Diplomație și Confruntare în Perioada 1601-1632

Moartea lui Mihai Viteazul, pe 9/19 august 1601, nu a marcat doar sfârșitul unei epoci, ci a reprezentat și începutul unei alteia, caracterizată de frământări politice care au durat în primele trei veacuri ale secolului al VXII-lea. Este o perioadă în care cele trei puteri vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Regatul Poloniei) au făcut tot posibilul pentru a împiedica unirea politică a celor trei țări române sub unul din conducătorii acestora.

Începând cu 1611, Imperiul Otoman face presiuni tot mai mari asupra Moldovei și Țării Românești, pe care le aduce treptat asupra stăpânirii sale, iar începând cu 1613 și asupra Transilvaniei, izbutind spre sfârșitul deceniului al treilea să-și impună influența în fața celor doi rivali : Polonia și Imperiul Habsburgic

ȚARA ROMÂNEASCĂ

În urma retragerii armatelor rămase ale lui Mihai Viteazul din Transilvania, în tabără stabilită în satul Cârstinești, cu srijin din partea Buzeștilor, boierii din Țara Românească îl desemnează ca domn pe Șerban, fost mare paharnic, în calitate de urmaș prin femei al boierilor Craiovești. Tronul acestei țări era urmărit în același timp și de Simion Movilă, care avea susținere din partea Poloniei și deținea conducerea Valahiei începând cu octombrie 1600. Astfel, în iulie 1601, Simion Movilă este alungat în Moldova de către Radu Șerban. Nu se bucură de o domnie prea lungă, familia Movilă revenid la conducerea țării prin același reprezentant.

În perioada în care se află în exil în Transilvania,Radu Șerban beneficiază de sprijin din partea împăratului Rudolf al II-lea pentru a reveni în Țara Românească. Astfel își începe cea de-a doua domnie sub semnul legăturilor strânse cu imperialii și al continuării războiului antiotoman al Ligii Creștine

Imperiul Otoman nu rămâne indiferent la mișcările care se petrec la nordul Dunării, astfel încât încearcă sa-l impună pe Radu Mihnea (fiul lui Mihnea Turcitul) la conducerea Țării Românești, însă fară succes întrucât candidatul turcilor este înfrânt în cele două tentative de preluare a tronului. Ajutorul survenit din partea imperialilor prin intermediul generalului Basta, cât și acțiunile militare întreprinse împotriva turcilor, unele chiar și la sud de Dunăre, îi asigură domnului Țării Românești o perioadă de liniște

Sitauția din Ardeal se complică în situația în care Sigismund Bathory este obligat să abdice (pentru a treia oară), iar la conducerea acestei provincii se impune Moise Szekely cu sprijin din partea nobililor unguri și a turcilor. Informat de generalul Basta de criza din Transilvanie, Caransebeșul, Lugojul, Alba Iulie și Clujul căzând sub influența lui Moise Szekely, armata lui Radu Șerban trece în Ardeal. După mai multe ciocniri între oștirile celor doi, Moise Szekely este ucis în urma înfrângerii trupelor sale la marginea Brașovului pe 17 iulie 1603. Revenit în Țara Românească, se angajează în mai multe confruntări cu tătarii și turcii, cu care încheie pace în 1604 în condițiile în care nu primește ajutor din partea Imperiului Habsburgic. Urmează o perioadă de refacere a Țării Românești, domnul acesteia încheind tratate de alianță și amiciție în raport de egalitate cu Ștefan Bocskay (5 august 1605), Sigismund Rakoczi (aprilie – iunie 1607) și Gabriel Bathory (1607-1613), precum și cu domnul Moldovei Constantin Movilă

În urma răcirii relațiilor dintre Gabriel Bathory și Radu Șerban, domnul muntean este obligat să se retragă în Moldova. Cu ajutor din partea aliaților își reia tronul ocupat temporar de Radu Mihnea, iar apoi trece în Transilvania, însă campania se transformă într-un eșec, armatele imperiale și cele ale lui Radu Șerban fiind învinse prin intervenția energică a turcilor. Acest eveniment a dus la îndepărtarea definitivă a lui Radu Șerban și la revenirea lui Radu Mihnea, un domn subordonat politicii de la Istanbul

Instaurarea acestui domn filoturc în 1611 a atras nemulțumirea grupării boierilor antiotomani datorită numărului mare de elemente levantine aduse în țară de Radu Mihnea.

După îndepărtarea lui Radu Mihnea, tronul este ocupat de Alexandru Iliaș, ceea ce a atras nemulțumirea boierilor autohtoni datorită faptului că Iliaș a venit înconjurat de mulți străini cărora le-a oferit diferite funcții. Acțiunile lui Iliaș, care vizau favorizarea grecilor au dus la o răscoală a boierilor care s-a finalizat prin îndepărtarea acestuia. Prezența grecilor nu este una nouă în spațiul românesc, însă în această perioadă numărul lor crește considerabil datorită tacticilor folosite de domni pentru a se impune la domnie: împrumuturi mari de la bancherii greci pentru cumpărarea tronului urmată de restituirea acestor sume datorate către greci, cărora le ofereau și funcții în administrație, ceea ce determina scăderea elementelor autohtone din conducerea țării