Dimitrie Cantemir

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 3162
Mărime: 20.86KB (arhivat)
Puncte necesare: 8
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE TEOLOGIE, ISTORIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Extras din referat

,,În veacul al XVII-lea, spiritual românesc îşi găseşte forme de manifestare noi, alese şi puternice.’’ (C.C. Giurescu)

Dimitrie Cantemir, s-a născut la 26 octombrie 1673 , într-o familie de răzeşti de la Silişteni în ţinutul Fălciului în prezent judeţul Vaslui. Cantemir a fost botezat de Dumitraşcu Vodă Cantacuzino. Mama lui Dimitrie se numea Ana Bantăş fiind nepoata Nastasiei soţia lui Ducăi Vodă, de la aceasta va moştenii aptituniile şi predilecţiile literare, deşi la chip semăna perfect cu tatăl său. Tatăl său se numea Constantin Cantemir, nu era un om învăţat, nu ştia să se iscălească deşi cunoştea câteva limbi străine. Constantin Cantemir a luptat ca mercenar în războaiele cu Polonia iar în timpul lui Grigorie Ghica va primi slujba de ceauş spătăresc. Mai târziu datorită conjucturilor politice va ajunge în fruntea Moldovei între anii 1685-1693. Intuind înclinaţiile fiului Constantin îl va aduce pe călugărul Ieremia Cacavela, om de mare cultură, căreia îi va încredinţa educaţia lui Dimitrie.

Astfel Dimitrie Cantemir va desprinde nu numai meşteşugul armelor ci şi pe al condeiului. Va începe pregătirea literară, filozofică, de limbă latină şi greacă, de retorică şi logică încă din copilărie. Dimitrie va beneficia de pregătire sub îndrumarea lui Ieremia Cacavela şi mai apoi sub îndrumarea dascălilor Academiei Patriarhiei din Constantinopol. Acesta de abia împlinise 15 ani cănd a fost trimis ostatic la Poartă spre a-i oferi sultanului certitudinea că, în acele vremuri tulburi dintre turci şi domnul Moldovei nu va exista nici o trădare .

La Constantinopol va studia şi cultura musulmană, va învăţa limba turcă alături de alte limbi orientale, devenind un bun cunoscător al culturii arabe. De asemenea se va împrietenii cu oameni de ştiinţă în special cu Nefi Ogli şi cu Saadieffendi renumit prin ştiinţa lui în ale matematicii. Studiază nu numai literatura şi istoria turcă ci şi muzica, dobândind faima de neîntrecut cântăreţ din tambură. Dimitrie Cantemir prin operele sale dedicate popoarelor orientale, s-a afirmat ca primul nostru orientalist de valoare europeană. În aceaşi perioadă se va împrieteni cu domnii de la Chateauneuf, trimisul lui Lodovic al XIV-lea şi cu Colyer, reprezentantul Olandei. Cantemir era la curent şi cu cultura apuseană, fără însă a stabili relaţii dipolomatice şi fără apurta corespondenţa .

În 1691 se va întoarce în ţara, în locul său trecând ostatic fratele său Antioh, iar la moartea tatălui său în 1693, va fi ales domn al Moldovei . Cu toate legăturile pe care le stabilise la Constantinopol, alegerea sa nu a fost recunoscută de către Poartă. În timpul domniei sale fratele lui Cantemir va fi reprezentantul Moldovei la Constantinopol .

În ceea cel priveşte pe domnitor următoarea perioadă va fi destul de dificilă. Pe de o parte împotiva lui unelteau pretendenţii la scanul Moldovei, care vedeau în Dimitrie un adevărat rival şi pe de altă parte, Brâncoveanu nu-l privea favorabil, mai ales după ce acesta s-a căsătorit cu Cassandra fiica lui Şerban Cantacuzino. Prin această căsătorie, Dimitrie putea aspira la tronul Ţării Româneşti. Dimitrie dorea eliberarea Ţărilor Române de sub dominaţia turcească. Acesta considera că o alianţă cu Rusia era condiţia indispensabilă pentru realizarea independenţei patriei. Încă din perioada şederii la Constantinopol, a privit cu simpatie politica internă şi externă a Ţarului Petu I.

Războiul dintre ruşi şi turci reîncepuse. Victoria lui Petru împotiva regelui Suedinei Carol al XII-lea era socotită de către turci drept o ameninţare pentru propile interese. Necunoscând adevaratele intenţii politice ale lui Dimitrie Poarta îl considera unul dintre oamenii săi credincioşi. Pe plan extern la 13 aprile 1710, la Luck, se va încheia un tratat de alianţă între Moldova şi Rusia. Potrivit tratatului, armata moldoveană urma să acorde ajutor militar oştilor ruseşti iar Ţarul avea să garanteze eliberarea Moldovei de sub dominaţia turcă. Tratatul reprezenta pentru Cantemir un imens câştig politic, o recunoaştere a independenţei Moldovei şi totodată eliberarea de Poartă. Talentul militar al lui Cantemir şi vitejia oastei sale s-au făcut remarcate la Bîrseni dar şi în timpul bătăliei de la Stănileşti. În Rusia Dimitrie Cantemir va devenii un apropiat al Ţarului, sprijinindu-l în acţiunile sale politice. Cei doi vor colabora foarte bine având aceeaşi perspectivă asupra conducerii statului. Petru I, va iniţia o serie de reforme pentru dezvoltarea statului, a ştiinţei şi a literaturii.

