Indispensabila getică

Getica, opera de căpătîi a lui Vasile Pârvan (1882-1927) a fost prezentată ca memoriu de specialitate în şedinţa din 27 iubie 1924 a Academiei Române şi a fost tipărită în 1926, în seria III, tomul III al Memoriilor Secţiunii Istorice a Academiei, publicate de editura Cultura Naţională. Aceasta ediţie a fost însoţită de 462 de figuri, 43 de planşe şi 4 hărţi.

Vasile Pârvan în calitate de profesor istorie antică şi epigrafie la Universitatea din Bucureşti şi de director al Muzeului Naţional de Antichităţi, a format valoroşi arheologi, selectînd tineri studioşi, care au contribuit apoi la constituirea unei şcoli moderne de arheologie (Ion Nestor, Radu Vulpe, Gheorghe Ştefan, Dumitru Tudor, Vladimir Dumitrescu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, Dumitru Berciu); a organizat Şcoala română din Roma, instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia "Ephemeris Dacoromana" şi "Diplomatarium Italicum" precum şi prima serie a revistei Dacia (1924), anuar în care fiind publicate studii numai în limbi de circulaţie internaţională, a contribuit şi contribuie la integrarea rezultatelor arheologiei româneşti în circuitul informaţional internaţional.

Prin publicarea marilor sinteze: Getica. O protoistorie a Daciei (1926) şi Dacia. Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene (apărută postum – 1928 - la Cambridge şi tradusă apoi în limba română, în mai multe ediţii – prima în 1937), iniţierea săpăturilor în mai multe cetăţi antice din Dobrogea, mai ales la Histria, coordonarea cercetărilor arheologice din Muntenia şi Oltenia, în aşezări reprezentând epoca neolitică, epoca bronzului şi La Téne-ul geto-dacic se realizează prima sinteză arheologică pe baze ştiinţiifice realizată de un român privind istoria — respectiv arheologia — spaţiului carpato-dunărean.

Opera marelui învăţat cuprinde :

- "M. Aurelius Versus Caesar şi L. Aurelius Commodus" (1909)

- "Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman" (1911)

- "Cetatea Tropaeum" (1912)

- "Începuturile vieţii romane la gurile Dunării" (1923)

- "Getica" (1926)

- "Dacia. Civilizaţiile antice din regiunile carpato-danubiene" (postumă--1928, în limba engleză, traducere în română 1937, 1957, 1958)

Cercetările iniţiate de Vasile Pârvan între 1911—1927 au avut ca rezultat realizarea a numeroase lucrări de sinteză, activitate ce are ca apogeu Getica. O protoistorie a Daciei, unde se încerca pentru prima oară introducerea originii si evoluţiei culturii şi civilizaţiei traco-getice în circuitul istoriei universale. Opera fundamentală şi-a primit numele după titlul mai vechi al monografiei istorice scrise de grecul Criton, medicul lui Traian —şi a constituit un eveniment de maximă importanţă şi cu un profund impact asupra culturii româneşti ante-belice.

Concepţia lui Vasile Pârvan asupra istoriei depăşeşte cadrul precis delimitat al filozofiei istoriei cum a fost de pildă dezvoltat de A.D. Xenopol, lucrarea fiind recunoscută prin valoare monumentală, atît datorită dimensiunilor considerabile cît şi prin aportul de noi idei, noi tipuri de abordare şi mai ales prin modul de gândire istorică relevat.

Şcoala de arheologie românească îşi întemeiază progresul remarcabil tocmai pentru că, plecând de la premisele stabilite de Vasile Pârvan şi folosind volumul din ce în ce mai mare de informaţie acumulat în prima jumatete a secolului XX a reuşit o evoluţie marcantă, reuşind astfel să redea o imagine mult mai completă decît cea la care ajunsese, la vremea lui, Pârvan.

În a doua parte a secolului XX, odată situaţia geopolitică europeana stabilită, noul regim comunist din România, a considerat că istoria în ansamblu şi arheologia indirect, îi pot oferi o legitimare în trecut, îngăduind pe acest fundament un curs ascendent al cercetării istorice, permiţând sau mai bine zis acceptînd creşterea volumului de informaţie istorică, cu un conţinut mult mai variat şi mai amănunţit. Acest lucru ar fi trebuit să ducă în mod logic la apariţia mai multor lucrări de talia Geticii, fapt care însă nu s-a întîmplat din păcate. Se poate spune că acest lucru nu s-a petrecut tocmai din cauza acumulării foarte mari de date, repet, ample şi variate, atît în ce priveşte arheologia românească cît şi cea universală, aspect care a determinat revizuirea multor axiome de bază ale istoriei şi chiar a unor principii metodologice. Plurivalenţa acestui volum de date s-a dovedit a fi cu dublu tăiş, nemaipermiţînd încadrarea în vechile sisteme de referinţe şi reclamînd imperios conceperea unor noi structuri de asimilare a informaţiilor, de catalogare a lor şi în final de valorificare a imensului tezaur arheologic pe care istoria ni-l dă în dar.

După cum se observă, tocmai complexitatea acestei stări de fapt face ca improbabilă apariţia unei noi sinteze dacă nu de talia, măcar de impactul Geticii. Totuşi putem aprecia că mulţimea de lucrări specialitate, monografii, studii specializate pot să se constituie în termenul general de „schiţe sintetice” , rămînind o problemă de timp ca un om sau un colectiv de specialişti să le reunească între două coperţi ale unei singure cărţi, metaforic vorbind, şi astfel opera marelui arheolog care a fost Vasile Pârvan, să îşi gasească succesiunea. Oarecum legat de acest aspect însăşi maestrul spune în Idei şi forme istorice, „noi nu vom face nimic complet, ci de abia vom curăţi drumul pentru alţii”, lucru cu atît mai întemeiat cu cît vine de la un om care a a pornit de la ideea că totul trebuie reluat de la capăt, investind în aceasta un efort uriaş de investigaţie şi sinteză.

Se poate spune, fără teama de a greşi, că indiferent dacă informaţia este uşor desuetă şi mult îmbogăţită de descoperirile mai noi, descoperiri care astăzi sunt privite din unghiuri de vedere mult mai largi şi mai complexe şi chiar dacă sistemele de refe¬rinţă s-au schimbat, Getica rămâne o carte clasică de gîndire istorică, un punct de referinţă de care nici o altă gîndire arheologică nu poate face abstracţie, un punct de plecare în noi reconstituiri şi exegeze.