Domniile pământene în Țara Românească

INTRODUCERE

Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, revoluție ce a fost totuși învinsă de forțele trimise de sultan, a avut o importantă urmare și anume că, in 1822 se numesc la conducerea Țării Românești și a Moldovei domni ce proveneau din rândul boierilor români autohtoni. Astfel se atinge un obiectiv politic major urmărit de Tudor Vladimirescu, și anume înlăturarea domniilor fanariote.

Astfel începe, în istoria celor două Principate, o nouă perioadă, numită perioada domniilor pământene (1822-1828), întreruptă în 1828 de regimul ocupației rusești, ca urmare a războiului ruso-turc, încheiat cu pacea de la Adrianopol (1829).

1.REVOLUȚIA LUI TUDOR VLADIMIRESCU

1.1 Premisele și contextul declanșării revoluției

Revoluția din Țara Românească condusă de Tudor Vladimirescu s-a înscris în seria evenimentelor de acest gen care s-au desfășurat atât în Europa, cât și dincolo de Oceanul Atlantic (în America Latină), în deceniile II-III ale secolului al XIX-lea. În toate aceste mișcări revoluționare se disting o serie de obiective comune - libertate, independență și unitate națională - stimulate de revoluția americană (1783) și de cea franceză (1789) . Un rol important pentru promovarea spiritului revoluționar l-a jucat și seriile de frământări și mișcări din rândul grecilor. Putem spune deci că Revoluția de la 1821 s-a declanșat într-un context internațional.

De asemenea, cauzele principale ale acestei mișcări se găsesc în starea deosebit de grea a Principatelor Române de la începutul secolului al XIX-lea, stare grea atât pe plan intern, cât și pe cel extern. Influența mișcărilor don alte țări va fi importantă, dar totuși insuficientă pentru a explica declanșarea revoluției.

Putem spune astfel că la capătul unui secol plin de abuzuri și nedreptăți înfăptuite în timpul regimului domnilor fanarioți și a domniei otomane, era de așteptat prilejul pentru declanșarea revoluției. Prilejul se află, pe plan intern, în starea provocată în Țara Românească de moartea domnitorului Alexandru Suțu (1802, 1806, 1818-1821), iar pe plan extern,în frământările politice ale grecilor.

Domniile fanariote și dominația otomană au afectat starea țărănimii, stare socială de constituia marea majoritate a populației. Totodată acestea au lezat si interesele celorlalte clase sociale, îndeosebi cele ale marii boierimi.

Marea boierime, constituită din boierii pământeni, urmărea să-și asigure dominația în viața de stat, să înlăture concurența boierilor greci la ocuparea funcțiilor, de asemenea să elimine si existența dominației străine ce le provoca o stare de subordonare umilitoare. Boierimea îmbrățișase înainte de 1821 ideea de înlăturare a fanarioților.

În timp ce boierii urmăreau eliberarea națională, țărănimea, precum și alte categorii sociale (negustori, meșteșugari) urmăreau importante restructurări sociale și înlăturarea abuzurilor; aceste categorii sociale adăugau deci, la obiectivele luptei pentru eliberarea națională și obiectivele luptei pentru eliberarea socială.

1.2 Tudor Vladimirescu

S-a născut în satul Vladimir, județul Gorj, satul natal al mamei sale, Ana. Mama acestuia se trăgea dintr-o familie de preoți, iar tatăl lui, Constantin (zis Ursu), era originar din județul Mehedinți, și a fost probabil țăran liber, răzeș.

A învățat carte și limba greacă în casa boierului Ionița Glogoveanu, din Craiova, care mai târziu l-a făcut pe Tudor un bun administrator de moșie și care l-a folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

În anul 1806 odată cu intrarea sa în cariera administrativă, este numit vătaf de Cloșani, funcție pe care o deține , în mai multe rânduri, inclusiv în timpul lui I Caragea și Al. Suțu, conform sistemului, cumpărând-o cu bani grei. Aceasta funcție o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie face o călătorie la Viena, în perioada Congresului de pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ionița Glogoveanu).

Războiul ruso-turc din 1806-1812 îi oferă prilejul să-și afirme calitățile militare. Acesta participa la operațiunile militare din Oltenia alături de trupele rusești, în speranța eliberării țarii de sub dominația otomană. Primește gradul de locotenent în armata rusă și este decorat cu ordinul „Sf. Vladimir”. La sfârșitul războiului, în 1812, acesta începe să se teama de represiunea turcească, iar pentru a se salva se gândește să plece în Rusia. Însă prevederile tratatului de la București, care asigurau din partea Turciei grațierea voluntarilor participanți la lupta antiotomană, precum și calitatea de sudit rus, care îi oferea protecție, îl fac să se răzgândească.

Ideea declanșării unei mișcări menită să oprească starea de decădere politică și socială a Principatelor a existat înainte de 1821. Ideea o regăsim nu numai la Tudor, ci și la o serie de mari boieri din Țara Românească.

Tudor Vladimirescu a păstrat legături permanente cu pandurii din Oltenia, care erau tot mai nemulțumiți de domnii fanarioți. De asemenea, acesta păstrează legături din timpul războiului și cu o serie de sârbi, bulgari sau greci, la 1821 unii dintre aceștia aflându-se în tabăra sa.

Înainte de declanșarea mișcării, Tudor ia o serie de măsuri de aprovizionare cu armament și muniție în vederea înarmării pandurilor, care vor constitui forța de baza a revoluției.

Organizarea unei armate naționale, formată din panduri și țărani liberi, avea rolul de a înlocui gărzile de arnăuți formate exclusiv din străini.

La 15 ianuarie 1821, pe când domnitorul Alexandru Suțu era pe moarte (sau murise), se constituie la București „Comitetul de ocârmuire”. Acesta era format din unii dintre cei mai mari boieri ai țării, în frunte cu Grigore Brâncoveanu. În aceeași zi, trei dintre membrii Comitetului, Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, îi dau lui Tudor un „act de încredințare” prin care îl mandatau să pornească mișcarea.

În împrejurările de la jumătatea lunii ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu înțelegea să pornească acțiunea în colaborare cu marii boieri pământeni și cu „Eteria ”. La 16 ianuarie 1821, aceeași trei mari boieri, care semnaseră în ziua precedentă înțelegerea cu Tudor, îi dau fruntașului eterist Dimitrie Macedonschi un act de încredințare cu misiunea de a-l secunda pe Tudor, dorind sa îl pună pe acesta din urmă sub ascultarea lor.