Orașul în Țările Române - importanța economică, structura etnică și obligațiile fiscale ale orășenilor

Odată cu desăvârşirea procesului de formare a poporului roman şi a limbii române (secolele VIII-XI), în istoria spaţiului carpato-danubiano-pontic, începe o nouă etapă-constituirea statelor medievale româneşti. Formarea statelor medievale este, în primul rând ,rezultatul acţiunii a mai multor factori interni: formarea relaţiilor feudale, necesitatea protejării averii accumulate de diferite pături social, a reglementării relaţiilor dintre aceste pături, a apărării căilor comerciale intrenaţionale care străbăteau spaţiul românesc şi a centrelor de comerţ intern (iarmaroace,aşezări orăşeneşti), a valorificării economice a noilor terenuri.

Între zidurile oraşului se aflau casele orăşenilor. Mult mai bine construite decât cele ţărăneşti, acestea aveu ziduri din cărămidă sau din piatră. Foarte adese locuinţele erau etajate, cu încăperi largi, împodobite cu coverturi frumos împodobite mai ales ale celor mai înstăriţi. Sobele cu plite şi horn pentru evacuarea fumului nu lipseau din nici o casă. Locuinţele erau una lângă cealaltă, astfel că se puteau aprinde foarte uşor. Lipsa de igienă dădea naştere la epidemii. Stăzile oraşelor erau adeseori înguste, prost pavate întunecoase din cauza clădirilor şi destul de murdare, neexistând trotuare sau canalizare. Pieţele din apropierea edificiilor importante (bisericilor mai importante:episcopii, mitrpolii; primăria, curtea domnească etc.), vor fi cu timpul împodobite cu monumente. Aici se petreceau marile evenimente din viaţa orăşenilor. Tîrgurile, sărbătorile laice sau sau cel religioase. Burghezii se deosebeau de ţărani prin calitatea îmbrăcămintei.

Târgurile desemnează spaţiul unde se desfăşoară un schimb regulat de mărfuri. Treptat ele se transformă în aşezări de tip urban. Populaţia urbană nu a depăşit, de regulă cîteva mii de locuitori, exepţie făcând oraşele mari care aveau 8.000-10000 de locuitori. În tîrguri şi oraşe se desfăşura o viaţă zgomotoasă, determinată de prezenţa negustorilor de toate naţiile, ceea ce conferea acestor aşezări un amestec colorat şi pitoresc de costume,de limbă, de credinţe şi de obiceiuri.

Apariţia şi dezvoltarea oraşelor,a centrelor meşteşugăreşti şi comerciale au impulsionat dezvoltarea producţiei şi schimburilor dintre oraşe, ceea ce a dus la apriţia unei pieţe interne. Schimburile de produse nu puteau fi realizate decât între oamenii liberi. Libertatea de care se bucurau oraşele, a dus la un nou mod de viaţă- civilizaţia urbană- care era un factor de progress în lumea medievală.

La începutul mileniului al II-lea, cea mai mare parte a populaţiei Europei trăia la sate. Viaţa pe care o duceau oamenii în satele medievale se desfăşura într-un ritm lent, în funcţie de succesiunea anotimpurilor şi de desfăşurarea muncilor agricole. Prosperitatea şi extinderea oraşelor rea strâns legat de creşterea numărului populaţiei; oraşele luând fiinţă lângă drumurile comerciale, existenţa unui râu important, în locurile în care se desfăşurau activităţi neguţătoreşti, lângă domeniul domnului sau a unor demnitari sau funcţii importante. Oraşul reprezenta centrul unde meşteşugarii îşi puteau vinde mărfurile. De aici a luat naştere o instituţie specifică Evului Mediu, breasla meşteşugarilor. Deşi, deseori, comparate cu sindicatul, breasla era total diferită de aceasta,deoarece accepta orice persoană care se pricepea la o anumită meserie- maiştri, calfe şi ucenici. Scopurile breslei erau menţinerea standardelor lucrătorilor şi protejarea membrilor săi care includea stabilirea numărului celor admişi în breaslă, asigurându-se de asemenea ca persoanele din afara sa să nu facă afaceri. Breasla avea un statut care trebuia respectat. ,,Începând cu secolele X-XI, oraşul a reprezentat o apariţie originală ăn peisajul lumii medievale, fiind o institiţie care s-a integrat acestei lumi dominată de relaţii sociale personalizate.” Evoluţia pieţei urbane în spaţiul românesc prezintă numeroase similitudini, dar şi unele deosebiri semnificative faţă de tendinţele preznte la nivel European. Revitalizarea urbană a început în spaţiul românesc ceva mai târziu: în secolele XIII-XIV. Din ansamblul oraşelor medievale un rol economic important îl deţin oraţele Sibiu, Braşov, Alba-Iulia, Târgovişte,Râmnicul Sărat, Iaşi, Neamţ etc.

,,Oraşul medieval românesc a conoscut, în dezvoltarea sa, un drum anevoios.Ca şi în alte părţi ale Europei, în Dacia post-romană s-a produs un proces de ruralizare a vieţii.” Pentru a ne apropia de spaţiul românesc, care se află în centrul preocupărilor noastre, trebiue să înţelegem apariţia şi funcţionarea fenomenului urban în zonele înconjurătoare, căci oraşul medieval dezvoltat în ţările române nu a fost rupt de restul Europei, receptând influienţe dintre cele mai diverse în plan econmic, juridic şi cultural. Până la constituirea statelor feudale româneşti, formarea centrelor urbane a avut un specific neorganizat, spontan.Oraşele n-au rezultat dintr-o iniţiativă locală, ci în virtutea unui proces firesc, de aglomerări umane în vecinătatea unor curţi domneşti sau fortificaţii. Circulaţia produselor în spaţiul românesc a fost un proces continuu, care s-a intensificat pe măsura dezvoltării tehnicii şi diversificăriirămurilor de prodicţie; existând unschimb intern, care ţinea de completareaa bunurilor necesare vieţii. ,,Au fost contacte economice cu ţările vecine şi mai îndepărtate pentru satisfacerea unor nevoi majore ori a unor preferinţe pentru lux.