Memoria războiului în contextul instaurării regimului comunist în România

Evoluția celui de-al Doilea Război Mondial în spațiul românesc a produs multiple consecințe atât la nivel teritorial, politic, militar, dar și social. În acest sens, România a fost marcată de rafturile teritoriale din a doua jumătate a anului 1940, fapt ce a determinat schimbările politice care aveau să-l aducă în prim plan pe mareșalul Antonescu. Sfârșitul dictaturii militare soldate cu actul din 23 august 1944, au determinat o schimbare de poziție la nivel militar, armata română oferindu-și suportul în efortul militar din vest. De asemenea, la nivel teritorial, statul român își recapătă autoritatea în nord-vestul Transilvaniei, fapt datorat și de noua apropiere de URSS la nivelul politicii externe prin intermediul ascensiunii comuniștilor. La nivelul pierderilor suferite, delegația română la Conferința de pace de la Paris din 1946 consemna 92620 morți în serviciul militar, la care se adaugă 64.000 pierderi civile . Acesta era cadrul în care se regăsea România la finele conflagrației mondiale, cu o populație demoralizată, aflată în fața consecințelor nefaste ale războiului, fapt acutizat și de situația politică internă instabilă.

În cadrul analizei noastre ne vom concentra cu precădere asupra cadrului regional, studiul de caz fiind reprezentat de prezentarea unei imagini a satului vasluian la finele celei de-a doua conflagrații mondiale. Ne propunem ca prin acest studiu să cercetăm efectul și amprenta socială pe care războiul a lăsat-o asupra participanților direcți la război, cât și a actorilor indirecți - cei aflați în spatele frontului, cu atât mai mult cu cât războiul s-a continuat cu o altă perioadă de schimbări majore, atât din punct de vedere politic și anume, instaurarea regimului comunist. Meleagurile vasluiene, mai cu seamă, au luat luat contact direct cu evenimentele militare, servind drept teatre de război, atât în 1941 cât și în anul 1944. pațiul asupra căruia ne vom concentra analiza din acest studiu este localizat pe linia Prutului, între vechile târguri ale Hușilor și Fălciului, localitatea fiind cunoscută sub numele de Broscoșești. Poziționarea lângă malul râului Prut, a facilitat îndeosebi tranzitul soldaților care urmau calea spre est în 1941, fapt care a permis localnicilor să evalueze în mod real amploarea evenimentelor la care asistau. Analiza unui studiu de caz pe care l-am ales se va împărți în două părți. În prima parte voi analiza un episod al recuperării și păstrării unor muniții de război de către Dumitru Rîpanu, bunicul meu, la vremea acea în vîrstă de 13 ani. În a doua parte voi analiza un alt episod care și-a lăsat amprenta asupra familiei acestuia și anume, procesul de colectivizare.

1.Arme și muniții abandonate pe linia frontului

Actul din 23 august 1944 determină o schimbare de percepție în lumea sătească vasluiană, aliatul de ieri devenind adversarul de azi, în timp ce vechile resentimente față vecinul de la est trebuiau tolerate în noul context. Întoarcerea armelor nu a determinat o încetare a operațiunilor militare și pe linia Prutului, Frontul II Ucrainean la nord-vest și Frontul III Ucrainean la sud-est au avut sarcina prioritară de a realiza joncțiunea la sud de Huși (între Huși și Leova), cu țelul de a nu permite armatei germane să se retragă la vest de Prut . În această situație militară se afla și satul Broscoșești, zona fiind parte din „Operațiunea Iași-Chișinău”. Ulterior evenimentelor din august 1944, satul a fost, ulerior, tranzitat de o armată germană aflată în derivă și presată de armata sovietică , instalându-se în sat un comandament rusesc care avea sarcina de a asigura un climat de siguranță. O imagine a situației de pe linia Prutului în august 1944 este redată și de Diorama „Operația Iași-Chișinău. 1944”, aflată la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei din Chișinău, și care conturează cadrul satelor de pe linia Prutului în fața războiului, în cazul de față fiind vorba de satul Leușeni .

Odată cu îndepărtarea zonei de conflict, starea de spirit a localnicilor a fost ameliorată, dar alte pericole aveau să macine comunitatea locală. Între marile probleme cu care un teritoriu tranzitat de un conflic armat se confruntă este aceea a armelor și munițiilor abandonate. Asupra acestei teme ne vom concentra analiza, un subiect foarte puțin abordat în istoriografia românească.Problema armamentului abandonat a reprezentat un subiect de real interes și pentru noile autorități care se conturau la București, mai cu seamă pe baza relatărilor oamenilor contemporani cu evenimentele, colectarea sau asanarea armamentului abandonat a început după anul 1945, sătenii având obligația de a preda armamentul găsit la autoritățile locale.