Cruciada Antiotomană a Domnilor Români

EXPANSIUNEA OTOMANĂ

Situaţia externă

Spre sfîrşitul secolului al XIV-lea statul otoman manifestă o agresivitate nemaintâlnită în lumea ţărilor europene.

- chemaţi de împăratul bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino să sprijine luptele cu Ştefan Duşan al Serbiei, turcii ocupă Gallipoli (1354), de unde vor porni să cucerească Europa

- după ce îi înving pe sârbi la Cirmen (1371), turcii cunosc înfrângerea la Ploćnik (1387)

- marea victorie obţinută împotriva forţelor sârbo-bosniace la Kossovopolje (1389), este urmată de lichidarea Ţaratului de Târnovo (1393), apoi cel de Vidin (1396)

- după victoria de la Cirmen imperiul bizantin acceptă plata unui tribut către sultan

- victoria de la Kossovopolje se încheie cu vasalizarea Serbiei

Cruciada antiotomană a ţărilor româneşti

Turcii au ajuns în ultimul deceniu al secolului al XIV-lea să îşi stabilească frontiera pe linia Dunării şi intră în contact direct cu ţările române şi Ungaria în vremea sultanului Baiazid I (1389-1402).

- s-a deschis astfel o lungă perioadă de confruntări a puterii otomane cu ţările române.

- timp de un secol şi jumătate tendinţa de expansiune a turcilor în direcţia Europei Centrale a fost oprită de rezistenţa unită sau izolată a ţărilor române şi Regatului maghiar, Dunărea a devenit un front de confruntări, un front european.

- românii au fost un factor de primă importanţă în cruciada antiotomană. A fost o confruntare militară, însoţită de una confesională.

- câteva mari personalităţi, oameni de stat şi în egală măsură militari excepţionali au ilustrat această perioadă a rezistenţei antiotomane.

Istoria politică a ţărilor române în secolele XIV-XV se desfăşoară în strânsă legătură cu istoria Europei, îndeosebi a Europei de sud-est.

- înconjurate de mari puteri europene, cum au fost regatul maghiar, regatul Poloniei dar îndeosebi Imperiul Otoman, ele au fost menite să ducă o politică abilă, pentru salvgardarea independenţei.

- astfel, cu regatul Poloniei, cu care aveau frontiere comune au stabilit relaţii feudale de vasalitate pentru a contracara în acest fel tendinţele expansioniste ale regatului maghiar.

- rezistenţa pe care statele româneşti a manifestat-o în faţa cuceririi otomane, care punea în pericol existenţa lor, s-a integrat ca factor de prim plan în cruciada târzie.

MIRCEA CEL BĂTRÂN, domn al Ţării Româneşti (1396 - 1418)

Situaţia politică internaţională la sfârşitul secolului al XIV-lea

Bogăţiile naturale, intensa activitate economică, prezenţa punctelor nodale ale marilor drumuri comerciale ce traversau Europa, precum şi ieşirea la Marea Neagră, au stârnit tendinţele expansioniste ale marilor puteri vecine.

- din apus şi nord ameninţă regatul maghiar care dorea să-şi reînnoiască vechea suveranitate şi Polonia direct interesată să-şi deschidă drum spre gurile Dunării şi litoralul pontic;

- în sud, Imperiul Otoman ajunge în vecinătatea statelor româneşti (după ce a lichidat treptat statele balcanice),

- rezultatul final al confruntării cu regatele catolice vecine ca şi cu puternicele forţe ale Porţii, a fost menţinerea statului românesc, existenţa sa neîntreruptă, o autonomie recunoscută, schimbată în independenţă în orice împrejurare favorabilă.

Politica internă

Înscăunarea lui Mircea cel Bătrân (1396 - 1418) ca domn al Ţării Româneşti a fost urmată de o serie de măsuri ce urmăreau consolidarea situaţiei interne:

- actele cancelariei domneşti atestă instituirea sistemului proprietăţii feudale, a privilegiilor feudalilor laici şi eclesiastici, precum şi a obligaţiilor producătorilor liberi şi dependenţi.

- limitează privilegiile marilor feudali

- într-o poruncă adresată tuturor satelor mănăstirii Tismana, domnitorul cere să „dea la cap” tuturor care ar încerca să-i ia la muncă peste ce le datorează călugărilor;

- administraţia, armata, Biserica sunt puse ferm sub autoritatea domniei

- marii dregători, înlocuiesc treptat în sfat pe jupani şi boieri, lor li se mai adaugă şi funcţionarii însărcinaţi cu strângerea impozitelor;

- a construit un adevărat sistem de fortificaţii maritime şi dunărene: cetăţile-porturi de la Chilia - Licostomo şi Enisala de-a lungul litoralului pontic la Pangalia (Mangalia) şi Caliacra, apoi pe Dunărea Inferioară de la Severin la Turnu, spre Giurgiu, Turtucaia, Dârstor (Silistra)

- în marile aşezări monastice precum Cozia (1388) desfăşoară o bogată activitate culturală la care participă caligrafi, copişti renumiţi zugravi, creatorii şcolii de pictură religioasă.

Are loc o intensă dezvoltare economică:

- sporeşte cultura de cereale;

- progrese în zootehnie;

- se exploatează minereuri de fier, aramă, sare;

- se dezvoltă meşteşugurile şi comerţul atât cel intern dar şi cel cu Polonia, ţările balcanice şi statele din apusul Europei;

- sporesc emisiunile monetare;

- 98 de toponimice numesc sate, târguri şi oraşe cu locuire intensă,

- se preocupă de alăturarea sub o singură autoritate a tuturor ţinuturilor locuite de români între Carpaţi şi Marea Neagră, de la Porţile de Fier la Chilia şi de la Oltul Transilvan la Dunăre.

Titulatura lui Mircea este edificatoare în acest sens: el este domn al Ungro-Vlahiei, pământul românesc dintre Carpaţi şi Dunăre, căruia i-a adăugat „părţile de peste munţi”- Almaşul (18 sate şi Făgăraşul cu 25 sate) precum şi Banatul Severinului, vechi moşteniri pierdute de predecesorii săi precum şi „amândouă părţile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare” - Dobrogea „părţile tătăreşti” = Bugeacul cu Chilia - Licostomo cu gurile Dunării, precum şi cetatea Dristorului (Silistra). Peste Carpaţi, Mircea cel Bătrân mai stăpânea Cetatea Branului (1412-1419) şi Bologa (cu 18 sate).

- a fost conducătorul politic al tuturor românilor, recunoscut de patriarhia din Constantinopol care acorda mitropolitului Ţării Româneşti titlul de „exarh al plaiurilor” încredinţându-i şi ortodocşii din Transilvania.