Istoriografia românească despre anul revoluționar 1848 în perioada interbelică

Infaptuirea Marii Uniri de la 1918 si crearea Romaniei Mari- idee si nazuinta fundamentala a majoritatii carturarilor si liderilor nationali in secolul XIX- a relevat rolul acestora in procesul constituirii statului modern roman. Astfel ca literatura istoriografica avea sa se imbogateasca cu noi lucrari menite sa dea la iveala date inedite din viata si actiunile acestor lideri si in special modul in care programul lor social si national a inraurit si a concurat la dobandirea de catre urmasi a conditiilor libertatii si suveranitatii.

Foarte curand dupa 1918-in anii 1920-1922-N.Iorga reia sirul cercetarilor si analizei sale referitoare la Revolutia de la 1848, pornind de la emigratia pasoptistilor romani in Occidentul Europei.

Biografiile unor personalitati ca Simion Barnutiu, Al.Papiu Ilarian, G. Baritiu, Avram Iancu, M. Kogalniceanu, Al. I. Cuza, Ioan Maiorescu, fratii Golesti, evocate de Iorga in timpul cursurilor la Universitate si diverselor conferinte, aveau sa fie stranse si publicate intr-o lucrare speciala in anii 1934-1936.

N.Iorga desluseste tot mai mult specificul si diferentele intre desfasurarea evenimentelor in cele trei mari provincii istorice-Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania. In cele doua capitole ale sintezei Istoria romanilor, din vol.IX, intitulat Unificatorii, se observa acest lucru. Revolutia , este in opinia sa, o incercare revolutionara, care in Tara Romaneasca si Moldova apare sub numele de "miscare". Evenimentele de aici au fost opera fiilor de boieri romani aflati la studii in Franta, stransi in jurul "Societatii studentilor de la Paris", intemeiata la 1846. In Tara Romaneasca, "miscarea a pornit prin propaganda de jos, influentand satele", la impulsul tinerilor intelectuali scoliti in Occident, in Franta cu deosebire. Pentru Transilvania, Iorga vorbeste de "revolutia romanilor din Ardeal iesita din adancul unei lungi suferinte". Dar, sublinia istoricul, rolul tinerilor intelectuali in declansarea si sustinerea ei a fost esential.

Daca la un moment dat N.Iorga a fost invinuit ca ar fi tratat revolutia romana de la 1848 ca o revolutie "de import", infaptuita pe baza ideilor reformatoare din Occident vehiculate si inscrise in program de catre tinerii intelectuali, ni se pare ca aceste lucruri nu trebuie sa constituie reprosuri. Dimpotriva, orice istoric roman de bun simt trebuie sa recunoasca stadiul societatii romanesti de la mijlocul secolului al XIX lea si rolul ideilor reformatoare, cu tenta liberal- burgheza, aduse de tinerii romani, ce-si primeneau mintile cu ele si le aduceau inapoi cu ei, la parinti si in mediul lor, in scopul renasterii si inzestrarii patriei cu principiile libertatii si demnitatii sociale si nationale.

N.Iorga a tinut sa omagieze jertfele de sange ale ostilor taranesti din Muntii Apuseni, conduse de Avram Iancu, Ioan Buteanu si Axente Sever. N-a scapat insa din vedere sa releve inteligenta actiunilor lui Nicolae Balcescu atunci cand s-a integrat in emigratie in activitatea revolutionara europeana si a intuit necesitatea compromisului dintre revolutionarii ardeleni si cei maghiari. N.Iorga este un autor de marca, ce a inteles si rostul jertfelor revolutionarilor maghiari pentru dobandirea libertatii, dandu-l ca exemplu in acest context pe poetul Al.Petofi.

Intr-o adevarata emulatie spirituala, a sporit literatura istoriografica asupra Revolutiei pasoptiste si cu lucrari ale unor autori originari din mai toate provinciile romanesti.