Evoluția sistemului bănesc al leului între anii 1859 - 1947

INTRODUCERE

Apreciind că, încă din Antichitate si pâna în vremurile moderne, mijlocirea schimbului a fost înlesnită de anumite bunuri, economistul Karl Bucher ridică procesul de aparitie a monedei la un grad de necesitate a existentei umane.

Moneda apare de timpuriu in istoria societatii umane , fiind prezenta in tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte variate. Procesul de schimb in natura , numit trocul a fost prima forma de schimb, el avea un caracter intimplator , atit in interiorul societatii , cit si cit si in punctele de contact intre diferite zone.

Primele forme de schimb monetar pe actualul teritoriu al ţării noastre apar la sfârşitul epocii bronzului (pumnale, vârfuri de săgeţi).

Drahma de la Istros (cca. 480 î.Cr.) este cea mai veche emisiune monetară din spaţiul românesc.

Au mai circulat, în regiunile locuite de triburile geto-dacice, stateri şi tetradrahme emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lysimach, drahme de la Apollonia şi Dyrachium şi tetradrahme bătute de provincia romană Macedonia Prima şi de oraşul Thasos.

Sistemul monetar geto-dac apare prin imitarea combinată a diferitelor tipuri de monede greceşti de mare circulaţie. Primele monede geto-dacice sunt datate în jurul anului 300 î.Cr., iar sfârşitul monetăriei dacice este plasat în sec. I î.Cr.

În secolul al II-lea î.Cr. în Dacia a pătruns masiv denarul republican roman, fapt ilustrat de marele număr de tezaure descoperite. După cucerirea Daciei, denarul imperial roman este moneda oficială în noua provincie.

În formaţiunile statale româneşti s-a emis monedă, primul fiind Vladislav I în Ţara Românească, el bătând ducaţi munteni din argint, urmat de Petru Muşat în Moldova, acesta emiţând groşi de argint Spre deosebire de Tara Romaneasca şi Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groşi, oboli, dinari, creiţari, guldeni, taleri şi ducaţi, începând cu anul 1538.

O emisie de monedă a costat până şi capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană şi dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.

PRIMUL LEU

In anul 1859, ca o recunoaştere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească român, sau romanat (după Ion Heliade Rădulescu). Însă nu este posibil, fiind condiţionat de cantitatea de metal din vistieria statului dar şi de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame aur şi având 100 de diviziuni, numite bani (vezi Anexe fig.1) Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute in Anglia în 1867. În 1868 s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 exemplare, aceasta fiind considerata drept probă. Începând cu 1870 s-au emis şi monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular "băncuţe"), 1 leu şi 2 lei.Începand cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulaţie s-au bătut în 1883 şi 1890. La 3 martie 1870 se înfiinţează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă naţională anterioare momentului 1870, toate taxele şi vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruşi vechi (20,60) şi suveranii englezi 25,22). Valuta intră astfel masiv în ţară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniştri, cum a fost Dimitrie Ghica, supranumit "Mitiţă roade ruble", care a forţat un anumit curs de schimb şi o anumită circulaţie de monedă.