Recenzie carte - Dennis Deletant - teroarea comunistă în România

Scrisă, aşa cum precizează autorul ei, Dennis Deletant, în prefaţa la ediţia română, pentru publicul anglo-american, lucrarea cu acest titlu a apărut şi în România, la Editura Polirom,în limba română, după doi ani de la ediţia engleză. Nu este singura lucrare al acestui autor consacrată istoriei postbelice a României, dar este considerată de unii cea mai importantă, având în vedere perioada pe care o studiază: 1948-1965. De altfel, subtitlul cărţii este cât se poate de sugestiv: Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc.

Dennis Deletant este renumit pentru studiile sale referitoare la regimul communist. S-a născut la Norfolk (Anglia) în 1946 profesor de studii românesti la School of Slovenia and East European Studies, University College, Londra, cunoaşte bine realităţile româneşti de dinainte de 1989. În prefaţa amintită, afirmă următoarele: "Legăturile mele personale şi profesionale cu România au acoperit întreaga perioadă a regimului Ceauşescu, din 1965 până în 1989, iar vizitele mele frecvente şi contactele cu istorici şi scriitori români au atras în mod inevitabil atenţia Securităţii". Primul contact cu Romania l-a avut în 1965, când a urmat cursurile şcolii de vară de la Sinaia, organizate de Universitatea Bucureşti În 1969 a venit în Romania în cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council şi a stat în România timp de nouă luni, Şi după ce s-a întors în SUA a vizitat ţara noastră în repetate rânduri, până în 1988, când a fost declarat persona non grata, în urma comentariilor critice la adresa regimului Ceausescu, care au apărut în publicaţii britanice. În 1990 a fost invitat să facă parte din comitetul consultativ al British Government's Know-How Fund, implicându-se activ în aspectele româneşti ale activităţii acestuia. Pentru această contribuţie i s-a decernat Order of the British Empire (OBE) în 1995.

Cartea este împărţită în 13 capitole. Sumarul cuprinde: Introducere, cu capitolele Anii de început ai Partidului Comunist Român, Partidul Comunist din România (1930-1944), şi lovitura de stat de la 23 august 1944; Preluarea puterii de către Partidului Comunist Român; Impunerea modelului totalitar şi persecuţia religioasă; Securitatea şi teroarea, Lupta lui Dej pentru dominaţia în partid; Căderea lui Lucreţiu Pătrăşcanu; Gulagul românesc; Rezistenţa armată; Dej îşi impune supremaţia (1952- 1956); De la supunerea faţă de Uniunea Sovietică la autonomie ( 1957- 1965); Concluzii.

Primul capitol: Anii de început ai Partidului Comunist din România, prezintă, după cum sigereazo şi titlul, contextul în care şi-a făcut apariţia pe scena politică acest partid. Mişcarea comunistă nu era una de amploare, la început numarul membrilor nu depăsea nici măcar 1000. La apariţia acesteia, după sfârşitul Primului Război Mondial, două dintre politicile au stârnit indignarea populaţiei: Cererea de retrocedare a Basarabiei către URSS şi problema autodeterminării minorităţilor. Intervenţiile Cominternului de la Moscova au întărit comvingerea opiniei publice şi a populaţiei, că PCR era aservit intereselor sovietice. Partidul era văzut ca “străin”, de aceea a fost interzis în aprilie 1924. Partidul a fost nevoit să-şi desfăşoară activităţile în secret. În afară de dificultăţile datorate actiunii Cominternului, şi structura etnică a conducerii făcea partidul foarte vulnerabil. Din conducerea PCR doar 23% erau de naţionalitate română, majoritatea erau de alte naţionalităţi.

În capitolul următor Deletan face o retrospectivă a evoluţiei PCR între 1930- 1944. Criza care a afectat întreaga populaţie a planetei a făcut posibilă ascensiunea forţelor extremiste, de acest gen de idealism fiind atraşi mai mult tinerii. Xenofobia era răspândită, iar de acest lucru au profitat şi forţele de dreapta, pentru a acapara puterea. Gvernarea Gărzii de Fie a fost un eşec, iar Partidul Comunist a reacţionat la această situaţie, reuşind să atragă simpatia muncitorilor. După o ascensiune remarcabilă, pierderile teritoriale suferite de România în 1940 au destabilizat partidul.

Momentul următor al evoluţiei PCR era analizat de Deletant îl reprezintă implicaţia partidului în lovitura de stat de la 23 august 1944. Acest moment este prezentat favorabil pentru comunişti în memoriile liderilor precum Lucreţiu Pătrăşcanu, care minimalizează rolul regelui în organizarea şi înfăptuirea loviturii de stat. Adevărul a fost scos la iveală abia după prăbuşirea comunismului.

Circumstanţele au favorizat preluarea puterii de către Partidul Comunist. România era dependentă de foştii aliaţi, trupele sovietice au intrat în Bucureşti. În România singurele ordine acceptabile pentru ruşi erau cele garantate de PCR. Acesta trebuia să evită reinstaurarea vechiului regim. Aşadar, armata lui Stalin a făcut posibilă preluarea puterii de către comunişti.

După epurarea “fasciştilor” din viaţa publică, forţele de ordine au subordinate totală faţă de comunişti. A urmat un nou val de arestări a început în mai 1946, iar rezistenţa anticomunistă a fost înfrântă. Ultimul obstacol în calea desăvârşirii dominaţiei sovietice asupra României era regale Mihai, care a luptat din răsputeri împotriva forţelor care doreau instaurarea unei dictaturi comuniste. Această rezistenţă a monarhiei a fost înfrântă odată cu proclamarea Republicii.

În următoarea perioadă Securitatea a preluat controlul în toată ţara. Forţele de securitate au reprezentat instrumentul nemijlocit al represiunii aplicate de partidul comunist. De aceea autorul consideră, că este deosebit de important să dedice un întreg capitol acestui organism, pentru a scoate în evidenţă metodele de funcţionare, a obiectivelor sale, precum şi ale personalităţilor marcante ale acestui intrument al terorii. Ele au fost organizate după tiparul sovietic şi sub coordonare sovietică, reprezentând o metodă eficientă de a înăbuşi orice intenţie revoluţionară. Pâbă în 1958 mai mult de 70 000 de oameni au fost arestaţi, iar iniţial deja fuseseră arestaţi 80 000 de ţărani pentru a se impune colectivizarea agriculturii.