Decada brătienistă

Ion I. C. Bratianu

(1864 – 1927)

Ionel Bratianu (n. Florica, azi Stefanesti – Arges) a avut in viata - cum spunea fara rautate Take Ionescu - "toate noroacele". S-a nascut ca fiu mai mare al lui Ion C. Bratianu, cel care timp de 12 ani a condus viata politica romaneasca. Contemporanul sau Constantin Xeni il onoreaza cu termenul de "porfirogenet", adica un nascut in purpura, cum erau numiti de greci fiii regilor. Langa acest tata si langa Pia Bratianu, o mama remarcabila, el a crescut intr-o atmosfera familiala curata.

In casa parintilor, Ionel a trait nu numai intr-un mediu familial placut, ci si intr-o atmosfera politica. A cunoscut de timpuriu oameii politici ai momentului, a ascultat si a vorbit numai politica. Si cu toate ca batranul sau tata declara ca nu-si doreste ca vreunul din copiii sa-l urmeze, temperamentul sau dominator, preferintele spirituale il impingeau irezistibil pe fiu spre campul de viata al parintelui.

Ion I. C. Bratianu

A fost: ministru, prim ministru (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926 si iunie-noiembrie 1927), sef al Partididului National Liberal (1909-1927), iar ambitiile sale pareau sa nu aiba limita. N. Iorga scrie in Memoriile sale: "indata ce a fost ales, tanar inca, sef al partidului liberal a aparut altfel de cum il cunosteam pana atunci". A devenit inabordabil, respingator fata de tot ce-i parea o concurenta, temator de orice alta popularitate, intrebuintand ironia pe care o imprumutase de la P. P. Carp, pentru a lovi in dreapta si in stanga.

Pana si in viata lui intima se distinge orgoliul si pasiunea ascensiunii: in cele doua casatorii ale sale n-a consimtit sa-si ofere numele decat la doua principese de sange, desi originea lui burgheza nu i-ar fi interzis un mariaj din clasa mijlocie. Ionel Bratianu nu a neglijat nici titlul nasterilor, care, in tara noastra, si mai ales in politica, i-a parut un element ce trebuie luat in considerare.

Nu era bogat, dar nici un moment nu a cunoscut grija zilei de maine. A putut astfel sa-si conscare timpul politicii. Nu tinea des discursuri si nici nu era un orator in adevaratul sens al cuvantului; in schimb, atunc cand vorbea, se stia ca are ceva de spus. Sala sedintelor era plina pana la ultimul loc.

Toate “darurile” sale n-ar fi facut insa din Ion I. C. Bratianu ceea ce a fost si ceea ce va ramane, daca i-ar fi lipsit o insusire capitala, fara de care un om politic nu poate fi om de stat: simtul politic. Conform lui Constantin Xeni, “acest cuvant misterios si elastic este un instinct innascut, un dar, o insusire speciala care te face printr-o inclinatiune particulara ca intre doua sau mai multe solutii ale unei probleme, ca intre doua sau mai multe ipoteze posibile sa alegi pe cea care corespunde realitatilor, pe cea care se dovedeste mai tarziu a fi fost cea buna. Rationamentul pur, cultura sau talentul joaca in aceasta alegere un rol secundar. Puterea de sinteza a diverselor ipoteze, claritatea mintii si in ultima analiza intuitia determina asa-zisul simt politic. Cu el te nasti sau nu te nasti”.

Si Ionel Bratianu, ca si parintele sau, avea aceasta clara intuitie a realitatilor, acel spirit practic indispensabil in politica. Take Ionescu, adversarul lui, conducator al Partidului Conservator – Democrat, spunea intotdeauna ca tanarul sef al Partidului Liberal - contrar parerii multora - are mult simt politic si va domina din ce in ce mai mult partidul sau. In spiritul sau erau fixate, bine fixate, cateva principii cardinale pentru sanatoasa propasire a statului. Din ele se inspira toata actiunea lui politica:

- Era mai intai convins de absoluta necesitate a monarhiei. Si facea totul pentru ca prestigiul ei sa nu fie atins, ca respectul pentru Coroana sa fie neclintit.

- In al doilea rand, Bratianu credea in necesitatea partidelor politice, In alternarea lor el vedea o conditie absoluta a linistitei evolutiei statului, iar in exercitarea criticii parlamentare, vedea posibilitatea idreptarii abuzurilor (teoria liberalismului politic). De aceea se straduia ca partidul sau - puternic instrument de guvernare - sa fie cat mai puternic. Isi iubea partidul cu pasiune. De aceea, n-a fost scutit de acuzatia de toleranta pentru ai sai si de sectarism fata de ceilalti. “Adversarul nu e nimic si nu merita nici o crutare, partizanul e fara cusur si merita tot!” Aceasta deviza a sectarismului de partid a bantuit viata noastra publica, si daca a avut-o Ionel Bratianu, apoi desigur au avut-o si adversarii sai.