Mareșalul Ion Antonescu

I. Începutul vieții și a carierei militare

Una dintre cele mai controversate personalități politice ale României moderne, Ion Antonescu, s-a născut pe 2 (14) iunie 1882 la Pitești , în familia ofițerului de carieră Ion Antonescu. Supus de mic unei educații spartane, rigorilor exigenței militare, după școala primară a urmat 4 ani gimnaziul, apoi școala fiilor de militari (liceul militar) de la Craiova, pe care a absolvit-o la 25 iuniue 1902 . În același an, pe 1 iulie, s-a înscris la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1904, pe 1 iulie, fiind înaintat la gradul de sublocotenent în arma cavalerie. În anii școlarității, în timpul unei inspecții la Școala Militară, efectuate de însuși regele Carol I, elevul sergent-major Antonescu i-a fost prezentat ca un „elev deosebit de bun” .

Încadrat inițial la Regimentul 1 Roșiori, între anii 1905 și 1906 a urmat cursurile Școlii Speciale de Cavalerie de la Târgoviște, „întrucât singura parte slabă a ofițerului este călăria”, cursuri absolvite cu rezultate foarte bune, fiind clasificat primul în promoție și propus să fie înaintat la alegere. În toamna anului 1906 a participat la manevrele efectuate cu Divizia de Roșiori, îndeplinind funcția de ofițer de ordonanță la cartierul acesteia, prilej cu care s-a remarcat în mod deosebit. La încheierea manevrelor, șeful de stat major al Diviziei de Roșiori nota în foaia calificativă a sublocotenentului: „Acest ofițer a îndeplinit foarte bine toate însărcinările ce i s-au dat, atât la birou, cât și la câmp. Ofițer serios, cu bună judecată, se poate conta pe el în toate împrejurările”. A comandat, un timp, un pluton de pioneri în cadrul Regimentului 1 Roșiori, funcție în care l-a găsit și marea răscoală țărănească din anul 1907. În această calitate, a participat la acțiunile de rezolvare a conflictului din județul Covurului*, unde s-a remarcat prin aplanarea rapidă a acestuia, impunându-se prin atitudinea sa justițiară, plină de omenie, de dreptate și hotărâre, reușind să potolească spiritele fără vărsare de sânge .

II. Participarea în cele Două Războaie Mondiale și preluarea puterii

A fost general al armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major, Ministru de Război, prim-ministru al României și „Conducătorul Statului” între 4 septembrie 1940 și 23 august 1944.

A participat la Primul Război Mondial ca Șef al Statului Major al generalului Constantin Prezan. În această funcție Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane. Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunând: „Antonescu, nimeni altul nu poate ști mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus țării în acest război”. A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a.În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic a îndeplinit funcția de Șef al Biroului de operații al Diviziei I Cavalerie.

În anul 1940 i s-a impus domiciliu forțat la mănăstirea Bistrița pentru că a jignit-o pe Elena Lupescu, refuzând să se așeze la masă cu regele Carol al II-lea și cu „metresa”* acestuia.

Datorită pierderilor teritoriale, dictatura regală ajunsese la capătul faliemtnului său politic și moral. Poziția Regelui Carol al II-lea, care sperase să-și salveze Tronul prin toate aceste jertfe, devenise imposibil de menținut. Generalul Antonescu a fost acela care i-a aruncat Regelui în față întreaga indignare a poporului. El i-a înmânat lui Carol al II-lea un memoriu, în care arăta că drumul pe care dusese Regele țara, avea să sfârșească incontestabil într-o catastrofă. Numai măsurile rapide ar putea preîntâmpina calamitatea. Antonescu i-a cerut de aceea Regelui să tragă concluziile cuvenite.

La 4 septembrie 1940 Carol al II-lea i-a încredințat lui Antonescu mandatul de formare a unui guvern de uniune națională, într-o încercare de a-și păstra puterea după pierderile teritoriale din 1940 impuse de Dictatul de la Viena. Acesta a încălcat mandatul de numire și nu a creat un guvern de uniune națională. În cadrul procesului din 1945, când i s-au adus aceste acuzații, a dat vina pe liderii politici ai partidelor istorice, care au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob, pro-german.

La 5 septembrie 1940 Antonescu i-a cerut regelui puteri depline, suspendarea Constituției și dizolvarea Parlamentului, iar în seara aceleiași zile i-a cerut să abdice și să părăsească țara, cedând tronul fiului său, Mihai. I-a cerut acest lucru în numele întregii națiuni. Puterea a trecut din mâinile regelui în mâinile lui Antonescu. care a preluat-o în numele poporului. El a reușit astfel să realizeze schimbul de putere fără vărsare de sânge și fără alte zguduiri pentru țara care, descurajată, decepționată și cu mari pierderi teritoriale, privea plină de speranță spre el.

La 14 septembrie 1940 Legiunea a încheiat o alianță cu Antonescu, formând un guvern al "statului național legionar".

În această perioadă Antonescu s-a folosit de Poliția Legionară creată de către Horia Sima ( șeful Mișcării Legionare, vicepreședinte al consiliului de miniștrii) și Constantin Petrovicescu (ministrul de interne), pentru eliminarea unor dușmani personali, folosindu-se astfel de legionarii pe care-i va putea acuza apoi de crime și ilegaliăți.

Unul dintre primele acte ale sale a fost arestarea și asasinarea lui Mihail Moruzov (creatorul și șeful Serviciului Secret de Informații al armatei române între 1924-1940) pe care l-a înlocuit cu Eugen Cristescu.

Legionarii i-au asasinat în special pe liderii politici care s-au opus ascensiunii lor, printre care și Nicolae Iorga. Acțiunile criminale au culminat cu masacrul de la Jilava din 26-27 noiembrie 1940, când au fost uciși 64 de foști demnitari.