Economia Românească în Epoca Feudală

Argument

Feudalismul este o formaţiune economico-socială, corespunzând Evului Mediu, caracterizată prin preponderenţa economiei naturale (închise), prin înzestrarea producătorului direct cu mijloace de producţie, în general şi cu pământ, în special, prin autoritatea cu caracter personal a stăpânului domeniului (boier, nobil) asupra producătorului direct, în virtutea căreia cel dintâi exercită asupra celui din urmă o constrângere extraeconomică, şi prin nivelul scăzut al tehnicii.

Mai pe scurt, feudalismul este un sistem de organizare a societăţii bazat pe proprietatea asupra pământului (feud = pământ) şi pe relaţiile de dependenţă între oameni. Termenul a apărut în secolul al X-lea, sub forma din limba latină feos/feus, care a evoluat la feodum/feudum.

Feudalismul reprezintă o etapă în dezvoltarea şi evoluţia societăţii omeneşti. Caracterele generale şi comune feudalismului pe plan universal se îmbină cu trăsăturile particulare, specifice evoluţiei istorice unor ţări şi popoare sau grupuri de ţări şi popoare. Naşterea relaţiilor feudale a avut ca urmare formarea unei suprastructuri feudale corespunzătoare în domeniul politic şi spiritual. În plan economic proprietatea funciară feudală a constituit baza feudalismului. Paralel cu formarea proprietăţii funciare feudale au luat naştere şi cele două clase sociale fundamentale: proprietarii feudali şi ţărănimea (liberă sau dependentă). Oraşul medieval, centru de producţie meşteşugărească şi comercială, a reprezentat un pas mai departe faţă de oraşul din antichitate, prin nivelul mai înalt al dezvoltării meşteşugurilor, prin reglementarea producţiei de către bresle sau corporaţii, prin existenţa unor variate forme de autonomie municipală, prin dezvoltarea unei culturi orăşeneşti. În comparaţie cu Asia şi Europa Apuseană, în spaţiul geografic locuit de români apariţia şi dezvoltarea relaţiilor feudale a cunoscut o întîrziere datorită numeroaselor migraţii care s-au succedat în intervalul sec. III – XIII. Orînduirea feudală pe teritoriul ţării noastre a durat din sec. VIII şi pînă la începutul sec. XIX.

Feudalismul românesc se încadrează în acest din urmă tip întrucât la nivelul relaţiilor de producţie care este definitoriu pentru o formaţiune economico-socială aparţia celor două clase fundamentale ale societăţii feudale - ţăranii dependenţi şi stăpânii de moşii - şi a relaţiilor dintre ele a fost rezultatul destrămării obştilor săteşti de origine autohtonă, elementele preluate din lumea romano-bizantină sau „barbară“ acţionând doar la nivelul instituţiilor.

Potrivit unei alte ipoteze, feudalismul românesc nu s-ar fi constituit decât mult mai târziu (după 1500) fiind precedat de orânduirea tributală. Cert este că şi în feudalismul clasic, dar şi cel românesc pot fi distinse două nivele:

- cel al bazei - relaţiile de producţie în cadrul senioriei în sensul de domeniu

- cel al suprastructurii - ansamblul de raporturi feudo-vasalice, întemeiate pe fidelitatea personală şi obligaţii contractuale.

Domeniul feudal este elementul definitoriu al feudalismului şi constituie principalul cadru de organizare şi desfăşurare a producţiei întemaiată pe relaţiile feudale. Raporturile feudo-vasalice au avut forme variate în diferite zone ale lumii, dar indiferent de instituţiile pe care le-au generat, ele au avut la bază un contract de vasalitate.

Periodizarea în cele trei faze ale feudalismului (timpuriu, dezvoltat, târziu) are la bată gradul de dezvoltare a relaţiilor de producţie feudale, dar limitele cronologice sunt deosebite în cuprinsul diverselor arii geografice.

Migraţiile şi consecinţele lor asupra vieţii economice

Marile migraţii declanşate la mijlocul sec. III au avut puternice consecinţe asupra teritoriilor nord-dunărene. Confruntată cu probleme militare şi economice grave, conducerea Romei hotărăşte abandonarea Provinciei Dacia (270 – 275). După retragerea aureliană populaţia daco-romană trăieşte în comunităţi săteşti, organizate în obşti teritoriale. Economia cunoaşte, în noile condiţii istorice, o suită de schimbări ce o vor marca pentru lungă perioadă de timp. Cel mai important proces este ruralizarea vieţii economice, determinat de dispariţia oraşelor şi de efectele negative ale deselor atacuri declanşate de populaţiile migratoare. În ac