Constantin Cantacuzino

Constantin Cantacuzino

(1650 ?- 1716)

Constantin Cantacuzino, nascut in cca. 1650, a fost fiul postelnicului Cantacuzino, grec de origine, si al Elenei, fiica lui Radu Stefan. Fratele Serban Cantacuzino, nepotul Constantin Brancoveanu si fiul sau Stefan Cantacuzino au fost domni ai Tarii Romanesti.. Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol şi Constantinopol şi desăvârşite începând cu 1667 la Padova el devine un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoştinţe temeinice de limbă italiană şi latină, şi al sferei culturii greceşti. La Padova, el stabileste primele contacte cu cercurile diplomatice europene cu care avea sa inchege stranse legaturi in deceniile urmatoare.

Viata politico-diplomatica

In 1699, dupa o absenta de cinci ani, Constantin Cantacuzino se intoarce in tara. Anii de studii in strainatate au contribuit la largirea orizontului sau politic, la precizarea conceptiilor sale cu privire la procedeele intretinerii unor relatii internationale in conditiile dominatiei otomane aupra tarilor romane, conceptii pe care le va pune in practica in anii urmatori. Cunostea conditiile in care Moldova, apoi Tara Romanesca si mai tarziu Transilvania au fost obligate sa recunoasca suzeranitatea otomana pastrand totusi dreptul de a-si allege domnii si de a-si administra singure teritoriul.

In acest context, Cantacuzino a incercat prin activitatea lui sa recastige prestigiul politic de care se bucurase in trecut Tara Romaneasca. Pentru aceasta, el trebuia, mai intai, sa-si consolideze pozitiile in randul boierimii dezbinate in factiuni diverse.

In 1672, a izbucnit un nou conflict între Imperiul otoman si Polonia. In august, otomanii au cucerit cetatea Camenita din Podolia (în Ucraina de astazi), dar succesele lor militare s-au oprit aici, în noiembrie polonii reusind, în urma unei puternice contraofensive, sa câstige importanta lupta de la Hotin. Batalia a fost un dezastru pentru otomani. Domnul Moldovei, Stefan Petriceicu, a trecut în tabara polona. Polonii au ocupat Hotinul si întreaga parte de nod a Moldovei, cu cetatile Neamt si Suceava. Otomanii se aflau într-o situatie disperata, pierdusera controlul asupra Moldovei si, în plus, în urma ofensivei polone, cetatea Camenita devenise o enclava în teritoriul inamic. Se impunea de urgenta readucerea sub ascultare a Moldovei si, prin intermediul acesteia, restabilirea legaturii cu Camenita, cetate ce ar fi putut servi drept cap de pod în teritorul polon. In aceste conditii, în decembrie 1673, în tabara otomana de la Oblucita, Dumitrascu Cantacuzino a fost numit domn al Moldovei. In acest context apar primele stiri referitoare la activitatea lui Constantin Cantacuzino, potrivit carora, in timpul campaniei din Podolia, cand armata Tarii Romanesti participa alaturi de cea otomana impotriva Poloniei, iar stolnicul Cantacuzino a fost trimis in Polonia pentru obtinerea unor informatii care aveau sa usureze elaborarea conditiilor incheierii armistitiului si apoi a pacii polono- otomane.

Stolnicul C. Cantacuzino a considerat necesar stabilirea de relatii intre Tara Romanesca si principele Transilvaniei, Mihai Apafi, primele datand din 1677. Legarea unei prietenii cu acesta din urma se datora si faptului ca, in 1655, postelnicul Cantacuzino obtinuse o diploma de la principele Gheorghe Rakoczi al II-lea pentru asigurarea unui adapost, la nevoie, in Transilvania, pentru el si intreaga familie; aceasta diploma inca mai avea valabilitate.

Dupa 1678, scaunul domniei Tarii Romanesti este ocupat de fratele sau; in aparatul de stat nu-l aflam pe stolnicul Constantin Cantacuzino in functii importante. El era doar principalul sfetnic al fratelui sau si stabilea relatii politice secrete cu guvernul din Viena, cu principele Transilvaniei, Mihail Teleki si cu guvernul din Varsovia, caruia ii trimitea stiri referitoare la miscarile armatelor turco-tatare prin intermediul unor agenti de legatura. Dar directia principala a actiunilor diplomatice o constituia relatiile Tarii Romanesti cu Austria. In timpul asediului Vienei, Serban Cantacuzino si stolnicul Cantacuzino, ii ajuta pe imperiali, informandu-i despre situatia din tabara turceasca, sperand, astfel, sa slabeasca dominatia otomana cu ajutorul habsburgilor.

Intre cei doi frati existau deosebiri de vederi in tratarea acestor relatii: in timp ce Serban Cantacuzino sustinea atasamentului deplin fata de curtea de la Viena , Constantin Cantacuzino trata cu mai multa pridenta propunerile guvernului habsburgic. In cele din urma, divergentele de opinii vor duce la indepartarea dintre cei doi Cantacuzini. Stolnicul Cantacuzino incepe sa actioneze singur, reluan relatiile cu Mihail Teleki, principele Transilvaniei, in 1686, actiune in care asociaza pe fratele sau, Mihai, si nepotul sau, Constantin Brancoveanu.