Moștenirea Spirituală Dacică

Am ales aceasta temă deoarece zestrea culturală care ne-a fost transmisă este plină de simboluri şi sacralitate. Geografia mitică a lumii de aici prezintă o bogăţie de elemente faţă de care lumea de dincolo nu poate suferi o comparaţie. Valorificarea sacrului se face pe verticală. Sus şi jos sunt valori sacre. Cu cât ne ridicăm mai sus cu atât ne încărcăm de sacralitate. Toată lumea ştie că Golgota este un munte sacru pentru creştini, iar pentru greci – Olimpul. În toată lumea există astfel de munţi sacri; de exemplu: Tabor în Palestina, Himing-björg(muntele ceresc) la germanii nordici etc. Muntele este prin excelenţă sacru, fiind reşedinţa firească a zeilor. Muntele cu fruntea în nori emană sacralitate. Sacră mai poate fi şi o ridicătură oarecare. În anumite locuri, morţii se îngroapă în necropole comune situate pe gorgane. Morţii şi înălţimea îşi întăresc reciproc sacralitatea. În anumite situaţii, înălţimea este folosită şi de cei vii. Conducătorii de trib şi vracii ocupau spaţiul cel mai înalt când convocau obştea la sfat. Acest obicei este generalizat cu timpul. Şeful trebuie să stea pe un scaun mai înalt, uneori prevăzut cu trepte; era un indiciu al puterii lor sacre. A fi sus înseamnă a fi puternic, a deţine o anumită doză de sacralitate, deci a fi superior celorlalţi oameni.

Gugu-muntele ascuns

Despre muntele sacru al dacilor se vor emite multe păreri în legătură cu localizarea lui. ,Kogainon muntele sacru, este atestat numai la Strabon. „Cu toate că la început fu declarat numai preot al zeului celui mai venerat al lor, mai târziu Zamolxis a sfârşit prin a fi considerat el însuşi zeu. După ce s-a retras într-un fel de peşteră inaccesibilă altora, şi-a petrecut acolo o bucată de vreme, întâlnindu-se rar cu cei de afară, decât doar cu regele şi slujitorii săi. Regele când a văzut că oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte, ca faţă de unul care le dă porunci după îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină mereu se găsea un astfel de om care ajuta sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era numit chiar zeu. Până şi muntele a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogainon, la fel ca al râului care curge pe lângă el.”(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-Han,1995, 66-67). Din textele lui Herodot si Strabon se constată că a Zamolxis a locuit trei ani într-o locuinţă subpământeană, care a însemnat prorociri pe bază de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia că acea locuinţă ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonă favorabilă observării mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonă sacră. Victor Kernbach consideră că muntele Gugu este muntele sacru al dacilor. Conform vechilor tradiţii , o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie şi aceea de a se ascunde privirilor. Un asemenea munte este descris de V.Kernbach: „ acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceaţă, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.”(V. Kernbach,Muntele ascuns al lui Zamolxis,România pitorească,nr.7,1972). C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu admit că Kogaionul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situată aproape de vârf, adusă în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintită şi de Strabon) Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceată, care ar exclude ideea de supranatural. În cazul muntelui Gugu se produce un fenomen optic de totală refracţie a luminii în urma unor condiţii meteo specifice. El se datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se unduiesc pe versanţii estici ai munţilor din zonă, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebită complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are centrul de frig local, generat de prezenta a două căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Peşterii, care modifică densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refracţie. Un alt fenomen asociat acestui centru este cel de drenare a nebulozităţii (ceaţă, nori) de pe versantul estic al celor două vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului.