Revizuirea tratatului de la Paris 1856. implicațiile acțiunilor diplomației ruse asupra României în perioada anilor 1870-1875

Vocea poporului român a fost mai puternică

decât cea a cupidităţii şi a ambiţiei.

Cu toate intrigilie,dorinţa naţională s-a manifestat [...]

Şi că vom avea fericirea să contemplăm unul din

cele mai frumoase spectacole care există sub soare:

acela al drepturilor acestui popor să fie

recunoscute şi apărate de Europa întreagă.

‘’Messager du Midi’ din 6 noiembrie 1857

După înăbuşirea revoluţiei din 1848,pe primul rând al politicii internaţionale apare din nou problema orientală. În faţa refuzului Angliei de a rezolva problema orientală în modul preconizat de Rusia,aceasta rupe relaţiile cu Turcia,odată cu care la 21 iunie 1853 se dezlănţuie războiul Crimeii (1853-1856). Resursele economice ale Principatelor Române şi angrenarea lor tot mai largă în circuitul internaţional de bunuri şi idei,aşezarea lor între cele trei mari imperii conservatoare ( ţarist,habsburgic şi otoman ),implicarea lor nemijlocită în regimul de navigaţie pe Dunăre,în deciderea apartenenţei Deltei marelui fluviu şi în acţiunea de îndepărtare a Rusiei de gurile Dunării,statutul juridic internaţional particular al Principatelor,efervescenţa revoluţionară internă şi externă pe teritoriul lor şi,îndeosebi,creşterea impetuoasă a luptei pentru crearea statului naţional român au ridicat situaţia ţărilor române extracarpatice pe primul plan al confruntărilor politice continentale legate de redeschiderea şi soluţionarea crizei orientale.

Soarta Principatelor Române,singurul culoar de trecere obligatorie pe uscat a trupelor ruse spre Constantinopol,spre sclavii de sud şi spre stăpânirea Dunării de Jos,preocupa în acele momente toate puterile,în special Rusia. Interesele Rusiei coincideau cu interesele popoarelor creştine din Turcia,având acelaşi scop – dezagregarea Imperiului Otoman,astfel,intervenind de mai multe ori în favoarea creştinilor asupriţi. Guvernul rus sprijinea Serbia şi Muntenegru şi a dat o deosebită atenţie Principatelor Române. Planul Rusiei era de a înlocui dominaţia otomană din Europa printr-un grup de mici state,ajutând mereu mişcarea de independenţă naţională a popoarelor aflate sub stăpânire otomană. Dimplomaţia rusă cunoştea năzuinţa maselor largi ale populaţiei din Principate pentru unire – şi de aceea a susţinut această cauză.

Războiul Crimeii crease condiţii favorabile relaţiilor economice dintre Franţa şi Principate. Sprijinind unirea,guvernanţii francezi sperau să împiedice în acelaşi timp întărirea Austriei. Imperiul habsburgilor urmărea să-şi întindă dominaţia economică şi politică asupra Principatelor,unde avea mari interese comerciale;iar pentru a exercita o influenţă cât mai mare asupra lor,căuta să le menţină separate. Turcia,se temea că prin unire,întărindu-se Principatele,vor rupe legătura cu Imperiul Otoman. Atitudinea Rusiei faţă de Principate,în acea fază,era iniţiativa ei în favoarea unirii,luptând contra puterilor adversare unirii însă opoziţia Austriei şi Turciei au contribuit la amânarea chestiunii unirii.

Astfel,una din principalele probleme ale diplomaţiei europene în primăvara şi începutul verii anului 1853 care a constat în împiedicarea ocupării Moldovei şi Ţării Româneşti de către ţar a reuşit,deaceea revoluţionarii români emigraţi au format un corp de voluntari care să lupte sub steag naţional alături de armata otomană,urmărind în primul rând înlăturarea protectoratului rusesc şi atrăgând atenţia opiniei publice din Europa asupra doleanţelor şi drepturilor poporului român. După intrarea în război a Angliei şi Franţei de partea Turciei şi a situării pe o poziţie net ostilă a Austriei,Rusia s-a văzut nevoită să-şi retragă trupele de pe linia Dunării iar în Principate se instaurează ocupaţia austro-turcă. Deoarece trupele engleze,franceze,italiene şi turceşti debarcaseră în Crimeea,iar Sevastopolul – portul militar cel mai important al Rusiei la Marea Neagră,fusese ocupat de inamic,Rusia a fost nevoită să ceară pace.

Coaliţia antirusă a dus tratative la Viena încă din decembrie 1854 în jurul condiţiilor de pace care urmăreau să fie propuse Rusiei. Negocierile preliminare dintre ambasadorii marilor puteri au durat pînă în martie 1855,după care la 3/15 ale aceleiaşi luni au început lucrările Conferinţei de la Viena prin dezbaterea primului punct al condiţiilor de pace,care prevedea,printre altele,şi instituirea protectoratului colectiv al marilor puteri asupra principatelor dunărene. Deoarece soluţionarea înlocuirii protectoratului exclusiv rusesc asupra principatelor făceau necesară şi schimbarea statutului de organizare internă a acestora,se aducea în mod implicit pentru prima oară problema unirii Moldovei şi Ţării Româneşti în faţa unei conferinţe europene.