Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1314
Mărime: 33.69KB (arhivat)
Publicat de: Andreea R.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

În acest referat am ales să tratez informații referitoare la primul stat al dacilor și anume „Dacia”, teritoriul locuit în antichitate de daco-geți, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state, iar ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (V), râul Nistru și Marea Neagră (E), Dunărea (S) și Carpații Păduroși (N). De asemenea, voi vorbii despre Burebista, întemeietorul statului dac, cât și despre statul lui Decebal.

Burebista, întemeietorul statului dac

Întemeietorul statului dac, Burebista, a trăit între 82 - 44 î.Hr. A fost un lider politic și militar redutabil, care a reușit să introducă o serie de măsuri administrative importante pentru consolidarea și stabilitatea statului dac, într-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere.

El a reușit să unească triburile geto-dacice și să își întindă regatul de la Pontul Euxin, până în Câmpia Panonică, și de la Munții Haemus, până la mlaștinile Pripetului. Regatul lui Burebista se întindea pe o suprafață uriașă, înglobând teritoriul de astăzi al Ungariei, o parte a Cehiei, Slovaciei, o parte a Poloniei, Bulgariei și Serbiei.

Izvoarele literare și arheologice, situația istorică de la sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului I î.Hr. indică faptul că statul dac a apărut în interiorul arcului carpatic, cu un nucleu în Munții Orăștiei. Spațiul situat în sud-vestul Transilvaniei era bogat în zăcăminte de fier, piatră de construcție, lemn și pășuni, prezentând premise economice excelente pentru un centru statal.

În vecinătate, în Micia, Mureș și Munții Apuseni se găsesc aramă, aur și argint. Și din punct de vedere agricol zona este bogată, toate aceste date indicând ușurința cu care au luat ființă centre tribale în aceste spații încă din secolul al II-lea î. Hr.: Costești, Bănița, Căpîlna, Piatra Craivii.

Așezările se întind pe zeci de terase, în mare parte artificiale, uneltele de fier sunt numeroase și variate, fierul se folosește pe scară largă și ca material de construcție. În zona Munților Orăștiei se întâlnește ceramica pictată într-un stil original, cu motive geometrice, vegetale și zoomorfe, numită „de curte”. Locuințele sunt construite la suprafață, uneori cu baze de piatră de stâncă. „Se cunosc turnuri-locuință durate la partea inferioară din blocuri de calcar, iar la cea superioară din cărămizi slab arse sau din lemn.”

Dacia lui Burebista a fost multă vreme considerată ca “un stat sclavagist începator” . Statul lui Burebista era începător, deoarece societatea geto-dacă se afla abia la începutul dezvoltării sclavagiste: sclavii, nu prea numeroși, nu deveniseră încă temelia producției sociale, nu erau încă principalii producători de bunuri.

Dar statul lui Burebista era, totuși, sclavagist pentru că în timp ce elementele moștenite din orânduirea comunei primitive slăbesc și dau înapoi, elementele sclavagismului se întăresc treptat.

Relațiile sclavagiste, deși încă nu predominau în societatea daco-getă, reprezentau elementul nou, capabil de dezvoltare și aflat de fapt într-o continuă dezvoltare, elementul care-și croia, încet dar sigur, drum și care trebuia să învingă în cele din urmă potrivit legilor obiective ale Istoriei.

Închegarea statului a avut loc prin schimbarea, mai mult sau mai puțin lentă, a formelor organizării politice a triburilor și, mai cu seamă, prin înlocuirea conținutului vechi, tribal, al acestor forme cu un conținut nou, de clasă.

Bibliografie

1. https://www.invietraditia.ro/editorial/burebista-intemeietorul-statului-dac/ .

2. Hadrian Daicoviciu, DACII , e-book - 2011.

3. Gheorghe Calcan, Valentina Munteanu, Momente din istoria românilor și aspecte din didactica istoriei, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2014.

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Regatele_dacice .

5. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Statul_geto-dac_%C3%AEn_timpul_lui_Decebal

6. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Statul_getodac_%C3%AEn_timpul_lui_Burebista

Preview document

Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal - Pagina 1
Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal - Pagina 2
Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal - Pagina 3
Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Primul stat al dacilor - statul lui Burebista, statul lui Decebal.docx

Alții au mai descărcat și

Cultura Gumelnița în Centrul și Sudul Dobrogei

Complexul cultural Kodjadermen-Gumelnita-Karanovo VI s-a format la nivelul eneoliticului dezvoltat, dupa o perioada de ample transformari materiale...

România în perioada revoluției industriale

Privind de-a lungul timpului societatea umana, putem descoperi ca existe anumite praguri de dezvoltare, fiecare dintre acestea ducand societatea pe...

Primul război mondial

Cauzele si începutul razboiului. La finele sec. al XIX-lea principalele tari capitaliste trec la o etapa superioara de dezvoltare - capitalismul...

Istoria Dreptului

CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA GETO-DACILOR DE LA BUREBISTA LA DECEBAL Societatea dacică în epoca clasică Pentru intervalul cuprins între domnia lui...

Te-ar putea interesa și

Daco-geții

Introducere Etimologic, termenul ''civilizatie'' deriva din latina clasica unde adjectivul civilis si substantivul civilitas desemneaza calitatile...

Istoria românilor de la daci și romani, până la perioada comunistă

Geto-dacii si lumea mediteraneana Geto-dacii fac parte din neamul tracilor care la randul lor fac parte din marele neam al indo-europenilor ,...

Dacia în context central și est-european - secolele IV i.e.n. - II i.e.n

1. Geto-dacii în lumina izvoarelor literare antice În perioada de trecere spre epoca bronzului a avut loc procesul de indo-europenizare a...

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Una dintre problemele fundamentale ale poporului român. Ea asigură răspunsul la întrebările când? unde? și cum? s-a format poporul român. Poporul...

Politici Agricole Comune - România și Italia

1. Prezentarea tarilor Romania Teritoriul actual al României a fost locuit începând cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene...

Istoria administrării publice

Istoria Administrației Publice 1. Statul geto-dacilor pînă în anul 106. Structuri administrative centrale și locale Statul geto-dac a luat...

Istoria dreptului românesc

Geto-dacii fac parte din neamul etnic al tracilor, despre care Herodot spunea că este „cel mai numeros după acela al inzilor”. Tracii au pătruns pe...

Istoria Administrației Publice

INTRODUCERE Istoria administraţiei publice constituie o direcţie de studiu relativ recentă, individualizată în calitate de disciplină autonomă...

Ai nevoie de altceva?