Mica Înțelegere (Mica Antantă)

Realizarea Micii Înțelegeri a fost pentru România o importantă realizare diplomatică și o relativă senzație de protecție. Încă de la început, Mica Înțelegere a funcționat cu dificultăți, eventualele reorganizări și reforme nereușind s-o salveze de la dispariție, petrecută la sfârșitul anilor ’30. Vulnerabilitatea Micii Înțelegeri s-a observat odată cu ascensiunea regimurilor totalitare în Europa, care într-un final, au contribuit la sfârșitul ei.

Încă din timpul desfășurării ultimei părți a Marelui Război, a fost adusă în discuție formarea unei alianțe regionale, în centrul și sud-estul Europei, sub diferite forme și din varii motive. Astfel de discuții au fost purtate la Paris și Roma, în iarna anului 1918, între Take Ionescu, Eleftérios Venizelos (Prim-Ministrul Greciei), Eduard Beneš (Ministrul de Externe al Cehoslovaciei) și Nikola Pašić (Prim-Ministrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor) .

La 14 August 1920 a fost semnat un tratat între Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar în aceeași lună, Beneš a efectuat o vizită la București, în vederea continuării negocierilor pentru formarea alianței regionale. Eliza Campus consideră că aceste două evenimente au fost de fapt, primii pași în formarea Micii Înțelegeri .

După vizita lui Beneš de la București, Take Ionescu a mers la Paris, pentru a obține suportul marilor puteri, dar și pentru a le convinge de eficiența unei alianțe defensive în Europa Centrală și de Sud-Est .

Pe parcursul negocierilor, s-a ajuns la concluzia că viitoarea alianță trebuia să aibă ca membră și Polonia. Cu Polonia inclusă, alianța urma să fie formată din cinci state: Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, România, Cehoslovacia, Polonia și Grecia. Însă, datorită diferendelor dintre Polonia și Cehoslovacia pentru zona Tešin (Teschen), alianța formată din cele cinci state fusese văzută ca nerealizabilă . Astfel, ca urmare a refuzului Poloniei de a adera la o alianță alături de Cehoslovacia, proiectul alianței în cinci al lui Take Ionescu nu s-a mai materializat .

Din dorința de a avea o alianță cu celelalte state din zonă, dar mai ales cu Polonia, din prisma unei eventuale amenințări bolșevice, la 3 Martie 1921, a fost semnat separat, un tratat defensiv româno-polon .