Parcurile din Bucuresti in Secolele 19-20

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Parcurile din Bucuresti in Secolele 19-20.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Istoria Romanilor

Extras din document

În perioada interbelică, parcurile capitalei şi-au câştigat şi obţinut un statut, dar şi o personalitate foarte bine definite, în funcţie de activităţile pe care acestea le găzduiau cu preponderenţă. Cele mai multe dinte marile parcuri bucureştene de astăzi au fost lansate între anii 1935-1940 în cadrul festivităţilor urbanistice „Luna Bucureştilor”, ce se desfăşurau în perioada 9 mai-9 iunie. Aceste festivităţi au reprezentat nişte evenimente, ce au avut efecte majore de-a lungul istoriei asupra impulsionării turismului, iar acest lucru a generat implicit şi o importantă creştere economică. Apoi, după ocuparea postbelică a ţării, activităţile care confereau identitate parcurilor din capitală, au scăzut în intensitate şi frecvenţă, ajungându-se inevitabil până la dispariţia totală a lor. Astfel, statutul parcurilor, de repere distincte ale vieţii sociale a capitalei, s-a estompat şi chiar şters din conştiinţa publică, iar acest lucru a avut efecte negative asupra atractivităţii şi a rolului lor.

Marile parcuri ale Bucureştiului au fost proiectate iniţial de către marii arhitecţi europeni ai vremii, dar partea cea mai valoroasă din ultima perioadă de dezvoltare a lor a fost exprimarea şcolii româneşti de arhitectură şi a unor mari sculptori români, majoritatea creaţiilor acestora pastrându-se intacte în parcuri până în ziua de azi. Toate aceste realizări ale acestora, rămase până azi, sunt considerate obiecte de patrimoniu naţional, Parcul Herăstrău şi Muzeul Tehnic din Parcul Carol fiind chiar de o importanţă şi notorietate europeană ; parcul Herăstrău este considerat de foarte mulţi istorici, principalul obiectiv turistic al Bucureştiului.

Alături de numeroase muzee, monumente de arhitectură sau lăcaşuri de cult, principalele parcuri bucureştene reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale capitalei. În toate sectoarele şi cartierele Bucureştiului, de-a lungul secolului al 19-lea, au fost amenajate zone verzi şi parcuri, pentru a putea oferi locuitorilor oraşului, dar şi turiştilor în anii ce au urmat, posibilitatea de recreeere şi agrement, direct în mijlocul naturii. Totodată, pe malul lacurilor, ce fac parte din reţeaua hidrografică a capitalei, sunt amenajate foarte multe parcuri şi grădini. În următoarele rânduri voi încerca sa vorbesc pe scurt despre câteva dintre cele mai importante pacuri, făcute în Bucureşti în secolul 19.

Pentru început, putem vorbi despre Parcul Cişmigiu, cel mai vechi parc al capitalei, a cărui amenajare a început în anul 1844, printr-un contract încheiat cu un peisagist străin, pe nume Walter Mayer. Parcul Cişmigiu se află ca localizare între bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă şi bulevardul Schitu Măgureanu şi are o suprafaţă de aproximativ 14 ha. La începutul secolului al 19-lea, aici se afla o zonă de mlaştini în jurul unui lac, numit Lacul lui Dura Neguţătorul. În anii 1849-1856, sub domnia lui Barbu Ştirbei, s-a amenajat pe acest loc o gradină publică, Grădina Cişmigiu, sub conducerea arhitectului peisagist german, de care am vorbit mai sus, Walter Meyer.

Numele de Cişmigiu, pe care îl purta lacul pe la sfârşitul secolului al 18-lea şi de la care a trecut apoi şi la grădina de mai târziu, vine de la titlul directorului serviciului apelor de atunci, directorul cişmelelor din Bucureşti căruia i se spunea pe scurt "cişmegiul" şi care avea casa situată în mahalaua Sarindar, aproape de malul lacului. Începând cu anul 1851, au fost aduse în zonă zeci de mii de care de pământ şi s-au realizat noi plantaţii cu plante aduse de la Viena de platani, frasini pletoşi, aluni, peri, meri decorativi şi magnolii. Inaugurarea oficială a avut loc pe 22 martie 1860.

