Mineriadele din România

Evenimentele care au avut loc între 13-15 iunie 1990 au dovedit criza profundă a regimului şi dorinţa de a impune- prin violenţă- o ordine socială. Este un moment important în evoluţia Romaniei prin efectele pe care le-a avut, şi anume, limitarea libertăţii presei- prezentarea unilaterală a evenimentelor prin intermediul Televiziunii Române - dar şi pe plan extern acest „micro război civil” şi-a vazut efectele, România fiind exclusă de la orice finanţare a organismelor internaţionale, întrerupând şi acordul de asistenţă cu FMI: „La 15 iulie 1990, Comisia Europeană de la Bruxelles suspendă ratificarea acordului de colaborare economică cu România.”

După Revoluţia din decembrie 1989, România a cunoscut o scurtă perioadă de linişte, mai exact până la 23 ianuarie- dată la care FSN a anunţat că va candida la alegeri, ceea ce a generat critici şi proteste, atât ale PNŢcd, PNL şi PSDR, cât şi ale unor membrii ai CFSN, o parte dintre aceştia dându-şi demisia. Piaţa Universităţii va fi ocupată la 24 aprilie 1990, transformându-se într-un fenomen cu implicaţii politice, civile, chiar şi religioase. Se cerea autodizolvarea CFSN şi constituirea unui nou Consiliu, de data aceasta, la care să participe toate forţele politice, iar FSN era rugat să intre în legalitate ca formaţiune politică precum toate celelate partide. Acestă cerere a fost ignorată iar urmarea acestui refuz a fost organizarea, în ziua de 28 ianuarie, unei manifestaţii în Piaţa Victoriei la care participă PNŢcd, PNL, PDSR şi alte forţe democratice.

La 1 ianuarie conducerea FSN a acceptat totuşi constituirea unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională, însă îşi rezervă din totalul de locuri 50%. Cele treizeci de partide înscrise la tribunal se bucurau de restul de locuri. Vedem că în acest mod FSN avea la dispoziţie frâiele acestui Consiliu, reuşind să-şi impună toate punctele de vedere. Situaţia creată nemulţumeşte forţele opoziţiei, care vor protesta zilnic prin mitinguri şi marşuri pe străzile Capitalei.

În ziua de 22 aprilie începe marea demostraţie din Piaţa Universităţii care va avea loc până la data de 15 iunie 1990. Organizatorii acesteia- Liga studenţilor, Alianţa Poporului, Asociaţia 16-21 Decembrie, Grupul Independent pentru Democraţie, Frontul Antitotalitar Român- elaborează o Declaraţie care preia punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi care susţine că Ion Iliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al Revoluţiei. De semenea, Declaraţia solicită înlăturarea din funcţiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura comunistă şi din aparatul ei 29-30 aprilie Piaţa Universităţii este declarată „Zonă liberă de neocomunism” şi va incepe seria de greve ale foamei, formă extremă de protest care are ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a autorităţilor pentru rezolvarea revendicărilor. Piaţa Universităţii va fi ocupată până la data de 13 iunie 1990 când la ora patru diminiaţa, pe baza unei hotărâri luate într-o şedinţă a Guvernului din 12 iunie 1990 ce privea eliberarea acestui spaţiu. În urma acestei hotărâri poliţia intră în forţă în Piaţă distrugând corturile manifestanţilor. Poliţia a ajucat atunci rolul de adversar al societăţii, căci în loc să limiteze violenţele, acesta le-a provocat.

Tot în ziua de 13 iunie, grupuri mari de manifestanţi, care erau mult mai numeroşi decât cei care protestaseră în Piaţă până atunci, decid să se îndrepte spre Televiziunea Română şi sediul Poliţiei Capitalei pentru a-şi impune punctul de vedere prin forţă. Ion Iliescu va folosi Televiziunea Română ori de câte ori va avea nevoi să transmită un mesaj populaţiei.