Cantemir se va integra foarte bine în viaţa Rusiei, o serie de lucrări de ale sale precum SistemGa religiei mahomedane, Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor erau lucrări care răspundeau cerinţelor statului rus.Cantemir spera ca va reuşi să-l determine pe Ţar să reia lupta împotriva turcilor. Acesta va deveni consilierul secret şi membru al Senatului rus. În 1722 Cantemir la însoţit pe Ţar în campania împotriva dusă împotriva Persiei. Cele menţionate mai sus fiind simple amănunte vizând relaţia politică pe care domitorul a purtat-o de-a lungul timpului cu statele vecine .

Dimitrie Cantemir s-a facut cunoscut în întreaga lume ca fiind una dintre cele mai originale şi puternice apariţii ale culturii române iar în istoria diplomaţiei unul dintre cei mai lucizi oameni politici . Dimitrie Cantemir a deschis la noi seria savanţilor de formaţie enciclopedică şi marchează trecerea de la vechea literatură cronicarescă la cea modernă. Dimitrie Cantemir a fost ales la 11 iulie 1714 membru al Academiei din Berlin , o înaltă societate ştiinţifică înfinţată la Leibniz şi a fost patonată de regele Prusiei. În diploma acordată cu acest prilej s-a subliniat rarul exemplu ca un principe prin definiţie ostaş şi om politic să-şi consacre talentul şi efortueile cercetării ştiinţifice. A fost prima dată când un român a devenit membru al unui important for ştiinţific din străinătate, fapt care s-a consemnat şi în cultura românească şi pe plan european.

În primele sale lucrării s-a resimţit influenţa pe care a avut-o asupra sa Ieremia Cacavela sau a ambianţei Academiei Patriarhiei Ortodoxe de la Constantinopol, în special infuenţele filozofice.Printre primele lucrări se numără Divanul, Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului au fost scrise în limba română şi greacă. Divanul a fost prefaţat de Ieremia şi a fost tratus în limba turcă fiind o carte de etică filozofică.

Preview document

Dimitrie Cantemir - Pagina 1
Dimitrie Cantemir - Pagina 2
Dimitrie Cantemir - Pagina 3
Dimitrie Cantemir - Pagina 4
Dimitrie Cantemir - Pagina 5
Dimitrie Cantemir - Pagina 6
Dimitrie Cantemir - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Dimitrie Cantemir.doc

Alții au mai descărcat și

Cnezatele și Voievodatete Române în Secolele VIII-XI

LUCRARE DE LICENŢĂ Cnezatele şi Voievodatete române în secolele VIII-XI Introducere În decursul secolelor, unele areale au avut un rol mai...

Titu Maiorescu - rolul personalității politice reflectat în curicula școlară

INTRODUCERE Invăţământul liceal în România în perioada actuală Şcoala mileniului III şi-a deschis porţile sub auspiciile reformei curriculare,...

Mănăstirea Galata Iași

Introducere Vizitând de mai multe ori acest lăcaş de cult, am rămas impresionat de arhitectura interioară, de aspectul exterior, fapt care m-a...

Asasinatele Legionare

România interbelică nu a fost scutită de această veritabilă plagă a secolului XX, care a fost şi (încă) este atentatul politic. Cele mai multe...

Comunismul - epoca de aur

EPOCA DE AUR CAPITOLUL I : ASPECTE GENERALE Comunism , “democrație populară”, “epoca de aur” – există în mintea noastră tot atâtea denumiri...

Recenzie - mituri istorice romanești sub direcția lui Lucian Boia

Lucian Boia (1 februarie 1944, Bucuresti), este istoricul roman cel mai cuoscut in occident. Doctor in istorie si profesor titular la Universitatea...

Castelul Corvinilor

In primul rand, pentru ca un monument sa fie inclus pe lista UNESCO, trebuie „ sa fie o opera de arta care sa reflecte genialitatea creativitatii...

Ștefan cel Mare

I. SCURTĂ PREZENTARE STEFAN – VODĂ, fiul lui Bogdan – Vodă, a fost domnul Moldovei între anii 1457 – 1504. Născut: 1433. Borzeşti Moare la:...

Te-ar putea interesa și

Cercetări Privind Creșterea Performanțelor Liniei Tehnologice de Vinificație Primară

INTRODUCERE.9 INTRODUCERE Oenologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul metodelor şi procedeelor de producere, maturare, stabilizare şi...

Informatizarea sistemului administrativ în licee - Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir Iași

1. Prezentare generală a Liceului ”Dimitrie Cantemir” 1.1. Profilul Scurt istoric Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iasi s-a infiintat în anul...

Monografie Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir Iași

Capitolul I Organizare si functionare in cadrul LICEULUI TEORETIC”DIMITRIE CANTEMIR”, Iasi I.1 Scurt istoric Sunt scoli în Iasi a caror origine...

Organizarea gestiunii financiare în cadrul Colegiului Agricol Dimitrie Cantemir, Huși

Capitolul I. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir”, Huşi I.1. Scurt istoric Şcoala de viticultură din Huşi, a fost...

Simulația

Capitolul I Noţiunea şi felurile simulaţiei Secţiunea 1.1.Aspecte generale Simulaţia este o împrejurare de natură să facă inopozabil un anumit...

Răspunderea Juridică

Secţiunea 1. Noţiune Răspunderea juridică interesează totalitatea ştiinţelor juridice şi a disciplinelor auxiliare,iar răspunderea se finalizează...

Descrierea Moldovei

INTRODUCERE Dintre toate scrierile lui Dimitrie Cantemir, aceea care rămâne valabilă pentru informaţia ştiinţifică a cercetătorilor de azi şi nu...

Dimitrie Cantemir - Rege între Filosofi și Filosof între Regi

Introducere Neamul nostru n-a dus niciodată lipsă de talente. Tot ce rămîne în urma unui om este numele. Sîntem un popor norocos, fiindcă noi,...

Ai nevoie de altceva?