Pronunciamentul de la Blaj și Impactul Său Asupra Evoluției

Pronunciamentul a fost o declaratie politica exprimata deschis împotriva unui sistem guvernamental maghiar coordonat cu cel austriac care si-a tras seva si argumentatia direct din programul national de la Blaj, din mai 1848, afirmându-si o continuitate ideologica clara si puternica cu acesta, dar si atasamentul fata de legislatia si sistemul de stat din vremea lui Anton von Schmerling. Acesta, desi caduc si înlaturat înca din 1865, a recunoscut, pe baza Diplomei din octombrie 1860, a Patentei din februarie 1861 si a legilor Dietei din Sibiu din 1863–1864, trecuta si ea în nefiinta politica, acelasi program pasoptist românesc spre marea satisfactie a românilor din Marele Principat al Transilvaniei.

Pronunciamentul a marcat de fapt un moment al confruntarii politice dintre natiunile maghiara si româna si sistemele de stat propuse de acestea între 1848-1868. Consideram ca o retrospectiva si o privire comparatista a evolutiei lucrurilor ne ofera posibilitatea de a efectua reconstituirea mecanismului intim ce a declansat conflictul pe baza unei incompatibilitati programatice evidente si creionarea tacticilor de actiune si conduita politica în perioada celor 20 de ani, nu numai între români si unguri, dar si între toate natiunile negermane si nemaghiare din Monarhie si cele doua metropole, Pesta si Viena.

Liberalii unguri si-au impus în primavara si vara anului 1848 regimul politic pe baza centralismului maghiar de stat, si-au transformat monarhul în rege constitutional al Ungariei, care semnase si sanctionase legile unguresti din martie, aprilie si iunie 1848, tot asa cum devenise si împarat constitutional al Austriei. În „primavara popoarelor” din martie 1848, vremurile politice s-au „împrimavarat” în sens concret parlamentar doar pentru cele doua natiuni bogate si puternice, ungurii si austriecii, deoarece cehii, de pilda, n-au reusit

sa-si instaureze un guvern responsabil national si sa-l transforme pe monarh în rege constitutional la Praga, pentru ca structura Monarhiei sa devina trialista. Dar, nici celelalte natiuni negermane si nemaghiare, ce totalizau majoritatea etnica din cei cca 36 milioane de locuitori nu au reusit sa-si puna în functiune în viata de stat programele lor politice ce i-ar fi conferit o structura federalista. În primavara si vara lui 1848 în Monarhie a functionat un regim dualist partial si, din fericire pentru germani si nemaghiari si de scurta durata, care a fost înlaturat în toamna în urma razboiului survenit între cele doua metropole, Pesta si Viena, din cauza nerezolvarii unor probleme legate de unitatea diplomatica, militara si financiara. Cehii Palacky, Reiger si alti conducatori politici au sustinut ca dualismul a fost înlaturat si sub presiunea miscarilor si rezistentelor antidualiste declansate pe plan militar si national între mai-octombrie 1848.

În 1848 miscarile nationale ale românilor din Marele Principat din Transilvania si cele ale românilor din Banat, Crisana, Maramures, Partium se desfasoara separat prin Adunarile de la Blaj si Lugoj. Deputatii românilor din partile vestice militeaza zadarnic pentru drepturi nationale colective în parlamentul din Pesta, iar românii ardeleni, dirijati de gruparea majoritara condusa de Barnutiu, prefera sa apeleze la Monarh pentru ratificarea programului national, exprimându-si rezervele fata de Dieta din Cluj si autoritatile constitutionale ungare. Dupa sanctionarea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, în pofida protestelor românesti si sasesti autonomiste, Saguna este trimis de regele constitutional al Ungariei cu o recomandare catre guvernul si parlamentul din Pesta de recunoastere a nationalitatii si limbii românilor din Transilvania, dar tratativele esueaza lamentabil si în toamna, o data cu izbucnirea conflictului militar austro-ungar, se declanseaza si razboiul national al românilor din Transilvania contra centralismului maghiar de stat ce se desfasoara paralel cu insurectiile sârbe, croate si slovace, izbucnite în primavara. Într-un fel conduita sau tactica elitei politice românesti din 1848 prefigureaza sau schiteaza cele doua tactici, activismul si pasivismul, fara sa le defineasca sau sa le delimiteze clar ca atare.