Date noi legate de istoricul submarinelor românești

Despre primul submarin ,,Delfinul” achiziţionat de statul Român din Italia între 1927 şi 1936 s-a scris mult, subiectul fiind unul care a stat în atenţia atât a specialiştilor în istoria Marinei Române, cât şi a pasionaţilor de navigaţie, navomodelism şi istorie militară. Asta deoarece, nava a reprezentat vârful de lance pentru România, a unei arme moderne şi inovatoare ce avea să facă furori în timpul conflagraţiilor din al doilea război mondial. Mai mult, faptele de arme realizate de bravii marinari ce s-au aflat la bordul său, în timpul războiului au făcut din această unitate a Marinei Române între anii 1940-1944 un adevărat simbol, o legendă . Tocmai de aceea, se poate observa că şi în cadrul lucrărilor de specialitate se pune accentul în mare parte pe istoricul misiunilor acestuia în timpul crucierelor din Marea Neagră în anul 1941 şi 1942, şi mai puţin pe istoricul navei dinaintea intrării României în război, datele legate de constrcuţia submarinului, proiectul original, detaliile tehnice – lucru care îl făcea deosebit de celelalte nave similare şi de acelaşi profil – precum şi istoria sa după terminarea conflictului şi predarea lui de către Marina Sovietică înapoi forţelor navale româenşti în 1945, fiind foarte sumare.

Spre exemplu, este bine cunoscut că România a dispus în timpul celui de-al doilea război mondial de trei submarine, ,,Delfinul” comandat şantierului naval Quarnaro, din Fiume, Italia, în 1927, alături de o navă-bază care să deservească acest submarin, apoi ,,Rechinul” şi ,,Marsuinul”, care au fost ansamblate la Şantierele Navale din Galaţi între 1938 şi 1941 , însă este de multe ori omis faptul că cele două submarine lansate la apă în 1943, erau construite urmând modelul submarinelor germane din clasa I A , modele vechi, deşi fiabile în Marea Neagră, depăşite din punct de vedere moral. Să nu uităm că marina germană la acea dată deja dispunea de submarine electerice tip XXI considerate primele submarine moderne de atac, putând ajunge până la 280m adâncime, fiind şi primul submarin care naviga sub apă mai rapid decât la suprafaţă, atingând o viteză de până la 17,2Nd . Există păreri conform cărora submarinul ,,Delfinul” făcea parte din clasa U. Nu există o asemenea clasă de submarine, însă acest lucru ne duce cu gândul că sursele analizate de cercetărorii care afirmă acest lucru indică proveninenţa germană a acestei nave. U-boote, în traducere liberă înseamnă submarin, din germană, denumirea acestora făcându-se în marina germană cu indicativul U (ex: U-3038, U-571, etc.), tipurile de submarine folosite în marina germană în primul şi al doilea război mondial fiind următoarele: pentru primul război mondial – UA, U1, U2, U3, U5, U9, U13, U16, U17, U19, U23, U27, U31, U43, U51, U57, U63, U66, Mittel U, U151, 139, U142, UB I, UB II, UB III, UC 1, UC II, UC III, UE 1, UE 2; pentru al doilea război mondial: IIA, IIB, IIC, IID, IX, IXB, IXC IXC/40, IXD, VIIA, VIIB, VIIC, VIIC/41, VIIC/42, IA, VIID, VIIF, U-Flak, XB, XIV, XXI, XXIII, V80, XVIIA, XVIIB şi XVIII .

Într-adevăr, este puţin probabil ca submarinul contractat de statul Român şantierelor italiene de la Quarnaro să fi fost construit urmând planurile unui submarin german de clasă medie care avea să fie folosit în primele zile ale celui de-al doilea război mondial, având în vedere comanda care a fost dată în 1927. Ceea ce trebuie să ne reţină atenţia, este însă faptul că această navă nu are nici o soră, şi are caracteristici care nu se regăsesc la submarinele italiene construite în această perioadă. De asemenea este bine de ştiu că ,,Delfinul” este singurul submarin pus pe calele şantierului Quarnaro. În istoriografie, acestui submarin nu i-a fost menţionată clasa niciodată în mod concret . Având totuşi în vedere dimensiunile şi greutatea: 68,52 m lungime, 5,85 lăţime şi pescaj 3,65m , cu o greutate totală la suprafaţă de 640 de tone, în submersie cântărind 886 de tone, navigând cu o viteză de 14Nd la suprafaţă şi 9Nd sub apă găsim ca şi nave similare în Marina Italiană, Regia Marina Italiana, aşa numitele submarine costiere din clasa 600 care aveau un tonaj la suprafaţă aşa cum le indica şi denumirea cuprins între 600-800 de tone. Acestea au început a fi construite abia în 1930, ceea ce depăşeşte termenul limită la care ar fi putu fi gata un proiect desenat care să fie urmat în construcţia submarinului pentru români. În anul 1925, Şantierele de stat din Italia construiau însă un tip de submarin cu dimensiuni similare ,,Delfinului”, care putea atinge viteza de 15Nd la suprafaţă şi 8Nd în imersiune. Aceasta era clasa Bandieri – Pisani. Nu era un vas foarte performant, suferind diverse modificări pentru a-i îmbunătăţi stabilitatea în imersiune, într-un final, cel din clasa Squalo ajungând să dea rezultate acceptabile, acesta fiind şi cel care prezenta o provă asemănătoare submarinului ,,Delfinul”. Clasa Squalo este un derivat al clasei Bandieri .