ales in privinta politicii externe.