Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza

Introducere

Dintre numeroasele personalităţi ale istoriei moderne a românilor, Alexandru Ioan Cuza a reprezentat un subiect preferat de cercetare, fiindu-i recunoscute meritele domnului unificator şi rolul purtat de acesta în naşterea României moderne. Dubla alegere a lui Cuza ca domn în cele două Ţări Române, a reprezentat victoria liberalismului şi a reformelor în faţa conservatorismului, aceste reforme fiind iniţiate chiar de către conducătorul ţării:

„Domnul era, fireşte, partizanul sincer şi hotărât al curentului nou, progresist, liberal, şi democrat. Căci, ca şi aderenţii acestui curent, el voia reforme mari şi radicale, prin care Statul trebuia să se transforme sub raport social şi politic şi să se organizeze în spiritul cel mai nou al Convenţiei” Alături de necesitatea realizării unor reforme radicale, menite să aducă noul stat român printre realităţile secolului al XIX-lea, Cuza se confrunta încă de la începutul domniei cu delicata problemă diplomatică, a recunoaşterii internaţionale a dublei sale alegeri. Prin calităţile sale de om de stat, Cuza şi-a îndeplinit în mod strălucit această grea misiune, naţiunea română având în domn şi în emisarii acestuia în strainătate nişte reprezentanţi străluciţi: „Mult mai importantă şi mai hotărâtoare pentru realizarea Unirii depline fu însă acţiunea diplomatică a lui Cuza-Vodă. Ea constituie un strălucit capitol al domniei lui şi pune în evidenţă eminentele sale calităţi ca Şef de Stat”

Lovitura de stat realizată de catre domn la 2 mai 1864 fost văzută ca fiind o etapă necesară pentru adoptarea reformelor respinse în mod constant de o Adunare dominată de către conservatori, ostilă lui Cuza: „Astfel, încetul cu încetul, în conştiinţa Domnului, a colaboratorilor săi, a opiniei publice îsi făcu loc convingerea că numai cu mijloace ţării, pe cale autoritară, în afara de lege, se poate ajunge la acest scop”

Personalitatea lui A.I.Cuza

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 având ascendenţa într-o veche familie de boieri moldoveni din zona Fălciului, a cărei primă atestare documentară datează de la mijlocul secolului al XVII-lea.

Ioan, tatăl său, a fost fiu de căminar şi, la rândul său, a ocupat diverse funcţii: spătar şi ispravnic de Fălciu, pârcălab de Galaţi şi preşedinte de judecătorie. A stăpânit moşii la Barboşi, Deleni şi Bujorul. Sultana, mama domnitorului, era născută Cozadini şi provenea dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol. Viitorul domnitor a avut un frate, Dimitrie, mort în urma unui accident de călărie în 1850 şi o soră, Sultana, viitoare soţie a lui Mihai Jora, prefect de Roman în timpul domniei cumnatului său. Din familie a moştenit energia şi dorinţa de a se remarca, iar şcoala şi prieteniile din tinereţe au contribuit în măsură hotărâtoare la canalizarea acestora spre interesul general al societăţii româneşti, al românilor din toate provinciile lor istorice

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la moşia tatălui său de la Barboşi, apoi a învăţat în pensionul francez Sachetti din Galaţi şi la Iaşi la pensionul deschis de francezul Victor Cuenim, unul dintre ofiţerii rămaşi pe meleagurile moldoveneşti din armata condusă de Napoleon în campania împotriva Rusiei. Printre colegii de învăţătură s-au numărat Eugen Alcaz, Anastase Panu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, care-i vor deveni sfetnici apropiaţi şi colaboratori direcţi. În 1834 Al.I. Cuza pleacă la Paris, ca mai toţi tinerii cu stare din acea vreme, să-şi completeze studiile şi obţine diploma de bacalaureat în litere la Sorbona în 1835. Se înscrie la medicină, apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestor facultăţi. Atras de economie va deveni membru al Societăţii economiştilor din Paris