Formarea Statelor Feudale Țara Românească și Moldova

Problema formării statelor feudale Ţara Românească şi Moldova este una din cele mai ĩnsemnate din ĩntreaga istorie medie a poporului român. De aceea e firesc să fi construit de mult timp o preocupare deosebită a istoricilor. Lipsiţi ĩnsă , de o orientare ştiinţifică , istoricii vechi- chiar cei mai ĩnsemnaţi – nu au putut pătrunde ĩntru totul adevărul istoric,necunoscând legile fundamentale de dezvoltare ale vieţii sociale premergătoare apariţiei statului , cauzele interne care au făcut posibilă organizarea statală. Formarea statelor româneşti era văzută prin prisma teoriei antiştiinţifice normaniste .

Locul criticii izvoarelor istorice l-a luat adesea ĩncrederea deplină ĩn legenda despre formarea statelor feudale româneşti ca rezultat al <<descălecatului >> lui Radu Negru din Făgăraş , ĩn Ţara Românească , şi a lui Dragoş vodă din Maramureş ,ĩn Moldova. Concluziile istoricilor nu depăşeau prea mult cunoştinţele cronicarilor. Istoria Ţării Româneşti şi a Moldovei astfel pentru mulţi istorici , ca şi pentru cronicari –cu <<descălecatul> lui Radu Negru şi Dragoş vodă. Acordând ĩncredere ştirilor cuprinse ĩn legendă, istoricii din trecut nu au ĩnţeles procesul formării claselor sociale, cauzele apariţiei statului şi nu au putut să explice esenţa acestuia .

Alţi istorici au ĩncercat ca, ĩn explicarea apariţiei statelor feudale romăneşti, să opună teoriei <<descălecatului>> o alta numită <<pluralistă>>, potrivit căreia, la formarea Ţării Româneşti şi a Moldovei, ar fi contribuit mai multe elemente româneşti , printre care un rol deosebit l-ar fi avut cele din Peninsula Balcanică, ĩn Ţara Românească, sau de la nord de Nistru,ĩn Moldova.

Unii istorici au socotit drept factor determinat al <<ĩntemeierii>> statelor feudale Ţara Românească şi Moldova activitatea negustorilor genovezi de la gurile Dunării sau a celor transilvăneni, considerând drumurile comerciale <<creatoare ale statelor româneşti>>.

Se ştie, insă, că formarea statului nu este rezultatul luării ĩn stăpânire a unui teritoriu de către un grup de oameni , care ar fi venit-indiferent de unde – pe acest teritoriu; apariţia lui nu poate fi explicită nici prin existenţa unor drumuri comerciale. Statul este produsul contradicţiilor de neĩmpăcat dintre clasele sociale,instrument al dominaţiei de clasă.<<Statul nu este deci nicidecum o putere impusă societăţii din afară...El este, dimpotrivă, un produs al societăţii ajunse la o anumita treaptă de dezvoltare>>. Cât priveşte statul feudal, el a fost instrumentul cu ajutorul căruia nobilimea a ţinut ĩn jug pe ţăranii iobagi; la baza procesului de constituire a lui a stat dezvoltarea relaţiilor feudale şi , o data cu ele, a conflictului dintre cele două clase fundamentale ĩn feudalism : ţăranii dependenţi şi stăpânii feudali.

Ĩncă din veacurile IX-X , pe teritoriul ţării noastre au apărut raporturi feudale . Ĩn secolul al X-lea , procesul de formare a raporturilor feudale şi a instituţiilor politice corespunzătoare ajunsese pe o treaptă ĩnaintată. Rezultatul acestui proces a fost apariţia primelor formaţiuni statale de tip feudal , frânate ĩnsă ĩn dezvoltarea lor de ultimele popoare migratoare care s-au abătut asupra teritoriului locuit de români. Năvălirile pecenegilor şi cumanilor ĩn secolele X-XII şi marea invazie tătară de la mijlocul secolului al XIII-lea , nu numai că au cauzat devastări şi distrugeri materiale considerabile, dar, prin aşezarea năvălitorilor pe teritoriul românesc , au ĩmpiedicat progresul societăţii de pe teritoriul ţării noastre .

Ĩn secolele XII-XIV , ĩnmulţirea ştirilor privitoare la căpeteniile feudale româneşti indică activitatea crescândă a acestora; aptitudinea lor de organizare arată,totodată, că se apropia momentul ĩn care aceste căpetenii vor putea să se constituie ĩn state feudale proprii.

