Regele Carol I

Carol-Eitel-Frederic-Zefirin-Ludovic, cel de-al doilea fiu al principelui Carol-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen si al Josephinei-Frederica-Luisa, principesa de Baden, s-a nascut in aprilie 1839, la Sigmaringen (Germania). Dupa tata, apartinea de Casa Regala de Hohenzollern a Prusiei, iar dupa mama, era inrudit cu marile Case domnitoare ale Europei. Era inrudit cu familia Bonaparte prin familia Murat (bunica sa paterna, Antoinette Murat, a fost nepoata maresalului Joachim Murat, cumnatul lui Napo¬leon I) si prin familia Beauharnais (bu¬nica sa materna, Stephanie de Beauhar¬nais, era vara cu Napoleon III, a carui mama a fost Hortense de Beauharnais). Pina la 11 ani primeste primele invataturi in cadrul familiei. Din 1850 si pina in 1856 isi continua instructia la Dresda. Numit de regele Prusiei locotenent in Regimentul de artilerie de garda, in aprilie 1857 intra in serviciu la Berlin si isi con¬tinua studiile rnilitare cu profesori ai Scolii de artilerie. Intreprinde mai multe calatorii in Europa, studiind organizarea militara in diverse tari. Face studii teoretice la Universitatea din Bonn (1862-1863). In calitate de ofiter de ordonanta al kronprintului Friedrich, ia parte la razboiul austro-pruso-danez (1864) si este inaintat la gradul de capitan in Regimentul 2 dragoni de garda.

Ales prin plebiscit, vine in fara si este proclamat Domn al Principatelor Unite Romane sub numele de Carol I (10 mai 1866). La 3 noiembrie 1869 se casatoreste cu Elisabeta, principesa de Wied. Din aceasta casatorie rezulta un singur copil, principesa Maria (1870-1874). Conduce efortul national pentru dobindirea independentei tarii in razboiul din 1877. La 14 martie 1881, i se confera titlul de Rege al Romaniei.

Prezenta sa pe tron ii asigura Romaniei o perioada indelungata de stabilitate politica si contribuie in mod semnificativ la consolidarea institutiilor democratice ale statului.

A fost presedinte de onoare si protector al Academiei Romane de la inceputurile ei(15 septembrie 1867).Ne-a lasat memorii de mare interes pentru anii 1866-1881.

Regele Carol I facea totul prin prisma misiunii pe care trebuia s-o implineasca.La 10 august 1875,atunci cand punea piatra de temelie a resedintei sale de vara de la Sinaia,se gandeste la Castelul Peles ca la viitorul castel regal,menit sa devina leaganul dinastiei romane.

Pelesul a fost cu adevarat creatia sa ,in care se regaseste si nostalgia dupa stramosescul Sigmaringen.A cumparat terenul din fondurile sale,a stabilit locul edificiului,a vizat planurile si a urmarit cu multa energie lucrarile,dorindca ele sa se incheie cat mai repede.Inaugurarea oficiala a avut loc la 25 septembrie 1883.

Carol I a incetat din viata la 27 septembrie 1914,la Castelul Peles din Sinaia.A fost inmormantat la Biserica Episcopiala din Curtea de Arges,pe care a dorit s-o vada devenind lacasul de veci al Familiei Regale.Se incheia o domnie glorioasa ,sub deviza « Nihil sine Deo »,ce a ramas inscrisa si pe stema Romaniei.

Domnia lui Carol I (1866-1914)

Domnul Carol I,investit in 1866, a avut cea mai lunga domnie din istoria romaneasca 48 de ani.Programul lui Carol I a avut trei obiective fundamentale:stabilitate politica prin regim constitutional,modernizare si continuitate dinastica.

Inca din primele momente,prin atitudinea sa demna,el a facut sa scada rezistenta marilor puteri la noua situatie politica din Romania.Cea mai importanta stavila a fost inlaturata in octombrie 1866,cand Domnul a primit firmanul de numire din partea sultanului.

Grija pentru intemeierea unei dinastii ereditare in Romania a dus la contractarea casatoriei sale cu Elisabeta de Wied,fina reginei vaduve a Prusiei,inrudita prin mama ei cu regina Suediei.In cursul unei calatorii in strainatate,Carol I isi intalneste viitoarea sotie si o cere imediat in casatorie.La 3 noiembrie 1869 are loc casatoria,la castelul Monrepos din Neuwied.

In primii ani de domnie rondajul politic a fost foarte anevoios si noile forme institutionale pareau ca falimenteaza.Tensiunea politica atinge paroxismul la 10 martie 1871.In seara acelei zile,colonia germana din Bucuresti se pregatea sa sarbatoreasca ziua de nastere a imparatului.O multime condusa de studenti inconjura localul,boicoteaza strigand:”Traiasca Republica” si incearca sa patrunda cu forta in sala.Carol I, instiintat de incident,le cere primului-ministru,Ion Ghica,si prefectului Politiei sa restabileasca ordinea.Tot in acea noapte Domnul ii solicita demisia lui Ion Ghica si-i face cunoscut ca va convoca,in dimineata aceleasi zile,Locotenenta domneasca pentru a-i preda conducerea tarii.

La 11 martie dupa mai multe sedinte Lascar Catargiu anunta ca a reusit sa formeze guvernul.Componenta lui este acceptata de domnitor si nu mai abdica.Criza politica ia astfel sfarsit,iar autoritatea Domnului sporeste.

Treptat,situatia tarii se imbunateste,finantele se consolideaza,se construiesc cai ferate,se reorganizeaza armata.Pe plan extern se intensifica preocuparile diplomatiei romanesti-sustinute de Carol I – pentru dobandirea independentei.Se punea problema lichidarii relatiilor anacronice,se suzeranitate,care mai legau tara de Imperiul Otoman si iesirii ei de sub regimul juridic al garantiei colective a marilor puteri.

Declansarea crizei orientale in vara anului 1876 le impune conducatorilor romani valorificarea noii situatii internationale in beneficiul consolidarii existentei politice a tarii printro actiune mult mai dinamica.Guvernul condus de Ion C. Bratianu demareaza,in noiembrie 1876,discutii pentru precizarea raporturilor romano-ruse, intrucat Rusia isi declarase deschis intentia de a interveni in Balcani impotriva Turciei.In paralel,incercarile Romaniei de a-si obtine independenta pe cale diplomatica raman fara rezultat.

La 4 aprilie 1877 se semneaza conventia romano-rusa.In temeiul ei,guvernul roman asigura armatei rusesti libera trecere prin teritoriul Romaniei si tratamentul rezervat armatelor inamice.In schimb,guvernul tarist se obliga a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman,precum si a mentine si a apara integritatea actuala a Romaniei.

Razboiul ruso-turc izbucneste la 12 aprile 1877.La 9 mai 1877,intrunit in sesiune extraordinara,Parlamentul anunta in mod solemn ca toate legaturile cu Poarta otomana sunt rupte,iar Romania se proclama independenta.Sarbatoarea nationala de a doua zi -10 mai 1877- se celebreaza si ca zi a independentei nationale.