Miron Costin

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2250
Mărime: 299.66KB (arhivat)
Cost: 3 puncte

Extras din document

Miron Costin (1633-1691) a fost unu l dintre cei mai mari cronicari români, personalitate de prim rang a literaturii române din secolul XVII. Criticii literari spun că, deși Miron Costin a fost tratat în literatură ca un cronicar al epocii sale, scrisul său se ridică la rang de artă literară.

Născut în anul 1633, fiul lui Ion Costin, hatman, și al Saftei, nepoata domnitorului Miron Barnovschi și înrudită cu familiile boierești Balica și Movilă. Politica filo- polonă a tatălui îi aduce încă din copilărie indigenatul (1638) și titlul de nobil polon. Își face studiile în Polonia, la Colegiul Iezuit din Bar (1647- 1652), mutat o vreme la Camenița (1648-1650). Demonstrarea în operele sale a originii romane a poporului nostru și a latinității limbii române se datorează, în mare parte, și cunoștințelor istorice și lingvistice dobândite aici.

Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedând în aceeași măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche și latină. Se întoarce în patrie abia la începutul anilor 1650, unde în scurtă vreme urcă vertiginos pe scara unor înalte dregătorii boierești până la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 până la sfârșitul anului 1683, când se retrage din activitatea de stat.

Primele sale scrieri sunt în versuri despre primul descălecat al Moldovei, tipărite în Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673). Traduce istoria Ardealului după L. Toppeltin, 1672-1674. Tot în această perioadă apare și poemul Viața lumii. În anul 1675, redactează „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace”; În 1677 scrie în limba polonă „Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei”, cunoscut sub titlul de Cronica Polonă.

La izbucnirea războiului între creștini și turci, cu prilejul asediului Vienei din 1683, logofătul se află în tabăra otomană, dar se bucură de victoria lui Sobieski, văzând în aceasta începutul declinului Imperiului Otoman. La întoarcerea de la Viena, Duca vodă și boierii săi sunt luați prizonieri de leși, dar cărturarul se bucură de protecția regelui care îi pune la dispoziție Castelul de vânătoare de lângă Stryi , unde Miron Costin rămâne aproape doi ani și desfășoară o activitate cărturărească. Aici redactează „Istoria în versuri polone despre Moldova și Țara Românească” (Poema Polonă). În 1685, Constantin Cantemir, noul domn, îl recheamă în țară unde scrie „ De neamul moldovenilor”, între 1686-1691. Relațiile cu influențabilul domn Constantin Cantemir se deteriorează. Marele cărturar cade victimă, în 1691, intrigilor celor care-l manevrau pe vodă și sfârșește sub securea călăului în apropiere de Roman, fără a se putea dezvinovăți.

Cronicar, umanism și patriot, Costin a demonstrat cu argumente de bun simț, dar și științifice, unitatea și originea romană a poporului nostru. Prima sa operă originală este poemul filozofic „Viața Lumii”, scris în aceeași perioadă cu Psalmii lui Dosoftei, poem al cărui ecou a fost considerabil în limba română veche, fiind menționat în aproape toate scrierile lirice din acea vreme.

Miron Costin a lăsat posterității o bogată moștenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche. Această operă este cea care îi fixează lui Costin un loc trainic în istoria literară. Letopisețul este împărțit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite „zicale”, și cuprinde o descriere desfășurată a istoriei țării între anii 1595- 1661, încheindu-se cu relatarea morții lui Ștefăniță Vodă Lupu și înmormântarea sa. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric, căutând să-și întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea cronicii sale cărturarul a apelat pe larg la un șir de lucrări ale istoricilor transilvăneni și polonezi: L. Toppltin, „Despre originea și căderea transilvănenilor”, P. Piasețki „Cronica celor mai însemnate evenimente din Europa (1568- 1638)”, A. Guagnini, „Descrierea Sarmației europene” etc. Începând cu evenimentele din 1633, Miron Costin apelează frecvent la amintirile și impresiile proprii, Letopisețul căpătând într-o măsură oarecare un aspect de memorii, mai cu seamă când este vorba de domniile lui Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan. Pe lângă simțul de observație dezvoltat, pe lângă atracția spre anecdotă, pe lângă darul narațiunii și al dialogului, Costin cunoaște mai ales tensiunea ideii pe care o mânuiește firesc. El știe să demonstreze și are patos, putere de convingere, fiind mai ales un om cult, rafinat, cu permanent îndemn de a generaliza și filosofa. Aceste daruri dau și varietatea stilistică a letopisețului. Cu retorica avusese contact în timpul studiilor de la Bar și dovedește că o stăpânește cu siguranță.

Bibliografie

Lucian Boia, Evoluția istoriografiei române, Universitatea din București, București, 1976, p.25-29;

Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Editura Minerva, București, 1980, p.28-61;

George Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Litera, București, 2001, p.24-30;

Andrei Eșanu, Cutură și civilizație medievală românească, Editura ARC, Chișinău, 1996, p.222-227.

Preview document

Miron Costin - Pagina 1
Miron Costin - Pagina 2
Miron Costin - Pagina 3
Miron Costin - Pagina 4
Miron Costin - Pagina 5
Miron Costin - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Miron Costin.docx

Ai nevoie de altceva?