Coordonatele constituțialismului modern de factură liberală

1) Constituția României din 1866

Prima constituție a României a fost emisă în 1866, în contextul venirii pe tron a principelui Carol I din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen. A fost o creație internă promulgată fără aprobarea marilor puteri, reprezentând un compromis între marii moșieri și burghezie. Ea a avut la bază constituția Belgiei din 1831, politicienii români sperând ca marilor puteri, să aibă, în privința României, aceiași atitudine, ca în cazul acestui stat. Această constituție a fost considerată un act de curaj, deoarece din punct de vedere oficial România făcea parte din Imperiul Otoman, dar ea nu menționa nimic despre acest aspect. Se preciza că la conducerea țării trebuie să se afle un domn străin, dintr-o dinastie domnitoare a Europei.

Articolul I stipula că România este un stat indivizibil, iar articolul II arăta că teritorul românesc este nealienabil. Din punct de vedere administrativ teritoriul țării era împărțit în județe. Constituția a avut ca principiu de bază separarea puterilor în stat, alături de alte 2 principii: guvernarea reprezentativă și suveranitatea națiunii:

- puterea executivă o deținea domnul și guvernul. Domnul îl desemna pe primul-ministru, care își alegea cabinetul, pe care îl supunea aprobării principelui. Guvernul avea ca principală sarcină elaborarea propiectelor de legi, care erau trimise spre discutare în Parlament și gestiona treburile curente ale statului. Domnul are drept de a bate monedă, este capul puterii armatei. Orice act semnat de rege trebuia contrasemnat de ministru de resort, care răspundea de deciziile luate.

- puterea legislativă o avea domnul, Adunarea Deputaților și Senatul, care împărțeau inițiativa legislativă. Parlamentul putea elabora proiecte de legi, care erau promulgate (a promulga= a intra în vigoare) de domn. Domnul putea dizolva Parlamentul, cu condiția să organizeze alegeri în maxim o lună. De asemenea domnul are drept de veto, dar nu absolut, întrucât trebuia să se țină cont de părerea deputaților și senatorilor și nu putea respinge definitiv un proiect de lege. Membrii Adunării au dreptul de a interpela guvernul, care era obligat să răspundă prin miniștrii săi. Senatorii și deputații puteau cere anchete asupra activității ministeriale.

- puterea judecătorească o avea instanțele de judecată; insatanța supremă era Înalta Curte de Justiție și Casație. Hotărârile judecătorești se pronunțau în numele domnului, care era singurul abilitat să emită grațieri, mai puțin în cazul miniștrilor condamnați, pe care nu-i putea absolvi de vină, nimeni.

Constituția prevedea, în primul rând, egalitatea în fața legii, dreptul la liberă asociere, din care decurge crearea partidelor politice, libertatea persoanei și inviolabilitatea domiciliului. Proprietatea privată era declarată sacră, neviolabilă și garantată de lege, fapt, care a transformat constituția intr-un act de natură liberală. Caracterul liberal al constituției a creat cadrul necesar funcționării instituților moderne în România. Se mai prevedea: libertatea conștiinței, a cuvântului și a presei, dreptul la educație, învățământul primar fiind obligatoriu și gratuit.

2) Ideologia și coordonatele constituționalismului liberal

Constituționalismul modern liberal s-a dezvoltat prin cultivarea unor valori, principii, instituții și mechanisme menite să stea împotriva absolutismului monarhic și în favoarea egalității și libertății indivizilor. Constituția scrisă conțină anumită idei și principii specifice ca și garantarea drepturilor și libertăților omului și ale cetățeanului, suveranitatea națională, guvernământul reprezentativ, separația puterilor în stat, ideea de echitate și legalitate, supremația constituției, proceduri speciale pentru adoptarea și modoficarea legii fundamentale și nu în ultimul rând controlul a posteriori de constituționalitate. Toate aceste valori și principii urmăreau să obiectiveze cerința limitării puterii statale, în rostul ocrotiri libertății indivizilor. S-a afirmat teoria suveranității poporului, aceasta a profilat faptul că guvernanții au doar o parte instituționalizată a puterii politice care aparține poporului și drept urmare nu pot guverna împotriva lui. S-a conturat guvernământul reprezentativ, suveranitatea poporului legitimând puterea guvernaților.

După cum deja s-a afirmat constituționalismul modern liberal s-a format și dezvoltat ideologic plecând de la cerința limitării puterii statale cu scopul promovării și proteguirii drepturilor și libertăților cetățeanului. În constituționalismul modern liberal din prima jumătate a secolului al XIX-lea, constituția scrisă era privită ca un instrument apt să obiectiveze prin ea însăși finalitățile sociale și politice pe care le cuprindea.

3) Constituția scrisă

Constituțiile scrise se prezintă sub forma unui document politico-juridic,cuprinzând mai multe sau mai puține articole și care este adoptat direct de către corpulelectoral sau de către reprezentanții acestuia, potrivit unei proceduri speciale și solemne.Constituția scrisă asigură o mai mare stabilitate și securitate a instituțiilor politice,deoarece conținutul articolelor sale este clar. Regula de drept scrisă are avantajul clarității și preciziei, prin intermediul ei se stabilește cu exactitate cadrul de organizare al puterilor, sesancționează încălcarea abuzurilor de putere. Supremația constituției se asigură prin controlul constituționalității legilor și al altor acte cu un conținut normativ, regulamente de organizare și funcționare ale parlamentului, decrete, ordonanțe ale guvernului. Atâta timp cât este în vigoare,constituția este practic intangibilă.În constituție sunt înscrise drepturile și îndatoririle cetățenești, garanțiile împotrivatiraniei și abuzului de putere

Constituția scrisă era percepută ca o necesitate pentru societățile care doreau să instituie o ordine politică nouă. În urma Revoluției franceze a și rezultat modelul constituțional franceze de fractură revoluționară, care a fost atractiv și pentru țările europene. În vechea societate puterea era ocupată de rege iar revoluția amintită a încercat să creeze o situație în care puterea să fie liberă, iar prin constituționalismul liberal puterea a fost percepută ca fiind proprietatea poporului. Constituția a primit sarcina de a grava puterea poporului în sfera dreptului pozitiv, scrisul a devenit public și poate fi suspus controlul poporului.