Regulamentul organic în principatele române

1. Introducere

Zona centrală a Europei ca și Balcanii au fost cauza lungilor lupte pentru stăpânire între marile puteri ale vremurilor, fie că era vorba despre Ungaria, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman sau mai târziu Imperiul Rus. Teritoriile Țărilor Române nu au fost cruțate nici în secolul al XIX-lea de războaiele duse între Imperiul Otoman și Imperiul Rus, fiind deseori teatru al acțiunilor militare în ciuma războiului dezlănțuită de către cele două imperii care-și urmăreau scopurile meschine și lacome.

Toate aceste evenimente istorice nefaste au constituit un impediment puternic în calea dezvoltării economice, culturale, sociale, cât și în multe alte domenii. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea unele realizări de importanță majoră în Țăra Românească și în Moldova, care după natura lor erau inovatoare în întregul context european sau chiar și în raport cu unele puteri militare majore precum Imperiul Rus sau Imperiul Otoman.

În anii în care încă nu erau puține la număr statele în care era instaurată o monarhie absolutistă în Europa, între anii 1831-1832, în Țara Românească și în Moldova este instituit, de către o putere străină, primul document quasi-constituțional care deși fiind încă departe de documentele constituționale cunoscute în prezent, punea bazele unui stat modern.

De aceea, pentru a elucida într-o măsură cât mai exhaustivă tema căreia i-am consacrat referatul meu, voi încerca să aduc la lumină cât mai multe momente și detalii importante descoperite în literatura de specialitate.

2. Pacea de la Adrianopol. Premisele Regulamentului Organic

Războiul ruso-turc, desfășurat între anii 1828-1829, terminat cu înfrângerea Porții Otomane, a fost unul dintre o serie de circa zece războaie, desfășurate între cele două imperii rivale între secolele XV-XIX.

Tratatul de pace de la Adrianopol, care a pus capăt războiului ruso-turc din 1828-1829, fiind semnate la 14 septembrie 1829 de Alexei Orlov și omologul său Abdul Kadîr-bei. În cadrul tratativelor de pace, s-a ajuns la stabilirea unei serii de cedări teritoriale făcute de Poarta Otomană în folosul Imperiului Rus.

Sultanul a recunoscut stăpânirea Rusiei asupra Georgiei, și a hanatului Erevanului și Nahicevanului. Tratatul de asemenea deschidea strâmtorile maritime Bosfor și Dardanele tuturor vaselor comerciale, liberalizând circulația mărfurilor și comerțul.

Astfel, Grecia urmează să primească autonomie promisă de sultan, iar în zona Balcanică. Serbia își primește autonomia garantată de sultan, iar Rusia pune stăpânire pe Valahia și Moldova drept garant al achitării enormei sume cu titlu de despăgubire de război din partea Imperiului Otoman.

Rezonanțele Tratatului de la Adrianopol în viața politica, economică și socială ale Principatelor Române încep să-și facă apariția o dată ce prevederile tratatului recunoșteau domnia pe viață a principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Țara Românească pe talvegul Dunării și restituia acesteia raialele Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat, de facto, se consolidează influența crescândă a puterii țariste în spațiul Principatelor Române în detrimentul puterii otomane, aceasta fiind și principala premisă în începerea pregătirilor pentru implementarea Regulamentelor Organice.

O altă premisă a implementării Regulamentelor Organice a fost numirea lui Pavel Kiseleff în fruntea administrației militare ruse, general cu un caracter inovator, fapt demonstrat și de reformele cu caracter sui generis în tot spațiul rus cât și în provinciile aflate sub influența Imperiului Rus, reforme pe care le vom discuta ulterior în cadrul acestui referat.

3. Situația existentă în Țara Românească și Moldova. Comisiile specializate

În cercetările mele asupra situației create în Țara Românească și Moldova după războiul ruso-turc din 1828-1829, am folosit lucrarea autorului rus V. Ia. Grosul, ”Reformele în Țările Române și Rusia (anii 20-30 ai secolului XIX)”.

