Dezvoltarea Economică a României în Perioada Interbelică

Primul razboi mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918 prin înfrângerea si capitularea Germaniei si prin semnarea de catre aceasta a armistitiului de la Retondes, razboi în care au murit 10 milioane de oameni iar 20 milioane au fost raniti.

În Adunarea nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a fost proclamata unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România,unire ce s-a realizat ca expresie a vointei populare si rezultat al unei evolutii istorice îndelungate.

Realizarea statului national român unitar-opera a întregului popor-care a consfintit si a ridicat pe o treapta mai înalta comunitatea statornica de-a lungul veacurilor între toate provinciile României si a realizat cadrul national, social-economic si politic pentru dezvoltarea mai rapida fortelor de productie, înmanuncherea energiilor si capacitatilor creatoare ale întregului popor-a fost recunoscuta în conferinta de pace de la Paris deschisa la 18 ianuarie 1919, pentru a dezbate numeroasele probleme cu caracter economic, financiar, teritorial si îndeosebi organizarea politica a Europei postbelice.

Marea Unire din 1918 a încununat aspiratiile de veacuri ale românilor de a vietui într-un singur stat. Suprafata a crescut de la 137.000 km2 la 295.059 km2, iar populatia a crescut cu 15,5 milioane fata de 725.000 locuitori înainte de 1918. La recensamântul din 1930 populatia numara 18.052.896 locuitori aflându-se pe locul 8 între statele Europei în ceea ce priveste populatia. Dintre acestia 71,9% erau români, 7,9% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucrainieni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, 0,3% sârbi si croati, 0.3% polonezi, 0,1% greci, 0,1% tatari, 0,3% alte nationalitati.

România a încetat sa mai fie un stat de emigratie, mai ales dupa ce, în 19125, a fost adoptata o lege ce consfintea libertatea emigrarii. Pâna în 1938 în România s-au asezat 28.580 cetateni straini si au plecat 11.709 cetateni români. Majoritatea populatiei a continuat sa traiasca în lumea satelor reprezentând 78,9%. Restul de 21,1% era concentrata la orase ca Bucuresti sau Cernauti, Galati, Iasi.

O statistica din 1930, privind repartitia fortei de munca pe profesiuni arata ca 72,3% dintre locuitori lucrau în agricultura, 9,4% în activitati industriale, 4,8% erau functionari iar 4,2% se ocupau de comert si credit.

Au marcat cresteri importante suprafata arabila de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane ha. Suprafata acoperita cu paduri-de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha, reteaua cailor ferate de la 4.300 km la 11.000 km.

În evolutia economica a României între anii 1918-1940, se pot deosebi câteva etape de dezvoltare:

- 1918-1928 -etapa refacerii economice si a accelerarii dezvoltarii sale în conditiile consolidarii statului national unitar;

-1929-1933 - etapa crizei economice;

-1934-1940 - etapa unui sustinut progres economic pe seama comenzilor de stat si a necesitatilor de aparare a tarii.

Dupa razboiul de reîntregire nationala si distrugerile provocate de desfasurarea acestuia, refacerea economica s-a impus ca o cerinta de seama. Refacerea economica si perioada care i-a urmat s-a desfasurat în conditiile adâncirii luptei pentru stapânirea pozitiilor hotarâtoare în economia nationala, între capitalul românesc-al carui exponent principal era Banca Nationala si Banca Româneasca, reprezentante ale intereselor partidului liberal si capitalul monopolist al marilor puteri occidentale. Sub lozinca prin noi însine guvernul liberal a promovat o politica de dezvoltare a capitalului bancar-industrial român, acordând prioritate marii burghezii, la exploatare bogatiilor tarii. Noilor capitaluri straine orientate spre investitii în România li se impunea obligativitatea repartizarii catre capitalistii români a unei cote majoritate sau cel putin egale, din actiunile emise, si prin aceasta, din profiturile realizate de întreprinderile pe care urmau sa le înfiinteze.

Intre anii 1923-1928, industria româneasca cunoaste un avânt însemnat si se diversifica, desi ca structura continua sa predomine industria bunurilor de consum si industria extractiva. Sporeste volumul capitalului investit, se îmbunatateste înzestrarea tehnica a întreprinderilor.

Dezvoltarea productiei industriale a tarii cunoaste o crestere în anul 1928 cu 56% fata de anul 1919. pentru reliefarea cresterii potentialului economic al tarii, edificatoare sunt cifrele referitoare la industria extractiva. In 1930 se extrageau 5.792.311 tone de produse petroliere, fata de numai 968.611 tone în 1918, România ocupând locul al 6-lea din lume din punct de vedere al volumului productiei de titei. Cât priveste extractia de productie de lignit, acesta a ajuns în 1927 la o capacitate de 2.850.011 tone fata de 1.594.719 tone în 1921. Productia de gaze naturale era în 1927 aproape de 216.000.000 m3 se ridica la 1 miliard 200 milioane m3 fata de 144.242.051 m3 cât reprezenta în 1921.

Statul acorda sprijin întreprinderilor industriale care foloseau cel putin 10 lucratori. Daca în 1919 existau în România 2747 de întreprinderi mari, al caror capital total era de 2.837 milioane lei si cu un personal de 157.424, în 1928 numarul marilor întreprinderii a crescut la 3.966, totalizând un capital de 39.770 de milioane lei cu un personal de 206.547 salariati.

Între 1924 si 1928, capitalul social industrial a crescut de la 18,8 miliarde lei la 46,1 miliarde lei, reprezentând o sporire de aproape 250%.

A sporit numarul societatilor cu capital de peste 100.000 milioane lei, reprezentând 7,5% din numarul societatilor în 1928 detinând peste 73% din totalul capitalului.