Locul petrolului în relațiile economice ale României cu țările europene - 1857-1947

În opinia mea, precum şi a altora, petrolul a avut un rol important în dezvoltarea economică a ţării. În primele decenii ale secolului al XIX-lea industria extractivă şi de prelucrare a petrolului, alături de agricultură, constituise principala sursă de finanţare a modernizării ţării. România a fost unul dintre principalii producători de petrol încă de la începutul erei industriale a acestei importante resurse naturale. Anul 1857 a constituit un moment de referinţă în istoria românească şi universală a petrolului.

Anul 1857 a fost marcat de o serie de evenimente care au plasat România ca punct strategic pe harta energetică a lumii şi a avut un impact spectaculos în toate domeniile vieţii sociale. În acel an, prima rafinărie din lume a fost construită şi a intrat in funcţiune la Ploieşti, iar România a fost prima tară din lume cu o producţie de ţiţei oficial înregistrată în statisticile internaţionale (275 de tone, conform publicatiei „The Science of Petroleum”). În acelaşi an, Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant.

Importanţa României ca ţară producătoare de petrol a fost atestată în 1907, când la Bucureşti a avut loc al treilea Congres Internaţional de Petrol. În statisticile mondiale ale realizărilor din anii 1857, Romania apare înregistrată cu o producţie de ţiţei de 275 t, fiind prima ţară din lume producătoare de petrol; SUA apare ca a doua ţară producătoare de petrol în statistici, din anul 1890. La această premieră mondială se mai adauga încă două: la Rafov, lângă Ploieşti, a fost dată în folosinţă prima rafinărie de petrol, „Găzăria Lumina“, proprietatea fraţilor Mehedinţeanu, cu o capacitate de prelucrare de 2700 t ţiţei pe an; oraşul Bucureşti a fost primul din lume iluminat cu un produs de distilare a petrolului, provenit de la „Găzăria Lumina“.

Dupa apariţia Legii minelor din 1895, investitorii străini au constituit societaţi care aveau ca obiectiv exploatarea, procesarea şi comercializarea produselor petroliere. Astfel, în anul 1896 a luat fiinţă Societatea Steaua Romana, cu capital german provenit de la grupul Deutsche Bank; în anul 1904 s-a infiinţat Societatea Romano-Americană Standard Oil, cu capital american.

Sistemul cu exploatare prin sonde a început să se dezvolte după intrarea capitalului străin în industria extractivă, în aceste conditii producţia crescând. Evoluţia producţiei petroliere în perioada petrolieră în perioada 1857-1900 este prezentată în tabelul de mai jos:

Producţia şi exportul de petrol românesc în perioada 1857- 1900

Anii Producţia de petrol(tone) Valoarea petrolului brut (lei aur) Exportul de petrol

Păcură, ţiţei (tone) Petrol lampant (tone) Export total (tone)

Sursa: Mihai Irimiea, “Petrolul în relaţiile economice ale României cu ţările europene (1857-1947), în Maria Mureşan, “Procesul de integrare a Romîniei în economia europeană. Dimensiuni istorice şi contemporane”, Editura ASE, Bucureşti, 2008,pg.155-156.

În iulie 1900, în România existau 74 rafinării, amplasate, în special, în judeţele producătoare de petrol: Prahova (25), Dâmboviţa (13), Buzău (4), Bacău (21) şi trei mari depozite de petrol, proprietate a noii societăţi „Steaua-Română”, amplasate la Constanţa, Giurgiu şi Buzău. În anul 1903, în industria petrolului funcţionau 31 companii româneşti şi străine: 12 româneşti cu un capital de 12,8 milioane lei aur, 2 austro-ungare (18,8 milioane lei aur), 6 olandeze (14,8 milioane lei aur), 4 britanice (6,1 milioane lei aur), 2 belgiene (4,8 milioane lei aur), una franceză (300 mii lei aur).

După 1903, investiţiile în industria petrolieră au crescut spectaculos: 82,6 milioane lei aur, în 1904; 175,6 milioane lei aur, în 1906; 222,2 milioane lei aur, în 190826. În anul 1914, capitalul investit de cele 96 de societăţi care funcţionau în acest sector era de 403.646.949 lei aur (519.522.000 lei, capital subscris) din care doar 32.725.000 lei (8,10%) era de provenienţă românească, restul fiind capital străin, astfel: german, 110.353.576 lei (27,34%); olandez, 97.901.246 lei (24,25%); englez, 95.421.188 lei (23,64%); american, 25.000.000 lei (6,19%); francez, 20.350.000 lei (5,07%); belgian, 14.395.000 lei (3,56%); italian, 7.500.000 lei (1,85)27. Luând în calcul şi firmele mici din extracţie şi prelucrare, precum şi investiţiile statului român pentru construcţia primei conducte de produse petroliere pe distanţa Băicoi-Constanţa şi a instalaţiilor terminalului de la Constanţa în valoare de 49 milioane lei28, capitalul investit în extracţia, rafinarea şi transportul petrolului depăşea suma de 550 milioane lei aur29. Cu numai 8,1% din totalul capitalului subscris, societăţile româneşti acopereau 3,8% din producţie şi 8,9% din capacitatea de rafinare, poziţia principală în ramură fiind deţinută de capitalul străin.