Condiţia obiectivă principală externă a cristalizării acestui proces a constat ĩn slăbirea dominaţiei tătare. Slăbirea şi apoi ĩnlăturarea stăpânirii tătare s-a realizat ĩn urma luptei victorioase duse de popoarele subjugate de tătari şi de cele care sufereau deseori jafurile lor. Ĩn această luptă un rol hotărâtor a avut poporul rus , care lovea Hoarda de Aur ĩn chiar centrul puterii sale. Ca urmare a luptei comune a poparelor din estul Europei ĩmpotriva tătarilor s-a putut desfãşura,astfel,cu succes şi lupta de eliberare a poporului român şi de constituire ĩn state proprii mai mari.

Formarea Statului Feudal Ţara Românească

Formarea statului feudal Ţara Românească este rezultatul firesc al dezvoltării societăţii dintre Carpaţi şi Dunăre pe calea feudalismului. Cuprinsul diplomei ioaniţilor din 1247, care reflectă o situaţie existentă ĩncă ĩnainte de năvălirea tătarilor din anul 1241,este concludent ĩn ce priveşte stadiul ĩn care se găsea această societate , dezvoltarea forţelor de producţie la un nivel apreciabil, existenţa claselor antagoniste şi a unor instituţii cu caracter feudal.Analiza importantului document dezvãluie existenţa unor formaţiuni politice, a unor cnezate şi voievodate. Ĩncheierea procesului de unificare a acestor stătuleţe,ĩnceput ĩn a doua jumătate a secolului al XII-lea şi care a durat circa o jumătate de veac, este ĩnsăşi formarea statului feudal Ţara Românească.

1. Situaţia social-politică ĩn regiunea dintre Carpaţi şi Dunăre la mijlocul secolului al XIII-lea

Pentru preĩntâmpinarea unei noi invazii tătăreşti şi fiindcă banul Severinului se dovedise incapabil să apere hotarele Ungariei ĩn aceste părţi, regele Bela al IV-lea intenţiona să aşeze la vadurile Dunării pe cavalerii ospitalieri sau ioaniţi. Potrivit ĩnţelegerii din 2 iunie 1247, ĩncheiate ĩntre regele Ungariei şi Rembald,preceptorul ordinului ioanitilor, ĩn schimbul ajutorului dat pentru apărarea regatului şi a catolicizării populaţiei din regiunile respective, ioaniţilor li se dăruieşte ţara Severinului (terra de Zeurino), ĩmpreună cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş (cum kenezatibus Ioannis et Farcasii) până la râul Olt , afară de ţara voievodului Litovoi (terra kenezatus Lytuoy woiavode) , care este lăsată românilor ĩn aceleaşi condiţii ĩn care o stăpâniseră până atunci. Ĩn condiţiile ĩn care le-a fost cedată ţara Severinului, le este dăruită şi toată Cumania de la răsărit de Olt , cu excepţia ţării lui Seneslau, <voievodul românilor>>, care e lăsată acestora, ĩn aceleaşi condiţii ca şi ţara voievodatului Litovoi. Unele foloase şi venituri urmau să se ĩmpartă ĩntre rege şi cavaleri,altele rămân ĩn ĩntregime acestora din urmă.

Românii din ţinuturile concedate ioaniţilor aveau obligaţia să dea ajutor cavalerilor pentru apărarea ţării şi ĩnfrângerea duşmanilor, după cum cavalerii, la rândul lor, trebuiau să ajute pe români ĩn ĩmprejurări asemănătoare.

Regele ĩncuviinţează măsurile ce urmau să fie luate de cavaleri cu privire la libertăţile şi judecata nobililor şi a altor persoane care se vor aşeza ĩn acele teritorii, dar , ĩn cazul judecării pricinilor pentru vărsarea de sânge,stăpânii feudali ai acelei ţări (maiores terrae) aveau dreptul să facă apel la scaunul de judecată al regelui. Nu trebuiau lăsaţi să se aşeze , fără ĩncuviinţarea regelui, ĩn ţinuturile dăruite, ţăranii (rustici) din regatul Ungariei şi nici saşii sau teutonii.Cavalerii erau datori să dea ajutor oastei regelui ĩn cazul vreunei năvăliri duşmane, prada ĩmpărţindu-se ĩntre părţi proporţional cu numărul ostaşilor participanţi.