Organizarea Armatei

I . SCURTĂ PREZENTARE

Nu putem vorbi despre Imperiul Roman , fără a avea in vedere caracterul puternic militar, pe care l-a avut această construcţie politică. Armata cionstituie în cadrul imperiului , un factor decisiv, atât în viaţa politică, cât şi în cea social-economică.

Dacia a fost cucerită de romani printr-un mare efort militar şi pentru păstrarea ei în cadrul imperiului, era nevoie de numeroase trupe şi de organizarea unui limes puternic . Această provincie reprezenta pentru romani un deosebit interes politic, economic şi militaro-strategic, dar intrucât era o provincie mărginaşă, foarte expusă atcurilor dacilor liberi, sarmaţilor şi seminţiilor germanice, oficialităţile romane au manifestat un permanent interes ca armata sa aiba o tehnică de lucru corespunzătoare şi să dispună de efective ridicate, capabile să facă faţă atacurilor externe şi pericolelor de orice fel. Studiind organizarea militară a imperiului şi felul în care erau recrutaţi oamenii , începând de la simplul soldat şi pâna la cel mai înalt grad, se poate vedea rolul deosebit al armatei, in cadrul imperiului.

Împăratul Traian s-a remarcat prin activitatea de urbanizare a provinciilor dunărene , inclusiv provincia Dacia, ca şi a provinciilor asiatice, acţiune care lărgea în mod vizibil posibilitatea recrutării a cât mai numeroşi soldaţi din aceste provincii. Aceasta politică a dus la restrângerea influenţei Romei şi Peninsulei Balcanice în cadrul imperiului. Îm schimb , creşte importanţa politică şi socială a provinciilor, legate mai mult de autoritatea imperială decât erau Roma şi Italia.

Dacia, in timpul lui Traian, a fost condusă succesiv de primii guvernatori,Iuliul Sabinus şi D. Terentius Scaurianus, ambii de rang consular deoarece provincia dispunea de cel putin două legiuni.

Sub domnia lui Hadrian, după ce Muntenia şi sudul Moldovei au fosz abandonate de imperiu şi când în spatiul roman de la nordul Dunării au luat fiinţă trei provincii, Dacia Superior, Inferior si Porolissensis, unitaţile militare din fiecare provincie au format o armată ( exercitus) separată , pusă sub comanda guvernatorului din provincia respectivă.În Dacia Superior, fiinca se gasea numai o singură legiune, comandantul militar suprem era un guvernator de rang pretorian,al carui nume figurează pe toate diplomele militare. În Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis, în fruntea armatei se gasea câte un guvernator presidial de rang ecvestru, intrucât acolo nu se găsea nicio legiune, ci numai trupe auxiliare.

Până în anul 168, pe timp de război, cele trei armate provinciale se grupau în jurul legiunii de la Apulum, sub comanda unică a legatului Daciei Superior. Situaţia s-a menţinut până la reforma politico-administrativă din anul168, cand trupele militare din cele trei provincii, nu se ştie cu siguranţă daca au continuat să existe separat, dar legatul consular al celor trei Dacii, legatus Daciarum trium,devine comandantul suprem al trupelor din cele trei provincii.

II.ORGANIZAREA ARMATEI ROMANE

( PREZENTARE GENERALĂ)

Potrivit normelor administrative şi militare romane, toată armata unei provincii se afla sub comanda supremă a guvernatorului. Acesta era ajutat în conducerea ei de un întreg stat major, împărţit în diferite servicii cu atributii administrative si militare.În secolul al II-lea, comandanţii armatei romane erau recrutaţi, ca şi pâna atunci din rânduriel clase avute. Cei mai de seama comandanţi din timpul lui Traian făceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei fuseseră recrutaţi din ordinul cavalerilor.

Gradele inferiaore reveneau cetăţenilor romani nascuţi şi crescuţi în Italia, sau în provinciile occidentale, cele mai inens romanizate, Garda pretoriana era alcătită din cetăţeni născuţi în Italia şi, parţial, din cetaţeni romani din Spania, Noricum şi Macedonia. Soldaţii intraţi în alcătuirea legiunilor trebuiau să aibă şi ei cetăţenia romană Cei din trupele auxiliare erau recrutaţi din rândul locuitorilor provinciilor, cu condiţia să inţelegă cel puţin comenzile în limba latină, ei capatând la sfârşitul serviciului militar cetăţenia romană .

Mulţi istorici sunt de părere că locuitorii oraşelor nu aveau inclinaţii războinice şi încercau să se sustragă serviciului militar, acesta revenind aproape în întregime celor care lucrau pamântul . In felul acesta armata romană nu mai are legătură strânsă cu oraşul şi, prin componenţii săi , proprietari de pământ, devine o instituţie a oamenilor interesaţi direct în apărarea proprietăţilor lor.

Armata republicană se recruta prin sistemul voluntariatului , dar, cu vremea se recurge la conscripţii, serviciul militar rămânând o îndatorire a cetăţenilor romani. În timpul lui Marc Aureliu sunt chemate sub arme si alte pături sociale . Din caza ciumei care a dus la scăderea populaţiei atât în Italia cât şi în Orient, Marc Aureliu, a trebuit să ordone conscripţia sclavilor şi a gladiatorilor, în rândurile armatei fiind primiţi dalmatieni, dardani şi nemuri germanice.

Dio Cassius menţionează faptul că sub Septimius Severus, garda pretoriana , care trebuia să fie formată în majoritate din cetaţeni romani din Peninsula Italica, este alcătuită din soldaţi veniţi din toate provinciile .Diminuarea numărului italicilor din armată se datorează atât politicii imperiale de acordare a cetăţeniei romane provinciilor şi de scădere a puterii reprezentate de Roma şi Italia în cadrul imperiului , cât şi firii italicilor care vor ocoli o asemenea obligatie din cauza regimului aspru de viaţă din tabară şi a duratei prea ,mari a serviciului militar.