Formarea Țării Moldovei

1. Considerații privind formarea Țării Moldovei

Istoria Moldovei este una bogată, cu rădăcini strâns legate încă de la Dacia antică alături de Țara României și alte formațiuni politice românești din epoca medievală.

Premisele întemeierii statului medieval Moldova au fost următoarele:

- existența unor formațiuni politice încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea, în partea de nord a Moldovei, menționate de izvoare germane și poloneze;

- contribuția românilor din Transilvania, prin descălecatul lui Dragoș și, respectiv, al lui Bogdan;

- nivelul de civilizație atins de societatea românească de la est de Carpați;

- existența unor drumuri comerciale de la Marea Baltică la gurile Dunării și Marea Neagră, care au influențat prosperitatea unor orașe.

Procesul de întemeiere al Moldovei a presupus unificarea sub o singură conducere a formatiunilor deja existente la est de Carpați.

Încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, în partea de nord a Moldovei se cristalizează formațiuni politice, de exemplu o „Țară a românilor” (Wlachenland) menționată de izvoare germane și poloneze. Ținuturile carpato-nistrene erau străbătute de drumurile comerciale ce duceau de la Marea Baltică spre porturile de la gurile Dunării și Marea Neagră de care se leagă prosperitatea unor orașe precum Baia, menționată la mijlocul secolului al XIV-lea drept „cetatea Moldovei”.

Formarea statului Moldova este învăluită într-o legendă ce ține de numele său și alta ce ține de formarea sa. Legenda spune despre Dragoș Vodă din Maramureș: este vorba de coborârea unui prinț din Maramureș care urmărește o fiară sălbatică, o ajunge la o apă și o ucide. Fiara este o bovină mare, vânătorul-erou se numește Dragoș, apa Moldova, iar țara care se întemeiază de aici tot Moldova. Pe stema Moldovei, pe monezile bătute de voievozii ei, pe zidurile bisericilor și cetăților moldovene, pe medalioane de ceramică apare „capul de bour”. Este un cap de bovină văzut din față cu o stea între coarne sau cu alte semne astrale în stânga și în dreapta.

Perioada de formare a Țării Moldovei era stăpânită pe atunci de tătari, iar în secolul XIV, când Ungaria și-a extins influența în această zonă și meșterii săi sași au creat niște fortificații în apropierea râului Trotuș și în zona Neamțului din cauza deselor invazii tătare. În acest context, are loc evidențierea a doi domnitori pe care națiunea îi cunoaște ca primii întemeietori ai statului. Este vorba despre Dragoș din Maramureș, voievod dependent de regele Ungariei, și Bogdan I - un voievod și domn independent.

2. Etapele formării Țării Moldovei

Se consideră că Țara Moldova s-a constituit prin două „descălecări”: prima când se formează Țara Moldova și a doua când se obține independența. Regele maghiar Ludovic cel Mare,a profitat de faptul că Hoarda de Aur a slăbit și a organizat o expediție la est de Carpați. armata regală, pe lângă secui și maghiariera compusă și români din Maramureș conduși de Dragoș, ei au căpătat victorii. Această formațiune militară a fost făcută de regele Ludovic cel Mare mai mult pentru respingerea unor noi năvăliri tătărești. Structura militară s-a suprapus structurilor politice locale, constituindu-se într-un voievodat. Voievodatul a primit numele Moldova după râul cu aceeași denumire, având reședința la Baia, aceasta se consideră prima descălecare. În 1354 a murit Dragoș „descălecătorul”, în locul lui vine Bogdan „întemeietorul”. Fiind constrâns în ținuturile din Maramureș, în urma unor operațiuni militare în care obține succes, proclamă independența în anul 1359 față de regatul Ungariei în frunte cu Ludovic, el fiind nevoit să recunoască independența. Această independență a creat condiții favorabile pentru integrarea statului în hotarele sale istorice, a dezvoltării lui social-economice și politice mai departe. Aceasta prezintă a doua descălecare a Țării Moldovei.

Astfel, putem spune că întemeierea statului medieval Moldova a cunoscut două etape principale:

- 1352 - primul descălecat, al lui Dragoș, voievod român din Maramureș, care întemeiază în nordul Moldovei o marcă de apărare împotriva tătarilor, sub suzeranitatea Ungariei;

- 1359-1364 - al doilea descălecat, al lui Bogdan, voievod român din Maramureș, care alungă pe urmașii lui Dragoș și întemeiază statul medieval independent Moldova.

În anii ce urmaseră după descălecat și întemeiere, statul și-a consolidat pozițiile prin întărirea pozițiilor sale militare și stabilirea unor relații de bună vecinătate. Astfel în anul 1387, Petru 1 Mușat, având sprijin polonez, în urma unor acțiuni militare a reușit să „alunge” definitiv tătarii din spțiul Carpato-Nistrean. Tot Petru 1 Mușat, a consolidat politica internă domnească, a favorizat dezvoltarea economiei prin baterea primelor monede, a construit fortificații și cetăți, a transferat capitala la Suceava.

Petru I Mușat (1375-1391) a dus o politică de centralizare a instituților statului și a creat mitropolia ortodoxă de Suceava, nerecunoscută însă de Patriarhia de Constantinopol. Recunoașterea va veni în 1401, în timpul lui Alexandru cel Bun. În anul 1387 el depune jurământ de credină regelui Poloniei Vladislav Iagiello, pentru a contrabalansa pretențiile de supremație ale Ungariei, inaugurând astfel vasalitatea Moldovei față de polonezi și îi acordă acestuia un împrumut, pe care regele polon îl garantează cu teritoriul Pocuției. Petru I a fost cel care a mutat capitala Moldovei la Suceava.