Conferinta de pace de la Bucuresti 1913

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Conferinta de pace de la Bucuresti 1913.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 4 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istoria Romanilor

Extras din document

Conferința de pace de la București și-a început lucrările la 17 iulie 1913 avându-l drept președinte pe Titu Maiorescu. Cu deja notoriul său tact diplomatic, primul ministru român s-a străduit, și în mare parte a reușit, să atenueze pretențiile foștilor aliați față de bulgari. Delegația acestora a acceptat condițiile puse de români legate de cedarea Cadrilaterului iar după lungi tratative între cele două părți se ajunge într-un final la un acord. Pe 28 iulie 1913, s-au votat primele 6 articole ale tratatului în cea de-a 12 ședință și ultima a conferinței, iar la 30 iulie au fost luate exemplarele tratatului și semnat un ultim protocol secret „de garantare în contra unei eventuale respingeri a tratatului de pace din partea Sobraniei bulgare” . Regele Carol I era încântat de activitatea diplomatică a lui Titu Maiorescu în timpul Conferinței de pace spunându-i lui Al. Marghiloman că primul „este un veritabil om de stat ca și Kogălniceanu” . Aprecieri deloc exagerate luând în considerare afirmațiile unui diplomat german care, făcând referire la rolul prim-ministrului român în lucrările păcii de la București, conchidea: „El este, cred, ministrul cel mai capabil al României; acesta este în același timp un om de o agreabilă companie, dotat cu foarte mult tact și având un simț politic foarte sigur. Regele îl aprecia după cum merita a fi. El este un patriot ardent, dar era, nu mai puțin evident, un om de stat ambițios care calcula în mintea sa onorurile personale pe care le-ar fi putut trage dintr-o mânuire abilă a afacerilor țării sale în acest moment critic. În rezumat, eu îl judec ca un om având o personalitate puternică, fără nimic bismarkian în maniera de a concepe politica. El n-a trecut niciodată peste cadavrele convingerilor sale” .

Primul ministru român întrunise într-adevăr, aprecierile unanime ale delegaților la Conferința de pace asupra calităților sale diplomatice. Delegatul sârb Spalaicovici, relata corespondentului agenției „Vestnic” la București despre îndemnarea și înțelepciunea lui Maiorescu în conducerea lucrărilor: „noi simțim că România pune pe planul întâi restabilirea echilibrului și, după asta, abia propriile sale interese. Este de dorit ca vorbele mele să răsune cât mai larg”. Delegația bulgară nu putea să nu recunoască eforturile depuse pentru aplanarea divergențelor. Într-un interviu acordat corespondentului la București al agenției britanice „Press Union” , unul din delegații bulgari afirma că cesiunile teritoriale au fost dureroase: „Policește însă, făcând să dispară singura cauză de neînțelegeri între cele două țări, noi ne-am asigurat pentru viitor raporturi de cea mai bună vecinătate cu România, lucru ce în zadar l-am încercat până acum”. Austria a fost aceea care a învrăjbit cele două popoare iar războiul între ele a fost opera ei în scopul dizolvării Confederației balcanice aflate la începutul său .

Între timp, în cercurile politice din capitala română s-au desfășurat numeroase discuții, manifestându-se și o serie de polemici în legătură cu componența delegației române. Regele a sugerat includerea între membrii acesteia a unui liberal, preferabil Ionel Brătianu, pentru a da caracter de consens național delegației. Liberalii au refuzat. S-au manifestat și disensiuni interne, în cadrul echipei guvernamentale, între conservatorii maiorescieni și cei takiști, ajungându-se până la urmă la un consens: câte doi plenipotențiari din partea fiecărei grupări .

Delegația bulgară a sosit la Giurgiu în ziua de 14 iulie, fiind cazați la Hotel Continental, propunând chiar în acea zi părții române să ocupe Vidinul pentru ca acesta să nu fie luat de Serbia, intervenind eficient pe lângă șeful guvernului sârb de a opri imediat înaintarea. Următoarea zi au sosit și celelalte delegații. Ele erau formate din: -pentru România: Titu Maiorescu, președintele consiliului de miniștri, Al. Marghiloman, Take Ionescu, C.G. Dissescu, Constantin Coandă, colonelul Constantin Christescu; pentru Bulgaria: D. Toncev era conducătorul delegației, Ivan Ficev, Sava Ivanciov, S. Radev; pentru Grecia: Elefterios Venizelos, D. Panas, N. Poltitis; pentru Serbia: Nicola Pasici, M.G. Ristici, C. Smilinovici; pentru Muntenegru: Yanco Vucotici, I. Matanovici ,

Fisiere in arhiva (1):

  • Conferinta de pace de la Bucuresti 1913.docx

Bibliografie

- „Conservatorul”, an XI, nr. 207 din sept. 1911.
- Boicu, Leonid, România în relațiile internaționale 1699-1939, Iași, Editura Junimea, 1980.
- Iordache, Anastasie, Criza politică din România și războaiele balcanice 1911-1913, București, Editura Paideia, 1998.
- Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1924, vol. București, 1927.
- Platon, Gheorghe, Istoria românilor, vol. VII, tom. II, București, Editura Enciclopedică, 2003.
- Zbuchea, Gheorghe, România și războaiele balcanice 1912-1913, București, Editura Albatros, 1999.