România și conflictul sino-sovietic

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 4063
Mărime: 28.20KB (arhivat)
Cost: 3 puncte

Extras din document

Război rece, perioadă în care s-a desfășurat și conflictul dintre URSS și China pe tema graniței, așa cum il numea Andre Fontaine, ,,copilul nelegitim” al revoluției bolșevice , a fost o perioadă marcată de tensiuni între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, tensiuni ce s-au materializat de-a lungul timpului, începând cu războiul din Coreea din 1950-1953, războiul din Vietnam început in 1955, pe urmă revoluția ungară din 1956, criza rachetelor din Cuba din 1962, așa-zisa Primăvara de la Praga din 1968, inclusiv războiul din Afganistan din 1979. Toate aceste evenimente au marcat a doua jumătate a secolului XX, au dus la dezmembrarea blocului comunist și la un val de democratizare după 1989.

În blocul comunist se regăsea și România, o victimă a valului apărut ca drept consecință a desfășurării războiului și a victoriei URSS-ului. O Românie comunistă ce își are originea de la numirea în funcția de prim-ministru a lui Petru Groza pe 2 martie 1945 și însărcinarea acestuia cu formarea unui nou guvern, așa cum nota ziarul România liberă la 4 martie 1945: ,,M.S. Regele a însărcinat pe D. Dr. Petre Groza cu formarea unui guvern de concentrare, cu reprezentarea partidelor democratice. D. Dr. Petre Groza a trecut la consultări în vederea alcătuirii guvernului. București, 2 Martie 1945” . Apogeul și startul oficializării noului regim au venit odată cu abdicarea Regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947. Perioada următoare până la anul 1965 a stat sub egida lui Gheorghe Ghiorghiu-Dej, un stalinist nemilos în aparență, dar odată cu actul din 1964 începe să se resimtă o schimbare de climat în spațiul românesc. ,,Declarația de independeță” față de Moscova, venită într-un moment când contradicțiile dintre Hrușciov și Mao atingeau apogeul, iar România socialistă profită de această ocazie și propune aparent o împăcare între URSS și China, dar în profunzime se dorea o depărtare față de Moscova . Prin acest demers se dorea obținerea sprijinului Chinei lui Mao în ceea ce privește schimbarea atitudinii Moscovei față de România, să nu mai fie privită ca o simplă colonie, să-și obțină independența . Devierile Moscovei în ceea ce privește gestionarea crizei ungare din 1956, a crizei polone, dar și răsturnarea lui Hrușciov în octombrie 1964 au făcut ca ruperea de Mao să fie inevitabilă. Recăpătarea suveranității prin declarația din aprilie 1964 au făcut posibilă recunoașterea mai multor țări și guverne, printre care și cel chinez. Prietenul din ,,umbră”, cum îl numește Apostol Stan, devine din acel moment un argument puternic pentru comuniștii români în fața Moscovei.

Moartea rapidă a lui Dej deschide calea unor schimbări cel puțin de oameni. Aduce o nouă variantă, un nou aer proaspăt, o schimbare care părea întruchipată de figura lui Nicolae Ceaușescu . În data de 18 martie 1965, cu o zi înainte de moartea lui Dej, Ceaușesu îl propune ca și președinte al Consiliului de Stat pe acesta, iar manevrele politice stabilite încă de dinaintea ședinței Marii Adunări Naționale l-au adus pe Ion Gheorghe Maurer al doilea om în stat, în funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Stat, promovat ulterior la propunerea lui Chivu Stoica în funcția de președinte al Consiliului de Miniștrii. Numirea lui Nicolae Ceaușescu ca și succesor era doar o chestiune de timp în acel moment. Pe 23 martie este ales oficial ca și Secretar General fără niciun fel de protest, Chivu Stoica obține președinția Consiliului de Stat și Ion Gheorghe Maurer rămâne în funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri. Ziarul România liberă nota pe data de 29 iunie 1965 că noul Secretar este gata să ofere o nouă Constituție României și implicit o noua titulatură . Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român legiferează și oficializează toate aceste noi schimbări, iar aerul proaspăt pe care societatea românească îl aștepta odată cu aprilie 1964 părea că prinde contur. Figura lui Nicolae Ceaușescu era promițătoare, mai ales că parea omul potrivit pentru a menține acest val al destalinizării.

Debutează în plan extern cu o călătorie în Iugoslavia lui Tito, încercând să stabilească relații bune cu partenerele din închisoarea de națiuni întruchipată în Uniunea Sovietică. Ce încerca de fapt să facă Ceaușescu? Să speculeze o breșă în acest lagăr. Încearcă să normalizeze în primă fază relația cu sovieticii printr-o vizită la Moscova între 3-11 septembrie 1965, ridicând problema tezaurului confiscat de ruși. Era o vizită test, care urma să ofere un pronostic în ceea ce privește viitorul relațiilor româno-sovietice după îndepărtarea lui Hrușciov și venirea lui Brejnev . Un test nereușit, Ceașuescu continuând linia de depărtare față de Moscova și de apropiere de alte state, printre care și China, iar primirea vizitei premierului Ciu En Lai între 16 și 24 iunie 1966 nu face decât să alimenteze ideea de adept al modelui maoist al revoluției permanente. Vizita trimisului lui Mao părea că aduce o garanție a politicii de independență, în fapt o formă de camuflare a rezistenței față de Moscova . Nu trebuie uitate nici demersurile ulterioare de distanțare și aparenta apropiere față de Occident, stabilirea unor relații reale cu țările din lumea a treia. Vizitele lui Willy Brandt, ministrul de externe al Germaniei Federale din august 1967 și a lui Charles de Gaulle între 14-18 mai 1968 nu fac decât să ofere aripi politicii lui Maurer și a lui Ceaușescu de a stopa intruziunile colosului sovietic și de a opțiune o politică economică care să fie în concordanță cu nevoile și realitățile țării . Nu în ultimul rând, trebuie adus aminte episodul din august 1968, când, între 15 și 17 august se află în Praga și susține politica reformatoare a cehoslovacilor, ba mai mult de atât, îl înfurie pe Brejnev, văzând în ceea ce numim astăzi ,,Primăvara de la Praga” o infiltrare capitalist-imperialistă . Pe 21 august 1968, Ceaușescu creează un eveniment. Stigmatizează public agresiunea și ocupația sovietică în Cehoslovacia, astfel obținându-și singur o faimă și o notorietate în străinătate . Îi creează o nouă figură, cea de ,,erou”, un exponent al sentimentului popular de dreptate și libertate, temperat totuși de Goliat, marele frate al României, pe care nimeni nu avea curajul să îl provoace , până la conflictul sino-sovietic din 1969.

Preview document

România și conflictul sino-sovietic - Pagina 1
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 2
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 3
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 4
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 5
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 6
România și conflictul sino-sovietic - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Romania si conflictul sino-sovietic.docx

Alții au mai descărcat și

Marea unire

Unirea Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918 reprezintă fără doar și poate evenimentul principal al istoriei României și totodată...

Primul Razboi Mondial

Cauzele si începutul razboiului. La finele sec. al XIX-lea principalele tari capitaliste trec la o etapa superioara de dezvoltare - capitalismul...

Cultura Gumelnița în Centrul și Sudul Dobrogei

Complexul cultural Kodjadermen-Gumelnita-Karanovo VI s-a format la nivelul eneoliticului dezvoltat, dupa o perioada de ample transformari materiale...

Ai nevoie de altceva?