Putem găsi 3 monumente importante în această vastă grădină, şi anume în mijloc, pe o alee lângă lac, bustul ziaristului Gheorghe Panu, modelat în bronz de către sculptorul Gheorghe Horvath, Monumentul Eroilor Francezi, căzuţi pe frontul romînesc în anul 1917, cioplit în marmură de către sculptorul Ion Jalea şi în partea de nord, de cealaltă parte a lacului, bustul de marmură al filantroapei Elena Pherekyde. Deasemenea, mai putem găsi pe malul lacului şi un edificiu, care adăposteşte vara un restaurant mare şi important.

Verdele pădurii se proiectează practic spre partea de sud a parcului, pe zidurile albe a două mari monumente, cel din stânga, Biserica Schitu Măgureanu şi cel din partea dreaptă, care-şi arată terasele si balconaşele în faţă, fiind Fostul Palat al Doamnei Creţulescu, construit înainte de război dupa planurile arhitectului Petre Antonescu şi transformat de curând în Muzeu de Artă Religioasă.

Înfăţişarea actuală a Grădinii Cişmigiu este datorată arhitectului Friedrich Rebhun, care a amenajat şi lacul existent aici, în anul 1910. Rebhun a transformat în primul rând vechea promenadă cu plopi într-un mare parter, tăind arborii bătrani, cu toată împotrivirea arătată de către conducătorii vremii, dar şi de către populaţie, ce susţineau ca vor fi lipsiţi de umbra adusă de acei copaci pe perioada verii. El a conceput acest parter, ca un imens covor neîntrerupt de alei, de la intrarea în parc până la ruinele de sub poalele dealului. Apoi, a intervenit în întreaga înfăţişare a grădinii, astfel în partea de nord, unde erau nişte mici căsuţe pentru lucrătorii din zonă, el a creat o măreaţă şi impunătoare gradină de trandafiri. Un alt punct, unde creaţia sa a atins o valoare extrem de mare, este Rondul Scriitorilor, cândva numit Rondul Roman. Aici, în locul unui restaurant, Rebhun a trasat o platformă circulară, din al cărei 4 puncte de acces, se coborau câteva trepte spre aleea circulară cu dale de piatră, ce despărţea rondul central de plantaţia de pe margine.

Pe partea cealaltă a aleii, găsim o bordură de pietre cu perene pitice, iar apoi o peluză bine îngrijită, în mijlocul căreia au fost aşezate atunci 16 statui ale unora dintre cei mai importanţi, valoroşi şi cunoscuţi scriitori români, de aici venind şi numele de Rondul Scriitorilor. Aceste siluete din marmură albă, aşezate pe nişte socluri înalte de piatră, proiectate pe fondul verde al vegetaţiei compacte a parcului reprezintă poate cel mai atractiv loc din tot Parcul Cişmigiu.

Un alt parc important al capitalei este Parcul Kiseleff. Este amplasat de o parte și de alta a Șoselei Kiseleff în triunghiul creat de bulevardul Ion Mihalache, bulevardul Aviatorilor și strada Ion Mincu. Parcul a fost amenajat după anul 1832, anul în care a fost construită șoseaua Kiseleff, din pădurea aflată în această parte a Bucureștiului. Desăvârșirea parcului este legată de numele lui Gheorghe Bibescu și de fratele acestuia, urmașul la tron, Barbu Ştirbei. Arhitectul peisagist după planurile căruia a fost amenajat parcul este deasemenea Walter Mayer, acesta fiind ajutat şi de Friedrich Rebhun, peisagistii care au contribuit și la amenajarea Parcului Cișmigiu, descris mai sus.

Fisiere in arhiva (1):

  • Parcurile din Bucuresti in Secolele 19-20.doc