Conform datelor culese de către autor în lucrarea sus-menționată, putem obține o imagine oglindită în scrierile și corespondența acelor timpuri, imagine care la drept vorbind este una pe cât de bine documentată pe atât și de dezolantă.

Drept urmare a faptul că teritoriul Țărilor Române a servit drept teatru de acțiuni militare în cursul războiului ruso-turc desfășurat între anii 1828-1829, care au dus la mari pierderi economice și în materie de vieți umane, la înregistrarea unei recolte slabe cauzată de seceta din ultimii ani cât și la declanșarea unei epidemii cauzate de cadavrele părăsite pe câmpurile de luptă și a sistemului sanitar practic inexistent.

Astfel, anterior întreprinderii oricărui tip de acțiuni cu caracter reformator, noua administrație a fost nevoită să ia măsuri de oprire a epidemiilor, de redresare a situației deplorabile în care se afla economia celor două țări și acoperirea deficitului apărut în sistemul de aprovizionare cu hrană.

Rezolvarea acestor deficiențe s-a soldat cu descoperirea unor alte probleme, de data asta înregistrate în domeniul administrativ al Țării Românești și Moldova. Toate acestea se datorau în mare parte faptului că datele de care dispunea administrația rusă erau destul de superficiale și nu reflectau situația reală a lucrurilor. Mai mult ca atât, nici autoritățile locale nu cunoșteau cât de aproape de realitate erau datele de care dispuneau și nici nu cunoșteau aproape nimic despre fărădelegile comise de demnitarii de stat cu scopul îmbogățirii fără de just temei, prin abuzarea funcției pe care o exercitau.

Însuși Kiseleff, care se presupune că personal examina multe plângeri care veneau de la locuitorii ținuturilor celor două țări, în urma cărora a reușit să-și creeze o imagine a haosului creat de unii funcționari ai autorităților locale în ținuturile cu pricina, scria în una dintre scrisorile sale din aprilie 1830, următoarele :

”Eu am fost convins de mulţimea de rugăminţi, care mi s-au adresat, de faptul că există abuzuri excesive şi despre colectările nesancţionate care există în ţinuturi. Luând în consideraţie că toate aceste abuzuri din partea conducerii locale au ca pretext necesităţile armatei ruse, am văzut necesitatea de a stopa cât mai repede tot acest rău atât pentru binele obştesc cât şi pentru a salva cinstea conducerii ruse”

Astfel, din cauza faptului că doar plângerile primite de la oamenii de rând erau insuficiente pentru a obține o informație actualizată, detaliată, sistematizată, cât mai aproape de realitate și care să cuprindă toate localitățile din ambele țări, Kiseleff decide să constituie comisii specializate în acest domeniu.

Cu acest scop, în decembrie 1929, în Țara Românească sunt create comisii specializate, fiecare dintre ele fiind alcătuită din 2-3 boieri de rang înalt, care nu se aflau în slujba statului și un demnitar rus, care exercita funcția de procuror-observator. Membrii comisiei erau aleși personal de către Kiseleff, acesta tinzând să găsească oameni cointeresați să efectueze o investigare obiectivă și să poată să împiedice pe parcurs continuarea abuzurilor.

În total, în Țara Românească sunt alcătuite trei comisii, la fel ca și în Moldova, însă ultimele începându-și activitatea mai târziu, în aprilie 1830.

Fiind stabilit graficul acestor comisii specializate, În toate oraşele şi localităţile erau expediate înştiinţări despre sosirea comisiilor, venire anunţa şi prin intermediul ziarelor instituite recent cât şi pe alte căi

Scopurile de bază ale comisiilor, care au fost special prestabilite, erau următoarele :

1. Să execute recensământul populației pe categorii, să stabilească mărimea impozitelor și obligațiilor față de stat

2. Să verifice colectarea rusumatului, adică așa-numitelor impozite indirecte pentru diferite produse agricole

3. Să investigheze toate acțiunile autorităților locale în materie de satisfacere a necesităților materiale a armatei prin colectarea lemnului, mărfurilor și împărțirea locuințelor

4. Să studieze acțiunile autorităților locale.